O PERSONALITATE PE ZI: Compozitorul Ludwig van Beethoven

Marele compozitor german Ludwig van Beethoven s-a născut la Bonn, la 16 decembrie 1770.
Potrivit Dicţionarului "Mari Muzicieni" (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006), copilăria lui Beethoven nu a fost prea fericită, chiar dacă s-a exagerat cu privire la cruzimile lui Johann faţă de fiul lui, despre care îşi dorea să devină un "copil minune", precum Mozart. Primii săi maeştri au fost de ocazie: Tobias Pfeiffer, tenor într-o trupă ambulantă, violonistul Rovantini, bătrânul Aegidius Van der Eeden, organist al Curţii. Christian Gottlieb Neefe, succesorul acestuia din urmă, poate fi considerat ca fiind primul profesor adevărat al lui Beethoven. Sub autoritatea lui, copilul a făcut asemenea progrese, încât la 12 ani a primit titlul de organist suplinitor.
Foarte repede, strălucirea talentului său va depăşi cercul prietenilor: contele Waldstein, favoritul noului prinţ elector liberal Max Franz, obţine pentru Beethoven o călătorie de studii la Viena. Despre acest prim sejur (1787) nu se ştiu prea multe. Întâlnirea cu un Mozart bolnav, absorbit cu totul de compoziţia operei "Don Giovanni" şi sceptic în privinţa copiilor minune, pare să fi rămas fără niciun rezultat: nici sfaturi, nici consacrare, poate doar câteva încurajări. Beethoven revine la Bonn pentru a fi aproape de familie la moartea mamei sale. Din această perioadă (1790), datează cantatele pentru moartea lui Iosif al II-lea, pentru înscăunarea lui Leopold al II-lea, neinterpretate "din cauza dificultăţilor lor", lucrări destul de convenţionale, printre ale căror stângăcii se întrevede, totuşi, marele muzician. Aşa se face că, atunci când acestea ajung sub ochii lui Haydn, în timpul unei treceri a acestuia prin Bonn, tânărul Beethoven este invitat să facă "studii susţinute" cu el. Fidelul Waldstein intervine încă o dată, iar Beethoven va părăsi definitiv oraşul Bonn, în favoarea Vienei, la 2 noiembrie 1792.
Viena l-a primit pe Beethoven cu toate favorurile. Fără greutate, el a fost adoptat de aristocraţia melomană: Lichnowsky, Lobkowitz, Schwarzenberg, Zmeskall von Domanovecs s-au aflat printre cei care au subscris pentru cele trei triouri op. 1 (1794-1795), lucrări marcate deja de personalitatea tânărului muzician, dacă nu încă de stilul său. Cu cele trei sonate op. 2 pentru pian (1795-1796), dedicate lui Haydn, Beethoven şi-a luat rămas bun de la maestrul său. Beethoven a frecventat, cam la fel de inconsecvent, şi alţi maeştri: Schenk, Albrechtsberger, Salieri; a dobândit de la unul sau de la altul acele cunoştinţe tehnice care îi erau necesare.
În 1795, îşi cunoştea pe deplin meseria, îşi stăpânea personalitatea muzicală şi dădea dovadă de o virtuozitate pianistică ieşită din comun, aşa cum avea să o arate în primul său mare concert vienez, din martie 1795, când a cântat un concert de Mozart, având cadenţe compuse de el, şi primul lui concert pentru pian (publicat mai târziu ca al doilea), pe care îl terminase în ultimul moment.
Dicţionarul ''Mari Muzicieni'' notează că în sonatele op. 7 şi op. 10 pentru pian (1796-1798) şi în special în cea în Re major, Beethoven îşi face auzită, dintr-o dată, modernitatea geniului, îndrăznelile, asimetriile, forţa dramatică ieşită din comun: "Largo e mesto" din sonata op. 10 nr. 3 este mărturia uluitoare a acestui fapt.
Primii ani vienezi au fost cei mai fericiţi pentru Beethoven: succese, favoruri ale prinţilor, prietenii profunde şi durabile cu Wegeler, Ries, Amenda, Zmeskall, violonistul Schuppanzigh, neostenit promotor al muzicii lui. În 1801, odată cu două scrisori datate în luna iunie, adresate lui Wegeler şi lui Amenda, care erau plecaţi din Viena, apar primele referiri la problemele de sănătate: Beethoven dezvăluia ceea ce ascundea de un timp - surzenia lui din ce în ce mai gravă, care creştea în intensitate, urmând să devină, în scurt timp, iremediabilă. Disperarea lui părea pentru moment liniştită - sau poate mai mult amânată - de intrarea în viaţa sa a "unei tinere fete mult iubite": Giulietta Guicciardi, care la 17 ani cucerea cu farmecul ei frivol întreaga Vienă. Beethoven i-a dedicat sonata op. 27 nr. 2. cunoscută sub numele de "Sonata lunii". Giulietta s-a căsătorit, însă, cu contele Gallenberg şi l-a lăsat pe Beethoven pradă singurătăţii şi disperării, stare ce s-a tradus, în 1802, într-un document sfâşietor: "Testamentul de la Heiligenstadt".
