UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/Zelenski se arată încrezător într-o "victorie comună" a aliaţilor Ucrainei contra Rusiei
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski li s-a adresat sâmbătă liderii statelor din Grupul celor şapte ţări cele mai dezvoltate (G7), în faţa cărora a insistat la o reuniune prin videoconferinţă că Ucraina mizează în continuare pe ajutorul lor pentru a învinge Rusia în războiul declanşat de aceasta în urmă cu doi ani, transmite agenţia EFE.
"Amintiţi-vă că ambiţiile imperiale şi revanşismul sfârşesc numai prin înfrângerea celor care sunt infectaţi de ele, şi că numai acest rezultat ne conduce la o securitate şi la un progres democratic adevărate!", a indicat Zelenski, flancat de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de premierul belgian Alexander de Croo, cel canadian, Justin Trudeau, şi de şefa guvernului italian Georgia Meloni, toţi veniţi la Kiev pentru a marca doi ani de la începutul invaziei ruse.
Georgia Meloni, a cărei ţară deţine preşedinţia rotativă a G7 (grup format din SUA, Canada, Germania, Regatul Unit, Franţa, Italia, Japonia) a deschis această reuniune de la Kiev, la care ceilalţi lideri din grup ce nu au venit în capitala ucraineană participă prin videoconferinţă şi la finalul căreia va fi adoptată o declaraţie comună.
Cerându-le acestora noi ajutoare militare pentru armata ucraineană fragilizată de blocarea ajutorului american de către republicanii din Congresul SUA, de eşecul contraofensivei sale din vara trecută şi aflată în criză de soldaţi şi muniţii în faţa trupelor ruse revenite în ofensivă, Zelenski a insistat asupra nevoii de sisteme antiaeriene, de consolidare a trupelor terestre şi combatere a flotei ruse de la Marea Neagră.
"Contăm pe voi!", le-a mai transmis preşedintele ucrainean liderilor din G7, adăugând că el este încrezător într-o "victorie comună" a ţărilor aliate contra Rusiei. "Auzim adesea că istoria ne priveşte şi acest lucru este absolut adevărat", a mai spus Zelenski.
Mai devreme, la o ceremonie desfăşurată pe aerodromul Hostomel din apropiere de Kiev, care a fost ocupat de trupele ruse la începutul invaziei după o bătălie sângeroasă, prezentată de Zelenski şi de liderii occidentali prezenţi sâmbătă acolo drept o înfrângere a armatei ruse, preşedintele ucrainean a promis că acest război se va încheia numai "în termenii" doriţi de Ucraina, cu o pace "justă" şi fără concesii teritoriale faţă de Rusia.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/Dăianu: România a rămas în teritoriu pozitiv cu dinamica PIB
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Păstrarea unităţii, printre principalele priorităţi ale Ucrainei
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Tulcea: Voluntari din toată lumea, în sprijinul Ucrainei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Dragostea în vremea războiului: o sursă de speranţă şi de temeri
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Ucrainenii caută normalitatea în mijlocul tragediei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Bilanţul uman al războiului din Ucraina, un subiect sensibil
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Militar rus condamnat la 15 ani de închisoare pentru crime de război
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ REPORTAJ Tulcea: Vieţi marcate de tancurile ruseşti
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Poziţia comunităţii internaţionale faţă de războiul din Ucraina
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Cristian Pîrvulescu: NATO - mult mai pregătit să contracareze Rusia
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Bilanţul invaziei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI / Sinteza evenimentelor
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ O linie de front de 1000 km separă cele două tabere
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/Marş comemorativ organizat de comunitatea ucraineană în Capitală
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care
Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori
Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î
Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP.
VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio
Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara
Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție
Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o
Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana
Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c
UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski
Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G













