UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/Acţiune de deminare, demarată de autorităţile din Harkov; 1,2 milioane ha de teren afectate
Harkov, 24 feb - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Peste 1,2 milioane de hectare de teren din regiunea Harkov au fost identificate ca fiind potenţial contaminate cu dispozitive explozive, a anunţat, într-un briefing de presă, adjunctul şefului Administraţiei Militare de Stat din regiunea Harkov, Evhen Ivanov.
Potrivit acestuia, aproape jumătate din suprafaţa considerată a fi minată o reprezintă terenurile arabile, în timp ce alte aproximativ 170.000 de hectare sunt acoperite de păduri.
Autorităţile din Harkov arată că, la nivel regional, a fost demarată o acţiune de deminare, iar echipele de specialişti în domeniu au efectuat aceste operaţiuni pe 92.700 de hectare. Pe suprafaţa supusă procesului de deminare, pirotehniştii au găsit şi dezamorsat 160.375 obiecte explozive.
"Satul Tsyrkuny din regiunea Kharkiv este acum complet deminat. Din luna octombrie a anului trecut, se lucrează activ în satele Kamianka, Virnopillia, Zaliman, Stary Saltiv, Ruski Tyshky şi Cherkaski Tyshky", a declarat Ivanov.
Acesta mai precizează că în regiunea Harkov există 69 de echipe de pirotehnişti. El dă asigurări că, odată cu îmbunătăţirea condiţiilor meteo, procesul de deminare va fi accelerat.
"Lucrările de deminare sunt în curs de desfăşurare, inclusiv cu implicarea echipamentelor speciale. Odată cu apariţia unor condiţii meteorologice favorabile, în acest proces vor fi implicate încă cinci utilaje de deminare mecanică", a adăugat oficialul Administraţiei Militare din Harkov. AGERPRES/(A - editor: Georgiana Tănăsescu)
Citeşte şi:
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Păstrarea unităţii, printre principalele priorităţi ale Ucrainei
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Tulcea: Voluntari din toată lumea, în sprijinul Ucrainei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Dragostea în vremea războiului: o sursă de speranţă şi de temeri
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Ucrainenii caută normalitatea în mijlocul tragediei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Bilanţul uman al războiului din Ucraina, un subiect sensibil
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Militar rus condamnat la 15 ani de închisoare pentru crime de război
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ REPORTAJ Tulcea: Vieţi marcate de tancurile ruseşti
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Poziţia comunităţii internaţionale faţă de războiul din Ucraina
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Cristian Pîrvulescu: NATO - mult mai pregătit să contracareze Rusia
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Bilanţul invaziei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI / Sinteza evenimentelor
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ O linie de front de 1000 km separă cele două tabere
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.