Foto: (c) GUO CHEN / Xinhua
Sculptură a lui Beethoven în Muzeul care îi poartă numele, de la Viena.
Încă de la prima simfonie, geniul beethovenian îşi manifestase îndrăzneala. În aspectul orchestraţiei, supremaţia ierarhică a corzilor este contestată de o veritabilă promovare a instrumentelor de suflat (critica consacrată a vremii îi reproşa că scrie "muzică militară"), în Simfonia a III-a, încheiată la începutul anului 1804, gândirea orchestrală inovatoare a lui Beethoven se apropia de punctul culminant. Contextul istoric al acestei capodopere a făcut să curgă multă cerneală; se ştie că Beethoven, republican convins încă din 1798, îi dedicase această simfonie lui Napoleon Bonaparte, în care vedea un corespondent contemporan al marilor consuli romani. Aflând că Bonaparte s-a proclamat împărat, Beethoven s-a înfuriat, a rupt pagina de dedicaţie şi a dat lucrării sale titlul definitiv de "Simfonia eroica".
În 1804, Beethoven a lucrat la unica lui operă, "Fidelio", iniţial intitulată "Leonora". Încheiată în 1805 şi prezentată în premieră la 20 noiembrie, într-o Vienă invadată de trupele lui Napoleon, în faţa unei săli aproape goale (mulţi dintre vienezi fugiseră din oraş), reprezentaţia a fost un eşec total. La insistenţa prietenilor, Beethoven a consimţit să facă importante modificări şi tăieturi în partitura iniţială, rezultatul fiind reprezentat din nou, la 29 martie 1806. Primirea a fost mai bună. Însă, doar opt ani mai târziu, revăzută de la un capăt la celălalt, opera şi-a primit forma definitivă şi a cunoscut, în sfârşit, succesul. Opera "Fidelio" poate fi considerată prefigurarea dramei muzicale moderne.
Tot din aceşti ani (1804-1808) datează Simfonia a IV-a, sonata op. 53, dedicată lui Waldstein, cu o scriitură pianistică revoluţionară în domeniul coloristic, grandioasa sonată op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară, al patrulea concert pentru pian, dedicat arhiducelui Rudolf, noul elev şi prieten al lui Beethoven, ca şi cele trei cvartete op. 59, comandate de prinţul Razumovsky, ambasadorul Rusiei la Viena, fervent admirator al compozitorului.
Urmează, în sfârşit, simfoniile a cincea şi a şasea, compuse în aceeaşi perioadă, între 1805 şi 1808 şi cântate în primă audiţie în acelaşi concert, din 22 decembrie 1808. Simfonia a V-a este lucrarea beethoveniană cea mai celebră şi cea care, împreună cu Simfonia a IX-a, a suscitat cele mai multe comentarii.
Simfonia a IX-a op. 125 pare a-l fi însoţit pe Beethoven de-a lungul întregii sale vieţi creatoare. Încă din 1792, el se entuziasmase în faţa "Odei bucuriei" a lui Schiller. În 1817, a schiţat o lucrare orchestrală cu voci. Apoi, pe măsură ce compunerea simfoniei avansa (1822-1823), a renunţat la ideea unui final vocal. Doar la sfârşitul anului 1823 a fost realizată sinteza: Oda lui Schiller avea să încununeze lucrarea, interpretată în primă audiţie la 7 mai 1824. Primele trei mişcări sunt puternic legate de final, prin introducerea acestuia, care le rememorează, una câte una. "Tema bucuriei" îşi face, astfel, o intrare discretă, aproape tandră, la corzile grave şi îşi începe expansiunea. Această temă, cea mai cunoscută întregii lumi din muzica tuturor timpurilor, a fost obiectul unor cercetări neobosite din partea compozitorului; sunt cunoscute două sute de stadii prin care aceasta a trecut, într-un mare număr de lucrări. Beethoven a căutat, trecând prin nenumărate schiţe, starea generatoare cea mai potrivită pentru expansiunea unei teme. Astfel, "dezvoltarea" finalului nu este una propriu-zisă, ci este o amplificare constantă, o glorificare a unei idei, o incantaţie: prin aceasta, finalul Simfoniei a IX-a îşi poartă, dintr-o sală de concert în alta, destinul de imn.
