O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul englez Thomas Hardy

Considerat unul dintre cei mai mari poeţi ai vremii sale şi ultimul mare prozator al epocii victoriene, scriitorul englez Thomas Hardy s-a născut la 2 iunie 1840, la Upper Bockhampton, în Comitatul Dorset, ale cărui tradiţii şi peisaje le-a ilustrat în opera sa.
A început studiile la o şcoala locală, unde a învăţat latina şi franceza, şi-a îmbogăţit cunoştinţele studiind singur greaca şi germana şi citind un număr mare de cărţi.
În 1856, a intrat ca ucenic la un arhitect din Rochester. Deşi a început de timpuriu să scrie versuri şi eseuri, sfătuit de prieteni, nu a abandonat arhitectura. În 1862, a plecat la Londra, unde a studiat arhitectura gotică cu A.W. Blomfield şi unde a fost atât de preocupat de cariera de arhitect, încât a obţinut o medalie şi un premiu din partea Institutului Regal al Arhitecţilor Britanici şi a Asociaţiei Arhitecţilor, potrivit însemnărilor din volumul "Dicţionar al Literaturii Engleze" (Editura "Ştiinţifică", Bucureşti, 1970).
Prima sa lucrare literară, o schiţă umoristică intitulată "How I Built Myself a House" (1865), a fost publicată în "Chamber's Journal", în 1867. Hardy s-a reîntors în Dorset, unde a continuat să lucreze ca arhitect şi unde a început să scrie prima sa nuvelă, "The Poor Man and the Lady" (1867), al cărei manuscris l-a distrus la îndemnul scriitorului George Meredith. Acesta l-a sfătuit să construiască o intrigă mai complicată, făcând uz de mai mult neprevăzut, urmarea fiind romanul "Desperate Remedies" (1871), apoi a fost editat "Under the Greenwood Tree" (1872).
Romanul "A Pair of Blue Eyes" (1873) împleteşte tragedia cu ironia şi idealizează dragostea. "Far from the Madding Crowd" (1874), considerat o primă capodoperă, a fost publicată anonim în "The Cornhill Magazine". Au urmat apoi "The Hand of Ethelberta" (1876) şi "The Return of the Native" (1878), cea mai sumbră operă a sa.
Între 1880 şi 1896, a scris romanele "The Trumpet-Major" (1880), "A Laodicean" (1881), "Two on a Tower" (1882), "The Mayor of Casterbridge" (1886), "The Woodlanders" (1887).
"Tess of the d'Urbervilles" (1891) este opera sa cea mai cunoscută, dar care a stârnit dezaprobarea publicului contemporan cu autorul, lezat în concepţiile sale absurde despre puritate şi vinovăţie, de destinul tragic şi măreţia eroinei. Nici "Jude the Obscure" (1895) nu a fost bine primit de către public, din cauza fatalismului amar de care este străbătut. Descurajat de reacţia publicului, Hardy a renunţat să mai scrie romane.
Următoarea sa lucrare a fost o operă fantastică intitulată "The Well-Beloved" (1897). Schiţele şi nuvelele sale au apărut în volumele "Povestiri din Wessex" (1888), "A Group of Noble Dames" (1891), "Life's Little Ironies" (1894) şi "A Changed Man and Other Tales" (1913). Ca şi romanele, ele se caracterizează printr-un ton de amărăciune şi pesimism. Tragismul lui Hardy a fost comparat cu concepţia tragică a lui Eschil. Natura în opera sa este elementul veşnic, măreţ şi calm, indiferent la suferinţă, dar dătător de viaţă. După 1896, Hardy s-a dedicat în întregime poeziei.
O vizită pe câmpul de luptă de la Waterloo l-a inspirat să scrie "The Dynasts" vol. I (1903), vol. II (1906), vol. III (1908), dramă epică în versuri albe, constând din trei părţi, 19 acte şi 130 de scene, în care descrie războaiele napoleoniene, potrivit www.poetryfoundation.org.
Scriitorul a mai scris o singură operă dramatică, ''The Famous Tragedy of the Queen of Cornwall'' (1923), o dramatizare a legendei lui Tristan şi Isolda.
