logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Ion Creangă, 130 de ani de la moarte - Viaţa marelui povestitor român

Imagine din galeria Agerpres

Scriitorul Ion Creangă, un mare clasic al literaturii române, s-a născut la 1 martie 1837/10 iunie 1839 în satul Humuleşti, din judeţul Neamţ. Data naşterii lui Ion Creangă nu este certă, existând două variante - una este indicată de un document privind nou-născuţii din Humuleşti, ce precizează data de 10 iunie 1839 pentru naşterea lui Ion Creangă; cealaltă variantă o reprezintă data de 1 martie 1837.

George Călinescu propunea să fie reţinută data de 1 martie 1837, având în vedere că însuşi scriitorul considera că aceasta este ziua în care s-a născut: "În jurul datei naşterii lui Ion Creangă sunt mari îndoieli şi se produc mereu acte de naştere oficiale şi contrazicătoare. Data de naştere 1 martie 1837 aleasă de povestitorul însuşi trebuie încă păstrată". ("Istoria Literaturii Române", Ed. Minerva, 1982).

Părinţii săi erau Ştefan a Petrei Ciubotarul şi Smaranda Creangă, "răzeşi fără pământuri", menţionează "Dicţionarul scriitorilor români", Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995.

În 1847 a început şcoala de pe lângă biserica din satul natal, după care mama sa l-a încredinţat bunicului matern, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde continuă şcoala. În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala Catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, pleacă la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola. În 1859 a fost hirotonit diacon.

Casa memorială 'Ion Creangă' din localitatea Humuleşti, judeţul Neamţ, 2014.

Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO


 

Înainte de a accede în treapta clericală trebuia însă să se căsătorească, ceea ce s-a şi întâmplat. În 1859, la 23 august, s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ioan Grigoriu (de numai 15 ani), de care se va despărţi în 1867. Din această căsătorie a avut un fiu, unicul său copil, Constantin, născut în 1860.

În 1864, Creangă a încheiat anul I al Şcolii Preparandale din Iaşi al cărei director era Titu Maiorescu, şi a început să funcţioneze ca institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi.

Cariera sa eclezială s-a încheiat după câţiva ani, după ce a intrat în conflict cu autorităţile bisericeşti. Suspendat atât ca diacon, cât şi ca institutor (1872), Creangă a trăit o vreme numai din veniturile unui debit de tutun. Tot în această perioadă, nemaiavând unde locui, s-a mutat într-o bojdeucă din mahalaua Ţicău, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii.

Portret al lui Ion Creangă în Bojdeuca din Iaşi, 2007. 

Foto: (c) EMIL BADEA (C) / AGERPRES FOTO


 

În învăţământ este reprimit în 1874, anul următor fiind hotărâtor în viaţa lui Ion Creangă: îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, pe atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, care-l va introduce în cenaclul ''Junimii''. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Ca pedagog, Ion Creangă, împreună cu alţi colegi, publică manuale pentru clasele primare - "Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară" (1868), "Învăţătoriul copiilor" (1871), "Povăţuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică" (1876). În paginile acestora i-au apărut primele povestiri, începând cu ediţia din 1874. Scriitorul Ion Creangă debutează propriu-zis cu ''Soacra cu trei nurori'' (1875), în revista ''Convorbiri literare'', după citirea povestirii într-o şedinţă a ''Junimii''. Au urmat apoi povestirile şi nuvelele, până în 1878 fiindu-i publicate şi celelalte poveşti, citite toate în cenaclul ''Junimii''.

"Amintiri din copilărie", opera sa capitală, a apărut tot în "Convorbiri literare", la fel ca şi basmele, în 1877 fiind publicate în revistă şi alte povestiri.

Între 1883-1889, în aceeaşi perioadă cu Mihai Eminescu, se îmbolnăveşte şi începe să scrie sporadic. La 31 decembrie 1889, după o lungă suferinţă, moare, la Iaşi. Post-mortem, la 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La Iaşi se află bojdeuca lui Ion Creangă, primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918), una dintre cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi. Căsuţa l-a găzduit pe Ion Creangă, începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit şi nevoit să părăsească locuinţa din incinta Mănăstirii Golia. Humuleşteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârşitul vieţii. Toate ''Poveştile'' şi ''Amintirile din copilărie'' au fost scrise în căsuţa botezată de scriitor bojdeucă. În vara şi toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaş al lui Creangă.

Autograf al scriitorului Ion Creangă, din 1854.

Foto: (c)  NICOLAE BONDARENCO / Arhiva istorică AGERPRES


 

Clădirea care adăposteşte expoziţia documentară referitoare la viaţa şi opera lui Creangă, biblioteca, precum şi amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 şi inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea genialului povestitor.

