FRAGMENT DE ISTORIE: Greenwich a fost stabilit ca meridian universal pentru calcularea timpului

Meridianul care trece prin Greenwich (orăşel din Londra metropolitană), de unde şi-a luat şi numele, a fost stabilit ca meridian universal pentru calcularea timpului civil (orei standard), la 13 octombrie 1884. Un meridian este o linie nord-sud, selectată drept linia de referinţă zero pentru observaţii astronomice.
Linia din Greenwich reprezintă istoricul Prim Meridian al Lumii - Longitudine 0 gr. Fiecare loc de pe Pământ a fost măsurat în termeni faţă de distanţa sa la est sau la vest. Linia în sine împarte emisfera estică şi vestică a Pământului - la fel cum ecuatorul împarte emisferele nordice şi sudice.
La 1 octombrie 1884, la propunerea preşedintelui Statelor Unite, 41 de delegaţii din aproximativ 25 de state au participat la Conferinţa Internaţională a Meridianului de la Washington pentru a stabili un meridian comun pentru tot globul de calculare a orei la nivel naţional. Înainte de acest moment, aproape fiecare oraş din lume avea propriul timp local. Nu existau convenţii naţionale sau internaţionale pentru stabilirea măsurării timpului, însă, odată cu dezvoltarea reţelelor de cale ferată şi de comunicaţie din anii 1850 şi 1860, mapamondul avea nevoie urgentă de un standard internaţional de măsurare a timpului, potrivit www.rmg.co.uk.
Ca urmare a acestei reuniuni, la 13 octombrie 1884, s-a stabilit ora 00.00 GMT la amiază, desemnând începutul unei zile solare de 24 de ore. Rezoluţia 2 care a stabilit ca meridianul să fie Greenwich a fost adoptată cu 22 de voturi pentru, unul împotrivă - San Domingo şi două abţineri - Franţa şi Brazilia, potrivit "Dicţionarului cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale", Ed. "Ştiinţifică şi enciclopedică", 1979.
Au fost două motive principale ale alegerii. Primul a fost faptul că SUA au ales deja Greenwich ca bază pentru propriul sistem naţional de fus orar. Al doilea a fost că la sfârşitul secolului al XIX-lea, 72% din comerţul mondial depindea de graficele de mare care foloseau Greenwich ca prim-meridian. Decizia s-a bazat pe argumentul că denumirea Greenwich drept Longitudine 0 gr., ar fi avantajoasă pentru cel mai mare număr de oameni. Prin urmare, Primul Meridian de la Greenwich a devenit centrul timpului mondial.
Observatorul Regal Greenwich este, prin decret internaţional, punctul oficial de început pentru fiecare zi, fiecare an sau mileniu - la miezul nopţii, conform timpului de referinţă GMT, măsurat din meridianul zero. A fost construit după proiectul arhitectului Christopher Wren, pentru îmbunătăţirea navigaţiei pe mare şi ''găsirea longitudinii locurilor'' - poziţia exactă est şi vest - în timpul navigării pe apă, departe de uscat, cu ajutorul mijloacelor astronomice. Această determinare era strict legată de măsurarea timpului exact, pentru care Observatorul a devenit faimos în secolul al XIX-lea. Observatorul Regal este sursa meridianului zero, Longitudinea 0 grade, 0 minute, 0 secunde. Fiecare loc de pe Pământ este măsurat în funcţie de distanţa est sau vest de la această linie. Linia delimitează emisfera estică de cea vestică, aşa cum ecuatorul delimitează emisfera sudică de cea nordică, potrivit volumului "Istoria Generală a Ştiinţei", vo. II, "Ştiinţa modernă", Ed. "Ştiinţifică", 1971.
În 1925, sistemul de numerotare al GMT a fost modificat, astfel încât ziua începea la miezul nopţii. Schimbarea a generat unele confuzii, iar în 1928 Uniunea Astronomică Internaţională a schimbat termenul de "timp standard al meridianului 0", înlocuindu-l cu cel de oră universală , care a intrat în uz. GMT mai are unele utilizări (cum ar fi în navigaţie) în unele ţări vorbitoare de limbă engleză. Observatorul Regal Greenwich, locul Orei de Greenwich (Greenwich Mean Time - GMT) şi al meridianului zero (Prime Meridian), fondat de regele Carol al II-lea, la 10 august 1675, se numără printre cele mai importante obiective din lume pentru istoria ştiinţei.
Din 1972 s-a trecut la folosirea Timpul Universal Coordonat (Coordinated Universal Time, UTC), standardul internaţional de timp, care reglementează ceasurile din întreaga lume, delimitând un grup de secunde în minute, ore, zile, luni şi ani. El se bazează pe timpul atomic, o metodă de măsurare a timpului în funcţie de frecvenţa vibraţiilor într-un atom. Ziua UTC a fost definită ca având 86,400 secunde.
Observatorul este, în prezent, parte a Muzeului Naţional Maritim din Marea Britanie, iar din 1997 este inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO. Vizitatorii Observatorului pot sta simultan în emisfera estică şi în cea vestică, de o parte şi de alta a meridianului zero. Galeria expoziţiei Observatorului dezvăluie fenomene extraordinare ale timpului, spaţiului şi astronomiei, Planetariul permite vizitatorilor să exploreze minunile cerului, iar Casa Flamsteed, clădirea iniţială proiectată de arhitectul şi astronomul Christopher Wren, deţine o cameră obscură destinată publicului. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 21-25 aprilie 2025
Comisia Europeană a anunțat sancțiuni financiare împotriva companiilor americane Apple și Meta pentru încălcări ale legislației europene privind concurența. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că Executivul Comunitar va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Muzeul Național al Țăranului Român va fi redeschis din data de 25 aprilie, după un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, a informat instituția muzeală, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la Conferința de la San Francisco, crearea ONU (25 aprilie - 26 iunie 1945)
Organizarea postbelică a lumii a început încă de la 21 august 1941, când președintele american Franklin Delano Roosevelt a prezentat în fața Congresului Carta Atlanticului, document care viza, printre altele, crearea unei asociații generale de națiuni care să ofere garanții pentru independența politică și integritatea teritorială a statelor mari și mi
DOCUMENTAR: Actorul Al Pacino împlinește 85 de ani (25 aprilie)
Actorul Al Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940 în Bronx, un cartier al New Yorkului. A fost crescut de bunici, care l-au dus la cinema de când era mic. La 17 ani a început să se întrețină singur, lucrând ca vânzător, poștaș, lucrător de farmacie, portar, administrator de bloc. A început să joace teatru ca amator, a scris cuplete pen
25 aprilie - Ziua internațională a delegaților (ONU)
Ziua internațională a delegaților marchează aniversarea primei zile a Conferinței de la San Francisco, cunoscută drept Conferința Națiunilor Unite. La 25 aprilie 1945, delegații din cincizeci de țări s-au reunit pentru prima dată la San Francisco. Polonia nu a trimis un reprezentant deoarece componența noului său guvern nu a fost anunțată decât prea târziu pentru
Evenimentul East European Comic Con (25-27 aprilie)
În intervalul 25-27 aprilie 2025, are loc, la complexul Romexpo din București, evenimentul East European Comic Con (EECC), dedicat iubitorilor de filme, seriale, jocuri video, cosplay, benzi desenate și nu numai, potrivit comic-con.ro. Lista actorilor care sunt invitați speciali la această ediție cuprinde
25 aprilie - Ziua mondială de combatere a malariei (OMS)
Ziua mondială de combatere a malariei este marcată, anual, la 25 aprilie, potrivit who.int. A fost adoptată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul sesiunii cu numărul 60, din mai 2007, pentru a evidenția progresele care au fost realizate în prevenirea și controlul malariei, dar și pentru a accelera lupta împotriva acestei boli. T
25 aprilie - Ziua Justiției Militare
Ziua Justiției Militare este marcată în fiecare an la 25 aprilie. La această dat, în 1919 a luat ființă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înființarea unei structuri specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată, potrivit
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: Mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875-1886)
Calinic Miclescu a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1865-1875 și apoi Mitropolit primat între 1875-1886. S-a născut la data de 16 aprilie 1822, în Suceava, în familia marelui logofăt Scarlat Miclescu și a soției acestuia Maria (născută Beldiman), primind la botez numele Constantin. A intrat în monahism la Huși, la 18 iunie 1
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885)
Încercări pentru ca autocefalia Bisericii Ortodoxe Române să devină un fapt împlinit au fost inițiate și susținute încă din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Unirea Principatelor Române, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1959), apoi în Țara Românească (24 ianuar
CITATUL ZILEI
'Ca să fii orbit cu privire la alții, demult trebuie să nu te fi văzut nici pe tine.' - N. Iorga ('Cugetări', Ed. Albatros, 1972) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 aprilie
Ortodoxe Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului Greco-catolice Sf. ap. și ev. Marcu Romano-catolice Sf. Marcu, ev. În vin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie
Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului
Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei
24 aprilie - Ziua mondială a protecției animalelor de laborator
La 24 aprilie este marcată anual Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, o zi ce comemorează și evidențiază suferința animalelor din laboratoarele din întreaga lume. Pe lângă expunerea tratamentului la care sunt supuse aceste animale, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta că există o cale mai bună, de a evidenția metodele științifice avansat