În decembrie 1826, a contactat o congestie pulmonară. După patru luni de suferinţe, la 26 martie 1827, în timpul unei furtuni violente, compozitorul moare la Viena. Funeraliile au fost fastuoase, la ele participând peste 20.000 de persoane. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu, editor online: Ady Ivaşcu)
*Explicaţie foto deschidere: Bustul lui Ludwig van Beethoven din parcul Herăstrau din Bucureşti.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 21-25 aprilie 2025
Comisia Europeană a anunțat sancțiuni financiare împotriva companiilor americane Apple și Meta pentru încălcări ale legislației europene privind concurența. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că Executivul Comunitar va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Muzeul Național al Țăranului Român va fi redeschis din data de 25 aprilie, după un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, a informat instituția muzeală, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la Conferința de la San Francisco, crearea ONU (25 aprilie - 26 iunie 1945)
Organizarea postbelică a lumii a început încă de la 21 august 1941, când președintele american Franklin Delano Roosevelt a prezentat în fața Congresului Carta Atlanticului, document care viza, printre altele, crearea unei asociații generale de națiuni care să ofere garanții pentru independența politică și integritatea teritorială a statelor mari și mi
DOCUMENTAR: Actorul Al Pacino împlinește 85 de ani (25 aprilie)
Actorul Al Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940 în Bronx, un cartier al New Yorkului. A fost crescut de bunici, care l-au dus la cinema de când era mic. La 17 ani a început să se întrețină singur, lucrând ca vânzător, poștaș, lucrător de farmacie, portar, administrator de bloc. A început să joace teatru ca amator, a scris cuplete pen
25 aprilie - Ziua internațională a delegaților (ONU)
Ziua internațională a delegaților marchează aniversarea primei zile a Conferinței de la San Francisco, cunoscută drept Conferința Națiunilor Unite. La 25 aprilie 1945, delegații din cincizeci de țări s-au reunit pentru prima dată la San Francisco. Polonia nu a trimis un reprezentant deoarece componența noului său guvern nu a fost anunțată decât prea târziu pentru
Evenimentul East European Comic Con (25-27 aprilie)
În intervalul 25-27 aprilie 2025, are loc, la complexul Romexpo din București, evenimentul East European Comic Con (EECC), dedicat iubitorilor de filme, seriale, jocuri video, cosplay, benzi desenate și nu numai, potrivit comic-con.ro. Lista actorilor care sunt invitați speciali la această ediție cuprinde
25 aprilie - Ziua mondială de combatere a malariei (OMS)
Ziua mondială de combatere a malariei este marcată, anual, la 25 aprilie, potrivit who.int. A fost adoptată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul sesiunii cu numărul 60, din mai 2007, pentru a evidenția progresele care au fost realizate în prevenirea și controlul malariei, dar și pentru a accelera lupta împotriva acestei boli. T
25 aprilie - Ziua Justiției Militare
Ziua Justiției Militare este marcată în fiecare an la 25 aprilie. La această dat, în 1919 a luat ființă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înființarea unei structuri specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată, potrivit
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: Mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875-1886)
Calinic Miclescu a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1865-1875 și apoi Mitropolit primat între 1875-1886. S-a născut la data de 16 aprilie 1822, în Suceava, în familia marelui logofăt Scarlat Miclescu și a soției acestuia Maria (născută Beldiman), primind la botez numele Constantin. A intrat în monahism la Huși, la 18 iunie 1
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885)
Încercări pentru ca autocefalia Bisericii Ortodoxe Române să devină un fapt împlinit au fost inițiate și susținute încă din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Unirea Principatelor Române, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1959), apoi în Țara Românească (24 ianuar
CITATUL ZILEI
'Ca să fii orbit cu privire la alții, demult trebuie să nu te fi văzut nici pe tine.' - N. Iorga ('Cugetări', Ed. Albatros, 1972) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 aprilie
Ortodoxe Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului Greco-catolice Sf. ap. și ev. Marcu Romano-catolice Sf. Marcu, ev. În vin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie
Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului
Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei
24 aprilie - Ziua mondială a protecției animalelor de laborator
La 24 aprilie este marcată anual Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, o zi ce comemorează și evidențiază suferința animalelor din laboratoarele din întreaga lume. Pe lângă expunerea tratamentului la care sunt supuse aceste animale, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta că există o cale mai bună, de a evidenția metodele științifice avansat