UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI "Tirania nu va triumfa niciodată" (Sunak)
Premierul britanic Rishi Sunak a promis vineri, la împlinirea a doi ani de la invazia rusă a Ucrainei, că Londra va fi alături de Kiev "atâta timp cât va fi nevoie" şi că "tirania nu va triumfa niciodată", relatează AFP.
"La această aniversare sumbră, trebuie să ne reînnoim hotărârea", a scris Rishi Sunak într-un comunicat.
"Este momentul să arătăm că tirania nu va triumfa niciodată şi să spunem încă o dată că vom fi alături de Ucraina şi astăzi şi mâine", a adăugat şeful guvernului britanic.
"Suntem pregătiţi să facem orice este nevoie, atâta timp cât va fi nevoie, până când (Ucraina) va câştiga", a subliniat el.
Londra, care este unul dintre principalii susţinători ai Kievului, a anunţat recent o creştere a ajutorului său militar pentru Ucraina, care pentru anul 2024/2025 se va ridica la 2,5 miliarde de lire sterline (2,9 miliarde de euro).
La mijlocul lui ianuarie, prim-ministrul britanic a anunţat în cursul unei vizite la Kiev semnarea unui acord de securitate pe zece ani între Marea Britanie şi Ucraina, salutat drept "fără precedent" de către preşedintele Volodimir Zelenski.
Joi, Marea Britanie a anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei şi noi livrări de rachete ucrainenilor.
Sancţiunile vizează peste 50 de personalităţi şi companii, în special în sectoare care permit armatei ruse să se aprovizioneze cu muniţie, rachete şi explozibili, a indicat Ministerul britanic de Externe.
Acestea vizează, de asemenea, "surse cheie de venit pentru Rusia", precum comerţul cu metale, diamante şi resurse energetice, pentru a "tăia finanţarea războiului ilegal al lui Putin din toate părţile posibile". AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Păstrarea unităţii, printre principalele priorităţi ale Ucrainei
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Tulcea: Voluntari din toată lumea, în sprijinul Ucrainei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Dragostea în vremea războiului: o sursă de speranţă şi de temeri
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Ucrainenii caută normalitatea în mijlocul tragediei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Bilanţul uman al războiului din Ucraina, un subiect sensibil
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Militar rus condamnat la 15 ani de închisoare pentru crime de război
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ REPORTAJ Tulcea: Vieţi marcate de tancurile ruseşti
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Poziţia comunităţii internaţionale faţă de războiul din Ucraina
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Cristian Pîrvulescu: NATO - mult mai pregătit să contracareze Rusia
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Bilanţul invaziei
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI / Sinteza evenimentelor
UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ O linie de front de 1000 km separă cele două tabere
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Primarul oraşului Derhaci le cere oamenilor să fie gata de evacuare
UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/Tulcea: Suma alocată de Guvern ucrainenilor a scăzut de peste 16 ori
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.