Despre Ion Creangă "Dicţionarul Scriitorilor Români" aminteşte că George Călinescu, în inegalabila monografie pe care i-o dedică, face din el un personaj, o legendă.

"Adevărul e că un artist precum Creangă se iveşte o singură dată în istoria unui popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simţul genial instinctiv al limbii şi al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simţ şi a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne. În totul, un spectacol de măreţie simplă inanalizabilă", conchide volumul citat. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Anda Badea)

Afisari: 15

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 26-04-2025 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 aprilie

Este a 116-a zi a anului 2025. Au mai rămas 249 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 14 m. Luna răsare la 05 h 16 m și apune la 18 h 46 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)

Documentare 25-04-2025 14:05

Săptămâna europeană 21-25 aprilie 2025

Comisia Europeană a anunțat sancțiuni financiare împotriva companiilor americane Apple și Meta pentru încălcări ale legislației europene privind concurența. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că Executivul Comunitar va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile

Documentare 25-04-2025 10:45

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Muzeul Național al Țăranului Român va fi redeschis din data de 25 aprilie, după un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, a informat instituția muzeală, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit

Documentare 25-04-2025 10:15

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la Conferința de la San Francisco, crearea ONU (25 aprilie - 26 iunie 1945)

Organizarea postbelică a lumii a început încă de la 21 august 1941, când președintele american Franklin Delano Roosevelt a prezentat în fața Congresului Carta Atlanticului, document care viza, printre altele, crearea unei asociații generale de națiuni care să ofere garanții pentru independența politică și integritatea teritorială a statelor mari și mi

Documentare 25-04-2025 10:00

DOCUMENTAR: Actorul Al Pacino împlinește 85 de ani (25 aprilie)

Actorul Al Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940 în Bronx, un cartier al New Yorkului. A fost crescut de bunici, care l-au dus la cinema de când era mic. La 17 ani a început să se întrețină singur, lucrând ca vânzător, poștaș, lucrător de farmacie, portar, administrator de bloc. A început să joace teatru ca amator, a scris cuplete pen

Documentare 25-04-2025 09:45

25 aprilie - Ziua internațională a delegaților (ONU)

Ziua internațională a delegaților marchează aniversarea primei zile a Conferinței de la San Francisco, cunoscută drept Conferința Națiunilor Unite. La 25 aprilie 1945, delegații din cincizeci de țări s-au reunit pentru prima dată la San Francisco. Polonia nu a trimis un reprezentant deoarece componența noului său guvern nu a fost anunțată decât prea târziu pentru

Documentare 25-04-2025 09:30

Evenimentul East European Comic Con (25-27 aprilie)

În intervalul 25-27 aprilie 2025, are loc, la complexul Romexpo din București, evenimentul East European Comic Con (EECC), dedicat iubitorilor de filme, seriale, jocuri video, cosplay, benzi desenate și nu numai, potrivit comic-con.ro. Lista actorilor care sunt invitați speciali la această ediție cuprinde

Documentare 25-04-2025 09:15

25 aprilie - Ziua mondială de combatere a malariei (OMS)

Ziua mondială de combatere a malariei este marcată, anual, la 25 aprilie, potrivit who.int. A fost adoptată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul sesiunii cu numărul 60, din mai 2007, pentru a evidenția progresele care au fost realizate în prevenirea și controlul malariei, dar și pentru a accelera lupta împotriva acestei boli. T

Documentare 25-04-2025 09:10

25 aprilie - Ziua Justiției Militare

Ziua Justiției Militare este marcată în fiecare an la 25 aprilie. La această dat, în 1919 a luat ființă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înființarea unei structuri specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată, potrivit

Documentare 25-04-2025 08:30

CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: Mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875-1886)

Calinic Miclescu a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1865-1875 și apoi Mitropolit primat între 1875-1886. S-a născut la data de 16 aprilie 1822, în Suceava, în familia marelui logofăt Scarlat Miclescu și a soției acestuia Maria (născută Beldiman), primind la botez numele Constantin. A intrat în monahism la Huși, la 18 iunie 1

Documentare 25-04-2025 08:00

CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885)

Încercări pentru ca autocefalia Bisericii Ortodoxe Române să devină un fapt împlinit au fost inițiate și susținute încă din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Unirea Principatelor Române, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1959), apoi în Țara Românească (24 ianuar

Documentare 25-04-2025 07:45

CITATUL ZILEI

'Ca să fii orbit cu privire la alții, demult trebuie să nu te fi văzut nici pe tine.' - N. Iorga ('Cugetări', Ed. Albatros, 1972) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril)

Documentare 25-04-2025 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 aprilie

Ortodoxe Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului Greco-catolice Sf. ap. și ev. Marcu Romano-catolice Sf. Marcu, ev. În vin

Documentare 25-04-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie

Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)

Documentare 24-04-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului

Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei