DOCUMENTAR: Zodia Berbecului (21 martie-20 aprilie)

Zodiacul European sau Zodiacul Clasic Occidental, cum mai este cunoscut, împarte anul calendaristic în 12 zodii. Prima dintre ele, Zodia Berbecului, începe odată cu Echinocţiul de Primăvară.
Berbecul este un semn astrologic care este asociat cu constelaţia Berbec. Soarele este în constelaţia Berbec din 21 martie până în 20 aprilie. Opusul Berbecului este Balanţa. A apărut ca simbol pentru prima dată în Egiptul antic. El reprezintă capul zeului Amun, considerat a fi conducătorul tuturor zeilor.
Este plasat sub dominaţia planetei Marte, care este semnul forţei şi coordonează puterile naturale. Semnul zodiacal reprezintă începutul primăverii, renaşterea naturii asociată cu voinţa de renaştere şi forţa necesară pentru aceasta, care este transpusă umanului conferă celor nativi dinamismul, rapiditatea, voinţa şi forţa de caracter prin care se disting de nativi din celelalte zodii.
Cei din zodia Berbec sunt înclinaţi să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă asta îi face incomozi şi lipsiţi de tact în relaţiile cu ceilalţi, potrivit www.eastrolog.ro. Datorită inteligenţei şi entuziasmului lor, nativii din această zodie reuşesc să iasă din orice împrejurare cu fruntea sus. Într-o relaţie îşi impun voinţa pentru a fi trataţi ca un adevărat cap de familie.
Cifrele exercită o influenţă determinantă asupra vieţii celor născuţi în zodia Berbecului.
Cifra favorabilă este 7, cifră magică prin excelenţă.
Cifra 17, care aduce nenoroc altor semne, este favorabilă Berbecului.
Culorile potrivite sunt verde şi roşu.
Pietre preţioase caracteristice acestora sunt: ametistul, diamantul, rubinul.
Ziua cea mai favorabilă este marţi.
Este indicat celor născuţi în zodia Berbecului să consume alimente bogate în fier. Aceştia iubesc mâncarea condimentată. Din dieta lor nu trebuie să lipsească salata, spanacul, urzicile, broccoli, măghiranul, menta, etc.
Compatibilitate cu celelalte zodii:
Foarte bună: Leu, Săgetător, Berbec.
Bună: Gemeni, Vărsător.
Dificilă: Balanţa, Scorpion, Fecioară.
Foarte redusă: Balanţa, Capricornul.
Bărbatul născut în această zodie este de obicei sincer şi direct, dornic întotdeauna de libertate în toate privinţele. Nu este deloc genul de bărbat care se teme să fie sincer sau să îşi exprime opiniile. Are o puternică dorinţă de a-i conduce pe ceilalţi şi energia sa pozitivă îi atrage pe cei din jurul său. Berbecul nu este genul de bărbat care să stea şi să analizeze lucrurile prea mult. Au tendinţa de a avea încredere în persoanele pe care le cunosc, în special în cele de sex feminin. Stăpâniţi de emoţii şi pasiuni, nativii din Berbec au deseori aşteptări nerealiste în legătură cu relaţia de cuplu, pentru că percep lucrurile mai mult aşa cum şi le-ar dori decât cum sunt în realitate.
Femeia născută în Zodia Berbec este dotată cu multă sensibilitate şi blândeţe şi se dovedeşte capabilă în tot ceea ce întreprinde. Este spontană, sinceră, deschisă, dar şi inocentă. Are un spirit competitiv remarcabil şi doreşte să conducă. Nativa din Berbec demonstrează creativitate, originalitate şi idealism. Se poate descurca în viaţa cotidiană şi fără ajutorul unui bărbat, dar trăieşte în primul rând pentru iubire. Femeia născută sub semnul lui Marte este plină de iniţiativă, hotărâtă să preia conducerea, chiar şi în dragoste. Poate fi extrem de generoasă şi îşi împarte cu dragă inimă iubirea şi tot ce are. Nativa Berbec trebuie să fie mereu în prim-plan, pentru a străluci şi a-şi exprima potenţialul. Femeile Berbec au un intens simţ al fair-play-ului, este exigentă cu ea însăşi şi cu ceilalţi, e lucidă, eficientă şi plină de îndrăzneală, potrivit site-ului venus.org. Poate să-şi aleagă fără probleme orice profesie. Curajul este calitatea ei evidentă. Această femeie este impulsivă, dar revine uşor la o stare afectuoasă.
Copiii născuţi sub semnul Berbecului sunt poznaşi, adesea tumultuoşi. Ei sunt nerăbdători în orice privinţă, de la mers până la vorbit şi vor face aceste lucruri mult mai devreme decât alţi copii. În ciuda aparentei lor răceli şi insensibilităţi, ei suferă dacă părinţii nu-şi găsesc timp şi pentru ei. Au nevoie de afecţiune şi, dacă nu o cer niciodată, este pentru că se ascund în spatele unei carapace de indiferenţă. Încrederea înnăscută şi abilităţile naturale de a conduce pot călăuzi copilul pe drumul succesului în numeroase domenii. Copiii vor aprecia întotdeauna onestitatea şi spiritul tânăr a celor din jur, potrivit site-ului copilul.ro.
