UN SECOL DE CULTURĂ: Scriitorul Hugh Lofting publică primul volum în care Dr. Dolittle vorbeşte cu animalele

Pe 21 iulie 1920, a fost publicată "The Story of Doctor Dolittle", scrisă şi ilustrată de Hugh Lofting, prima din seria celor douăsprezece cărţi care îl au ca personaj principal pe doctorul Dolittle, potrivit www.amazon.com/Story-Doctor-Dolittle-Classic-literature.
Doctorul, care putea vorbi cu animalele, a văzut pentru prima dată lumina în scrisorile ilustrate ale lui Hugh Lofting către copiii săi, scrise din tranşee în timpul Primului Război Mondial. Pe front fiind, nu a dorit să le povestească copiilor săi despre brutalitatea războiului, despre evenimentele groaznice care ar fi putut să le inspire coşmaruri ori despre zilele obositoare care i-ar fi plictisit, şi a ales să scrie scrisori imaginative, creând personajul Doctor Dolittle, un medic respectat şi un burlac liniştit care locuieşte cu sora sa în micul sat englez din Puddleby-on-the-Marsh. Aceste scrisori au stat la baza cărţilor lui Lofting.
După întoarcerea din război, a scris prima carte a seriei, "Povestea doctorului Dolittle", în care personajul principal navighează în Africa şi salvează un grup de maimuţe bolnave, potrivit study.com/academy/lesson/hugh-lofting. Cartea a avut un succes instantaneu şi a fost urmată, în 1922, de volumul "Călătoriile doctorului Dolittle" ("Voyages of Doctor Dolittle"), pentru care a primit, în 1923, Medalia Newbery.
Au urmat alte opt cărţi, iar după moartea lui Lofting au apărut alte două volume, compuse din scurte însemnări nepublicate. Seria de cărţi a fost adaptată de multe ori pentru film şi televiziune, pentru teatru şi radio. Cea mai recentă adaptare este filmul "Dolittle", cunoscut şi sub numele "The Voyage of Doctor Dolittle", a cărui lansare a avut loc la începutul anului 2020 în mai multe ţări. O proiecţie specială a filmului a avut loc în piaţa Leicester din Londra, Marea Britanie, la 25 ianuarie 2020, la care au fost prezenţi o mare parte din cei care au contribuit al realizarea filmului, potrivit EPA.
Prin opera sa construită, în principal, în jurul personajului fictiv, doctorul John Dolittle, care a căutat să ajute animalele învăţând limba lor, Lofting este considerat unul dintre clasicii literaturii pentru copii.
Hugh John Lofting s-a născut la Maidenhead, în Berkshire, Anglia, la 14 ianuarie 1886, părinţii săi fiind Elizabeth Agnes şi John Brien Lofting. La vârsta de opt ani, Hugh, care avea patru fraţi şi o soră, a fost trimis să studieze la Mount St. Mary's College din Sheffield. Mai târziu, a plecat în Statele Unite, completându-şi educaţia cu o diplomă în inginerie civilă şi arhitectură la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. În 1906, s-a întors în Anglia pentru a-şi finaliza cursurile la London Polytechnic. În anii de facultate a scris piese de teatru şi nuvele, potrivit biography.yourdictionary.com.
După ce a obţinut diploma în 1907, a călătorit peste tot în lume urmându-şi profesia de inginer civil. La început a practicat arhitectura, apoi a lucrat ca inspector în Canada. În următorii doi ani a călătorit în Africa de Vest şi Cuba, unde a ocupat funcţia de inginer feroviar, până în 1912, când s-a întors în SUA, hotărând că ingineria nu era pentru el.
S-a mutat la New York pentru a se dedica carierei de scriitor şi a început să trimită articole şi nuvele revistelor din oraş. În ciuda faptului că a locuit în SUA, Hugh Lofting nu a devenit niciodată cetăţean american.
Izbucnirea Primului Război Mondial i-a întrerupt cariera de scriitor. Evenimentele din timpul războiului au avut însă un impact considerabil asupra lui. Iniţial, a lucrat pentru serviciul ministerului britanic de informaţii de la New York. Doi ani mai târziu, în 1916, s-a alăturat armatei britanice. A luptat în Franţa, unde, în 1917, a fost grav rănit. După o perioadă lungă petrecută în spital a fost externat şi trimis la familia sa din Statele Unite. S-au mutat în Connecticut, Hugh Lofting concentrându-se asupra scrisului. A scris şi câteva cărţi pentru copii care nu-l aveau ca personaj pe Dr. Dolittle.
