PĂRINŢI ŞI COPII TALENTAŢI: Mircea şi Ana Baniciu
Ana Baniciu este tânără, frumoasă, talentată. Tatăl, renumitul artist Mircea Baniciu, este cel care a încurajat-o să se apropie de muzică şi de la care a moştenit talentul artistic.
A început să cânte împreună cu tatăl său, în spectacolele acestuia, apoi a jucat în filme, iar în ultimul an a lansat mai multe videoclipuri. De multă vreme îşi doreşte să scoată un album împreună.
***
Ana Baniciu s-a născut la 28 ianuarie 1993. A studiat la Colegiul German, apoi la SNSPA, potrivit biografiei postate pe pagina de facebook a Anei - https://www.facebook.com/baniciu.ana.
A început să studieze pianul când era copil, după ce a primit instrumentul de la tatăl ei. A intrat, când era adolescentă, în LaLa Band, apoi a jucat în serialul "Pariu cu viaţa" (2011) şi în "O nouă viaţă (2014) şi ''Generaţia LaLa: de la serial la fenomen'' (2012), precizează site-ul imdb.com. A apărut în show-urile "Asia Express", "Te cunosc de undeva", şi pe coloana sonoră a filmului "Faci sau taci", în regia lui Iura Luncaşu.
În 2017 a lansat videoclipurile "CSF, n-ai CSF" şi "Am crezut", iar în aprilie 2019 - "Tu, inima".
***
Mircea Baniciu s-a născut la Timişoara, la 31 iulie 1949. A început să cânte la 7 ani, studiind pianul până la 14 ani, când a hotărât să se apropie de studiul chitarei. Prima apariţie a fost pe scena Teatrului German din Timişoara, unde cânta folk, melodii preluate de la Donovan, Bob Dylan, Simon & Garfunkel, dar şi încercări de compoziţii proprii. Pentru scurt timp a făcut parte din trupa Clasic XX. Ulterior a apărut din nou singur pe scena clubului PM6 din Timişoara, unde din când în când cânta trupa Phoenix, rămasă fără solist vocal după plecarea lui Moni Bordeianu. Aici a fost văzut de Bela Kamocsa (pe atunci basist la Phoenix), care i-a recomandat lui Covaci să-l asculte, potrivit site-ului www.mirceabaniciu.ro.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
În primul an de facultate, când era student la Arhitectură, a fost cooptat în trupa Phoenix ca solist vocal, eveniment care i-a schimbat cursul vieţii. Intrarea sa în trupă a avut loc în 1971, iar în 1972, Nicu Covaci i-a cooptat pe Josef Kappl şi Costin Petrescu, creându-se astfel nucleul de bază al trupei care avea să lanseze celebrele melodii "Nunta", "Negru Vodă", "Mugur de fluier", "Andrii Popa". Au urmat şapte ani ani împreună cu grupul Phoenix, timp în care au fost imprimate patru albume: "Cei ce ne-au dat nume" (1972), "Meşterul Manole" (1973), "Mugur de fluier" (1974), "Cantafabule" (1975). În 1975, înainte de înregistrarea albumului "Cantafabule", în locul lui Costin Petrescu, la tobe a apărut Ovidiu Lipan Ţăndărică.
În 1977, la 31 mai, colegii săi din trupa Phoenix părăsesc ţara, trecând frontiera ilegal, ascunşi în boxele Marshal ale instalaţiei de sunet pe care Nicu Covaci dorea să o transporte în Germania. Mircea Baniciu, rămas în ţară, continuă cariera muzicală şi în 1979 înregistrează primul EP, care conţinea piese precum "Hanul ulciorului nesecat", "Călătorie", "Dacă ai ghici" şi "Joc".
Al doilea album este lansat în 1981, conţinând piese ca "Vara la ţară", "Tristeţi provinciale", "În tren", "Rânduri pentru păsările călătoare", "Amintire". Baniciu a început să susţină concerte singur, cu multe spectacole în ţară. A urmat albumul "Ploaia", apărut în 1984, cu melodiile "Scrisoare de bun rămas", "Ploaia", "Magazinul de vise", "Alb", precizează site-ul www.mirceabaniciu.ro.