Personalităţi de la noi născute în Zodia Berbecului: Alexandru Dimitrie Xenopol, Mateiu I. Caragiale, Traian Coşovei, Ioan Mihăilescu, Cătălin Naum, Gheorghe Pituţ, Romulus Vulpescu, Cornel Patrichi, Ana Blandiana, Mircea Daneliuc, Irina Spârlea, Silviu Purcărete, Manuela Hărăbor, Cristi Enache (Direcţia 5), Roxana Nemeş, Marius Lăcătuş, Helmuth Duckadam, Monica Iagăr, Paul Niculescu-Mizil, George Copos, Mircea Vintilă, Rodica Mandache, Florin Zamfirescu, Alexandru Papadopol.
Personalităţi de pe mapamond născute în Zodia Berbecului: J.S. Bach, Andrew Lloyd Webber, Elton John, Sarah Jessica Parker, Aretha Franklin, Gloria Steinem, Diana Ross, Mariah Carey, Sarah Vaughan, Eric Clapton, Celine Dion, Vincent Van Gogh, Hans Christian Andersen, José Manuel Durao Barroso, Alec Baldwin, Marlon Brando, Jennie Garth, Jackie Chan, Russell Crowe, Steven Seagal, Omar Sharif, Emma Thompson, Leonardo da Vinci, Charlie Chaplin, Melissa Joan Hart, Kate Hudson, Ryan O'Neal. AGERPRES /(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 21-25 aprilie 2025
Comisia Europeană a anunțat sancțiuni financiare împotriva companiilor americane Apple și Meta pentru încălcări ale legislației europene privind concurența. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că Executivul Comunitar va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Muzeul Național al Țăranului Român va fi redeschis din data de 25 aprilie, după un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, a informat instituția muzeală, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la Conferința de la San Francisco, crearea ONU (25 aprilie - 26 iunie 1945)
Organizarea postbelică a lumii a început încă de la 21 august 1941, când președintele american Franklin Delano Roosevelt a prezentat în fața Congresului Carta Atlanticului, document care viza, printre altele, crearea unei asociații generale de națiuni care să ofere garanții pentru independența politică și integritatea teritorială a statelor mari și mi
DOCUMENTAR: Actorul Al Pacino împlinește 85 de ani (25 aprilie)
Actorul Al Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940 în Bronx, un cartier al New Yorkului. A fost crescut de bunici, care l-au dus la cinema de când era mic. La 17 ani a început să se întrețină singur, lucrând ca vânzător, poștaș, lucrător de farmacie, portar, administrator de bloc. A început să joace teatru ca amator, a scris cuplete pen
25 aprilie - Ziua internațională a delegaților (ONU)
Ziua internațională a delegaților marchează aniversarea primei zile a Conferinței de la San Francisco, cunoscută drept Conferința Națiunilor Unite. La 25 aprilie 1945, delegații din cincizeci de țări s-au reunit pentru prima dată la San Francisco. Polonia nu a trimis un reprezentant deoarece componența noului său guvern nu a fost anunțată decât prea târziu pentru
Evenimentul East European Comic Con (25-27 aprilie)
În intervalul 25-27 aprilie 2025, are loc, la complexul Romexpo din București, evenimentul East European Comic Con (EECC), dedicat iubitorilor de filme, seriale, jocuri video, cosplay, benzi desenate și nu numai, potrivit comic-con.ro. Lista actorilor care sunt invitați speciali la această ediție cuprinde
25 aprilie - Ziua mondială de combatere a malariei (OMS)
Ziua mondială de combatere a malariei este marcată, anual, la 25 aprilie, potrivit who.int. A fost adoptată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul sesiunii cu numărul 60, din mai 2007, pentru a evidenția progresele care au fost realizate în prevenirea și controlul malariei, dar și pentru a accelera lupta împotriva acestei boli. T
25 aprilie - Ziua Justiției Militare
Ziua Justiției Militare este marcată în fiecare an la 25 aprilie. La această dat, în 1919 a luat ființă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înființarea unei structuri specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată, potrivit
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: Mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875-1886)
Calinic Miclescu a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1865-1875 și apoi Mitropolit primat între 1875-1886. S-a născut la data de 16 aprilie 1822, în Suceava, în familia marelui logofăt Scarlat Miclescu și a soției acestuia Maria (născută Beldiman), primind la botez numele Constantin. A intrat în monahism la Huși, la 18 iunie 1
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885)
Încercări pentru ca autocefalia Bisericii Ortodoxe Române să devină un fapt împlinit au fost inițiate și susținute încă din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Unirea Principatelor Române, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1959), apoi în Țara Românească (24 ianuar
CITATUL ZILEI
'Ca să fii orbit cu privire la alții, demult trebuie să nu te fi văzut nici pe tine.' - N. Iorga ('Cugetări', Ed. Albatros, 1972) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 aprilie
Ortodoxe Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului Greco-catolice Sf. ap. și ev. Marcu Romano-catolice Sf. Marcu, ev. În vin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie
Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului
Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei
24 aprilie - Ziua mondială a protecției animalelor de laborator
La 24 aprilie este marcată anual Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, o zi ce comemorează și evidențiază suferința animalelor din laboratoarele din întreaga lume. Pe lângă expunerea tratamentului la care sunt supuse aceste animale, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta că există o cale mai bună, de a evidenția metodele științifice avansat