A fost căsătorit de trei ori şi a avut trei copii, dintre care, fiul său Christopher, ca executor testamentar al moştenirii literare, a fost cel care s-a ocupat de opera părintelui său, editând şi reeditând, publicând o lungă suită de volume postume.
Hugh John Lofting a murit la 26 septembrie 1947 la Santa Monica, California în SUA.
În anii '70, cele douăsprezece cărţi care îl au ca personaj principal pe doctorul Dolittle au fost puse pe lista neagră timp de aproape două decenii, deoarece unele pasaje au fost considerate rasiste. În 1988, au fost lansate ediţii revizuite ale cărţilor. Fiul lui Lofting, Christopher, a susţinut revizuirile, spunând că tatăl său ar fi modificat el însuşi pasajele respective. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 21-25 aprilie 2025
Comisia Europeană a anunțat sancțiuni financiare împotriva companiilor americane Apple și Meta pentru încălcări ale legislației europene privind concurența. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că Executivul Comunitar va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Muzeul Național al Țăranului Român va fi redeschis din data de 25 aprilie, după un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, a informat instituția muzeală, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la Conferința de la San Francisco, crearea ONU (25 aprilie - 26 iunie 1945)
Organizarea postbelică a lumii a început încă de la 21 august 1941, când președintele american Franklin Delano Roosevelt a prezentat în fața Congresului Carta Atlanticului, document care viza, printre altele, crearea unei asociații generale de națiuni care să ofere garanții pentru independența politică și integritatea teritorială a statelor mari și mi
DOCUMENTAR: Actorul Al Pacino împlinește 85 de ani (25 aprilie)
Actorul Al Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940 în Bronx, un cartier al New Yorkului. A fost crescut de bunici, care l-au dus la cinema de când era mic. La 17 ani a început să se întrețină singur, lucrând ca vânzător, poștaș, lucrător de farmacie, portar, administrator de bloc. A început să joace teatru ca amator, a scris cuplete pen
25 aprilie - Ziua internațională a delegaților (ONU)
Ziua internațională a delegaților marchează aniversarea primei zile a Conferinței de la San Francisco, cunoscută drept Conferința Națiunilor Unite. La 25 aprilie 1945, delegații din cincizeci de țări s-au reunit pentru prima dată la San Francisco. Polonia nu a trimis un reprezentant deoarece componența noului său guvern nu a fost anunțată decât prea târziu pentru
Evenimentul East European Comic Con (25-27 aprilie)
În intervalul 25-27 aprilie 2025, are loc, la complexul Romexpo din București, evenimentul East European Comic Con (EECC), dedicat iubitorilor de filme, seriale, jocuri video, cosplay, benzi desenate și nu numai, potrivit comic-con.ro. Lista actorilor care sunt invitați speciali la această ediție cuprinde
25 aprilie - Ziua mondială de combatere a malariei (OMS)
Ziua mondială de combatere a malariei este marcată, anual, la 25 aprilie, potrivit who.int. A fost adoptată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul sesiunii cu numărul 60, din mai 2007, pentru a evidenția progresele care au fost realizate în prevenirea și controlul malariei, dar și pentru a accelera lupta împotriva acestei boli. T
25 aprilie - Ziua Justiției Militare
Ziua Justiției Militare este marcată în fiecare an la 25 aprilie. La această dat, în 1919 a luat ființă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înființarea unei structuri specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată, potrivit
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: Mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875-1886)
Calinic Miclescu a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1865-1875 și apoi Mitropolit primat între 1875-1886. S-a născut la data de 16 aprilie 1822, în Suceava, în familia marelui logofăt Scarlat Miclescu și a soției acestuia Maria (născută Beldiman), primind la botez numele Constantin. A intrat în monahism la Huși, la 18 iunie 1
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885)
Încercări pentru ca autocefalia Bisericii Ortodoxe Române să devină un fapt împlinit au fost inițiate și susținute încă din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Unirea Principatelor Române, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1959), apoi în Țara Românească (24 ianuar
CITATUL ZILEI
'Ca să fii orbit cu privire la alții, demult trebuie să nu te fi văzut nici pe tine.' - N. Iorga ('Cugetări', Ed. Albatros, 1972) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 aprilie
Ortodoxe Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului Greco-catolice Sf. ap. și ev. Marcu Romano-catolice Sf. Marcu, ev. În vin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie
Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului
Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei
24 aprilie - Ziua mondială a protecției animalelor de laborator
La 24 aprilie este marcată anual Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, o zi ce comemorează și evidențiază suferința animalelor din laboratoarele din întreaga lume. Pe lângă expunerea tratamentului la care sunt supuse aceste animale, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta că există o cale mai bună, de a evidenția metodele științifice avansat