Albumul "Secunda 1", lansat în 1988, avea muzica scrisă pe versurile lui Dan Verona. În 1990 apare albumul "Secunda 2", la care colaborează pentru prima oară cu Vlady Cnejevici pentru orchestraţii. Acest album conţine piese precum "Întoarcerea la Orient", "Dealul cu dor" sau "Pisica neagra".
În 1992 a scos, împreună cu trupa Phoenix, albumul ''Phoenix 36'', în care au fost reluate piese de succes, cum ar fi ''Nunta'', ''Negru Vodă'', ''Anule Hanule'', ''Mugur de Fluier'', ''Andrii Popa''. Aproape acelaşi material a mai fost imprimat şi pe albumul ''SymPhoenix'' (1994). Sfârşitul anului 1992 aduce formarea trupei Pasărea Colibri, din care făceau parte Mircea Baniciu, Florian Pittiş, Mircea Vintilă şi ulterior, Vlady Cnejevici. În 1995 apare primul album cu grupul Pasărea Colibri, ''În căutarea cuibului pierdut'', în care îşi aduce contribuţia cu câteva dintre cele mai mari succese ale sale. Povestea continuă cu ''Ciripituri'' (1997) şi ''Cântece de Bivuac'' (1999), ''Încă 2000 de ani'' (2002) şi ''10 ani'' (vol. I şi II, 2003). În 2003, Pasărea Colibri se reuneşte pentru un ultim concert în formula completă: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Marius Baţu, Vlady Cnejevici şi Florian Pittiş, care este înregistrat şi în urma căruia apare un dublu album ''Pasărea Colibri - 10 ani'', şi, de asemenea, primul DVD al unei trupe româneşti, care poartă acelaşi nume.
În aprilie 2002, Mircea Baniciu apare în spectacolul ''Tandreţuri mici pentru doamne şi gagici'' împreună cu Mircea Vintilă, Alexandru Andrieş şi Nicu Alifantis, ideea continuată în 2003 cu ''Tandreţuri pentru femei cu cei patru corifei'' şi în 2005 cu ''Tandreţuri...'' unde apar şi trupele Holograf şi Timpuri Noi. În 2005, a scos împreună cu membrii trupei Phoenix, albumul ''Baba Novak''. S-a despărţit de aceştia în 2007.
A efectuat turnee în ţară şi peste hotare, numele său fiind legat de istoria şi începuturile rock-ului românesc. A avut, de asemenea, numeroase apariţii la televiziune, la emisiuni de radio. Din creaţia sa mai putem enumera: "Cu tine-n gând", "Eşarfă în dar", "Marea", "De soare", "Adelina", "Gândiţi-vă la toate" (piese proprii), "Săptămâna" etc. În 2008, artistul imprimă şi lansează primul volum al colecţiei Best of Mircea Baniciu, numit sugestiv ''Eşarfa'', prima apariţie discografică a artistului în formulă solo, după 17 ani. Volumul este o colecţie a celor mai bune balade compuse şi interpretate de Mircea Baniciu, printre care ''Eşarfă în dar'', ''Dacă ai ghici'', ''Scrisoare de bun rămas'' ş.a. Tot în 2008 a colaborat la realizarea albumului ''Şapte'' al trupei timişorene ABRA.
În noiembrie 2010, Mircea Baniciu lansează cel de-al doilea volum ''BEST OF'', pe care se regăsesc piese precum ''Andrii Popa'', ''Vara la ţară'', ''Pisica neagră'', ''Tristeţi provinciale'', ''Hanul ulciorului nesecat'', ''Dealul cu dor''. În ianuarie 2013, Mircea Baniciu a revenit cu o nouă piesă realizată în colaborare cu trupa timişoreană ABRA, ''În lume plec''.
Mircea Baniciu, împreună cu Josef Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, s-au reunit în 2014, alcătuind trupa Pasărea Rock. Muzicieni prodigioşi, ajunşi la vârsta maturităţii artistice, au ales să caute în experienţa comună a tinereţii, puterea şi forţa de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă în muzica românescă. Baniciu, Kappl & Lipan au susţinut concertul de lansare a trupei Pasărea Rock în 25 martie 2014, la Sala Palatului. Unul dintre invitaţii lor speciali în concertele Păsării Rock este Mani Neumann.
Cantautorul Mircea Baniciu are o bogată activitate concertistică, apărând în diferite formule de instrumentişti ori singur. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto deschidere: Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