Poeziile sale, în număr de aproape 1.000, au apărut în volumele intitulate "Wessex Poems and Other Verses" (1898), "Poems of the Past and the Present" (1901), "Time's Laughingstocks and Other Verses" (1910), "Satires of Circumstance" (1914), "Late Lyrics and Earlier with Many Other Verses" (1922), "Human Shows, Far Phantasies, Songs and Trifles" (1925) şi "Winter Words in Various Moods and Metres" (1928), potrivit însemnărilor din Dicţionar al Literaturii Engleze.
Thomas Hardy s-a bucurat în timpul vieţii de apreciere, în ciuda revoltei pe care ultimele sale romane au stârnit-o în rândurile publicului larg. În secolul al XX-lea, multe dintre operele sale au fost ecranizate. A murit la 11 ianuarie 1928. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885)
Încercări pentru ca autocefalia Bisericii Ortodoxe Române să devină un fapt împlinit au fost inițiate și susținute încă din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Unirea Principatelor Române, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1959), apoi în Țara Românească (24 ianuar
CITATUL ZILEI
'Ca să fii orbit cu privire la alții, demult trebuie să nu te fi văzut nici pe tine.' - N. Iorga ('Cugetări', Ed. Albatros, 1972) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 aprilie
Ortodoxe Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului Greco-catolice Sf. ap. și ev. Marcu Romano-catolice Sf. Marcu, ev. În vin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie
Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului
Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei
24 aprilie - Ziua mondială a protecției animalelor de laborator
La 24 aprilie este marcată anual Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, o zi ce comemorează și evidențiază suferința animalelor din laboratoarele din întreaga lume. Pe lângă expunerea tratamentului la care sunt supuse aceste animale, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta că există o cale mai bună, de a evidenția metodele științifice avansat
24 aprilie - Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace (ONU)
La 24 aprilie 2025 este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace, conform https://www.un.org/. Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace recunoaște utilizarea deciziilor multilaterale și a dip
24 aprilie - Ziua internațională a fetelor care activează în tehnologia informației și comunicațiilor (ONU)
Ziua internațională a fetelor care activează în tehnologia informației și comunicațiilor este sărbătorită în fiecare an în a patra zi de joi din luna aprilie. Anul acesta, ziua va fi marcată la 24 aprilie. 'Fetele în tehnologia informației și comunicațiilor - ICT pentru transformarea digitală incluzivă' ('Gi
Săptămâna mondială a imunizării (24-30 aprilie)
Săptămâna mondială a imunizării, celebrată în ultima săptămână a lunii aprilie (24-30 aprilie), își propune să evidențieze necesitatea acțiunii colective și să promoveze utilizarea vaccinurilor pentru a proteja oamenii de toate vârstele împotriva bolilor. Prin puterea sa de mobilizare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) colaborează cu
CITATUL ZILEI
'Jertfele oamenilor sunt florile care se aruncă în calea dreptății' - Al. Vlahuță (Dicționar de Maxime comentat, Ed. Științifică, 1962) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Liviu Tatu)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 aprilie
Ortodoxe Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sf. Mc. Pasicrat și Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta Greco-catolice Sf. m. Sava Stratilat; Sf. cuv. Elisabeta Romano-catolice Ss. Fidel di
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 aprilie
Este a 114-a zi a anului 2025. Au mai rămas 251 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 04 h 34 m și apune la 16 h 04 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2024-2025)
Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, s-a produs la 23 aprilie 2025, la ora 12:49 (09:49 GMT) în Turcia. Epicentrul cutremurului a fost în zona Silivri, la aproximativ 80 de kilometri vest de Istanbul, la o adâncime de 6,92 kilometri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia. Acesta a
PERSONALITATEA ZILEI: Istoricul Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române
Georgeta Filitti, istoric, editor, cercetător, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la București la 1 iunie 1938. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în anul 1961. A devenit doctor în istorie la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității ''Babeș-Bolyai'' din Cluj-Napoca, în 197
DOCUMENTAR: 20 de ani de la încărcarea primului videoclip pe YouTube (23 aprilie)
În ziua de 23 aprilie 2005, a fost încărcat primul clip video pe platforma YouTube. Intitulată 'Me at the zoo' ('Eu la grădina zoologică'), filmarea durează 19 secunde și îl are în prim-plan pe Jawed Karim, unul dintre fondatorii YouTube. Aflat la Grădina Zoologică din San Diego, California, Jawed Karim, pe atunci î