Organizarea postbelică a lumii a început încă de la 21 august 1941, când președintele american Franklin Delano Roosevelt a prezentat în fața Congresului Carta Atlanticului, document care viza, printre altele, crearea unei asociații generale de națiuni care să ofere garanții pentru independența politică și integritatea teritorială a statelor mari și mici, potrivit lucrării ''Diplomație în vreme de război'' (Constantin Bușe, Nicolae Dascălu, Editura Universității din București, 2000). Carta Atlanticului a fost primul document la care s-au asociat toți aliații, inclusiv Uniunea Sovietică.

La 1 ianuarie 1942, președintele american Franklin Delano Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill și ambasadorii Uniunii Sovietice și ai Chinei au semnat, la Washington DC, Declarația Națiunilor Unite. O zi mai târziu, alte 22 de state au aderat la document. Adoptarea numelui oficial de Națiunile Unite a fost avansată de președintele american Franklin Delano Roosevelt. Din vara anului 1942 și până la 1 martie 1945, alte 21 de națiuni au aderat la Declarație. În ceea ce privește organizarea păcii postbelice, Declarația prevedea aplicarea programului comun de scopuri și principii inclus în Carta Atlanticului.

La 8 februarie 1945 miniștrii de externe ai Uniunii Sovietice, Marii Britanii și Statelor Unite s-au întâlnit pentru a discuta pe marginea alegerii locului și datei pentru desfășurarea conferinței internaționale. S-a convenit asupra datei de 25 aprilie 1945 și orașul San Francisco a fost ales pentru găzduirea conferinței.

Sursa foto: un.org 

În clădirea operei din San Francisco începeau, astfel, la 25 aprilie 1945 lucrările conferinței generale a Națiunilor Unite pentru crearea organizației internaționale. Lucrările au fost deschise de președintele american Harry Truman prin alocuțiunea care sublinia importanța reuniunii pentru lumea postbelică. La eveniment participau 282 de delegați și 1444 de consilieri și asistenți, reprezentând 46 de state semnatare ale Declarației Națiunilor Unite. La desfășurarea lucrărilor luau parte în calitate de observatori și reprezentanți ai Ligii Națiunilor, Curții Internaționale de Justiție, Organizației Internaționale pentru agricultură și alimentație. Misiunea conferinței o reprezenta discutarea și aprobarea Cartei Organizației Națiunilor Unite, ce viza menținerea păcii și securității în lume. Lucrările au fost publice, în mare parte. Peste 2.600 de jurnaliști din întreaga lume au fost acreditați pentru relatarea conferinței. Evenimentul a avut chiar și un ziar propriu, editat în tiraj consistent. Primele zile au fost destinate constituirii organelor de lucru și procedurilor. Delegațiile statelor mici au participat la lucrări și au exprimat puncte de vedere, însă deciziile majore au aparținut marilor puteri.

Preambulul Cartei Națiunilor Unite este o operă colectivă, având la bază proiectul avansat de reprezentanții delegației americane. A fost prezentat un amendament, înaintat de marile puteri, privind modalitatea de alegere de către Adunarea Generală a celor șase membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate în funcție de distribuirea geografică echitabilă și de contribuția adusă păcii și securității în lume.

Sursa foto: un.org 

Rolul și mijloacele de acțiune ale Consiliului de Securitate au fost îmbunătățite la San Francisco și extinse comparativ cu prevederile adoptate la Dumbarton Oaks. Delegația britanică a propus un amendament în ceea ce privește atribuțiile Consiliului de Securitate prin care acest organism avea să intervină numai în disputele serioase sau la cererea statelor părți. A fost acceptată autoritatea Consiliului de a adopta sancțiuni, de a desemna statele care participau la acțiunea colectivă și s-a căzut de acord asupra obligației statelor membre ale organizației de a aplica măsurile adoptate, de a acorda asistență mutuală și de a contribui la subvenționarea acțiunii colective, potrivit lucrării ''Diplomație în vreme de război''.

Deciziile Conferinței de la San Francisco legate de conținutul articolelor privind activitatea economică și socială a organizației au fost adoptate cu mai multă ușurință decât cele care vizau aspectele de securitate. S-a convenit asupra formulei cu 18 membri a componenței Comitetului Economic și Social, iar Adunarea Generală a ales membrii Consiliului, fără vreun fel de restricții la realegere, în conformitate cu Articolul 61 din Cartă.

S-a discutat asupra aspectelor ce țineau de definitivarea Curții Internaționale de Justiție, privind în special, statutul Curții, numirea judecătorilor și jurisdicția Curții.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a fost însărcinată cu adoptarea și controlul bugetului, cu primirea de noi membri și cu îndrumarea administrației.

Sursa foto: media.un.org 

Conferința a stabilit ca șeful organizației să fie un secretar general cu atribuții specifice precizate în conformitate cu articolele 97 și 98 din Cartă.

În faza finală a Conferinței de la San Francisco s-a realizat completarea Cartei cu o serie de principii generale, în cadrul cărora cele mai intense dezbateri au fost alocate jurisdicției interne a statelor. S-a convenit ca limbile oficiale ale organizației să fie engleza, franceza, chineza, spaniola și rusa.

La 25 iunie 1945 a avut loc ultima sesiune plenară a Conferinței de la San Francisco, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul final al Cartei, potrivit www.un.org.

În ziua următoare, la 26 iunie, în Sala memorială a veteranilor s-a desfășurat ceremonia semnării Cartei. Timp de aproximativ opt ore, peste 150 de delegați reprezentând 49 de state au semnat cinci exemplare oficiale ale Cartei Organizației Națiunilor Unite. Pentru ca documentul să intre în vigoare trebuia ratificat de cele cinci mari puteri plus majoritatea celorlalți semnatari. Acest proces a fost formal îndeplinit la 24 octombrie 1945, prilej cu care Organizația Națiunilor Unite a intrat oficial în istorie.

La 10 ianuarie 1946 au avut loc, la Londra, lucrările primei sesiuni a Adunării generale a ONU, iar la 19 ianuarie același an s-a întrunit pentru prima dată Consiliul de Securitate. În cadrul primei sesiuni a Adunării Generale a fost ales secretarul general al organizației, în persoana norvegianului Trygve Lie, potrivit sursei citate. Cu acest prilej, mecanismele noii organizații internaționale au început să funcționeze. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)