logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

DaVinci500/ Detalii insolite despre ''Cina cea de Taină''

Imagine din galeria Agerpres

"Cina cea de Taină", de Leonardo da Vinci, este una dintre cele mai admirate, mai studiate şi mai copiate picturi din istoria omenirii. Artistul italian a început să lucreze la această operă de artă în 1495 şi a finalizat-o în 1498.

Site-ul mentalfloss.com prezintă 15 detalii mai puţin cunoscute despre această capodoperă renascentistă.

1. Este mai mare decât aţi crede

Nenumărate reproduceri au fost realizate de-a lungul secolelor, cu diverse dimensiuni, însă lucrarea originală are mărimile următoare: 4,5 metri x 8,8 metri.

2. "Cina cea de Taină" captează un moment culminant

Toată lumea ştie că pictura descrie ultima masă luată de Iisus alături de apostoli înainte să fie capturat şi crucificat. Mai precis, Leonardo da Vinci a dorit să surprindă momentul în care Iisus le-a dezvăluit discipolilor că unul dintre ei urma să îl trădeze, completat cu reacţiile acestora, care variau de la şoc la furie. În interpretarea lui Da Vinci, momentul a avut loc chiar înainte de crearea euharistiei, când Iisus îşi întinde mâinile spre pâine şi un pahar cu vin, care reprezintă simboluri-cheie ale sacramentelor creştine.

3. Nu o veţi găsi într-un muzeu

Deşi "Cina cea de Taină" este una dintre cele mai legendare picturi din lume, "casa" ei permanentă este o mănăstire din Milano. Iar deplasarea ei în alte zone ale lumii ar fi o chestiune cel puţin dificilă. Leonardo da Vinci a pictat această operă de factură religioasă direct pe peretele principal al sălii de mese din mănăstirea Santa Maria delle Grazie în perioada 1495-1498.

4. Deşi a fost pictată pe un perete, nu este o frescă

Frescele sunt pictate pe ipsos ud. Însă Leonardo da Vinci a renunţat la acea tehnică tradiţională din mai multe motive. Mai întâi, dorea să obţină o luminozitate crescută în raport cu aceea permisă de metoda frescelor. Însă cea mai mare problemă a frescelor - aşa cum considera Da Vinci - consta în faptul că îl obligau pe pictor să se grăbească pentru a-şi termina opera înainte ca ipsosul să se usuce.

5. Leonardo da Vinci a folosit o metodă complet nouă pentru viitoarea sa capodoperă

Dorind să aibă tot timpul de care avea nevoie pentru a desăvârşi fiecare detaliu, Da Vinci şi-a inventat propria tehnică, folosind vopseluri de tip tempera, aplicate pe piatră. A capitonat zidul din acea mănăstire cu un material despre care spera că va absorbi vopselurile tempera şi va proteja pictura împotriva umezelii.

6. Foarte puţine dintre tuşele de pensulă originale ale lui Da Vinci au supravieţuit până astăzi

Deşi pictura în sine a fost apreciată în epocă, experimentul tempera-pe-piatră al lui Da Vinci a fost un eşec. Până la începutul secolului al XVI-lea, pictura începuse să se exfolieze şi să se degradeze. Apoi, la 50 de ani după finalizarea ei, "Cina cea de Taină" era o ruină în comparaţie cu perioada sa de glorie. Primele tentative de restaurare i-au făcut şi mai mult rău.

Vibraţiile provocate de bombardamentele Aliaţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au contribuit şi mai mult la distrugerea picturii. În cele din urmă, în 1980, a fost demarat un amplu program de restaurare întins pe durata a 19 ani. "Cina cea de Taină" a fost în sfârşit restaurată, însă a pierdut pe parcursul acestui proces cea mai mare parte din vopseaua ei originală.

7. Un ciocan şi un cui l-au ajutat pe Leonardo da Vinci să obţină o perspectivă liniară

Unul dintre detaliile care fac pictura "Cina cea de Taină" să fie atât de uluitoare este perspectiva din care ea a fost pictată, ce pare să invite privitorul să păşească direct în interiorul acelei scene dramatice. Pentru a obţine o astfel de iluzie, Da Vinci a bătut cu ciocanul un cui în perete, apoi a legat de el nişte sfori pentru a desena anumite puncte de marcaj, care l-au ajutat să creeze unghiurile pe care şi le dorea în această pictură.

8. Renovările au eliminat o porţiune din "Cina cea de Taină"

În 1652, o uşă a fost adăugată în holul care duce spre sala în care se află pictura. Construirea ei a dus la eliminarea părţii de jos din centrul picturii - inclusiv a zonei în care erau pictate picioarele lui Iisus.

9. Iuda din "Cina cea de Taină" ar fi putut fi pictat după un infractor real

Se spune că toate chipurile apostolilor s-au inspirat din modele reale. Atunci când a trebuit să aleagă chipul trădătorului Iuda (al cincilea de la stânga la dreapta, ţinând în mână o pungă cu bani), Leonardo da Vinci a vizitat închisorile din Milano în căutarea infractorului cu cel mai potrivit chip pentru acel personaj.

10. Pictura ar putea să conţină un simbol pascal

În dreapta lui Iisus, Toma stă în picioare, pictat din profil, cu un deget ridicat în aer. Unii au speculat că acel gest dorea să scoată în evidenţă degetul apostolului Toma, care a devenit un personaj cheie într-o poveste biblică ulterioară, dedicată reînvierii lui Iisus. Toma nu credea ceea ce vedea şi a cercetat cu degetul lui rănile lui Iisus pentru ca acea verificare să îl ajute să creadă în renaşterea fiului lui Dumnezeu.

11. Semnificaţiile alimentelor de pe masă, subiectul unor dezbateri

S-a spus că sarea vărsată înaintea lui Iuda reprezintă trădarea acestuia sau, într-o versiune alternativă, este considerată un semn al ghinionului său, prin prisma faptului că el a fost ales dintre apostoli pentru a îl trăda pe Iisus. În mod similar, peştele servit la masă are şi el semnificaţii controversate. Dacă era ţipar, atunci el reprezintă îndoctrinarea şi, prin aceasta, credinţa în Iisus. Totuşi, dacă este hering, atunci el simbolizează un necredincios care neagă religia.

12. A inspirat unele dintre cele mai fanteziste teorii

În cartea "The Templar Revelation", Lynn Picknett şi Clive Prince propun teoria potrivit căreia silueta din stânga lui Iisus nu este Ioan, ci Maria Magdalena. Autorii cărţii consideră, de asemenea, că pictura "Cina cea de Taină" este o muşamalizare a adevăratei identităţi a lui Iisus, operată de Biserica Romano-Catolică.

Mai mulţi muzicieni au speculat că adevăratul mesaj ascuns în "Cina cea de Taină" ar fi de fapt o coloană sonoră acompaniatoare. În 2007, muzicianul italian Giovanni Maria Pala a creat un cântec sumbru cu durata de 40 de secunde folosind note muzicale despre care se presupune că ar fi codificate în celebra pictură realizată de Da Vinci.

După trei ani, o cercetătoare de la Vatican, Sabrina Sforza Galitzia a interpretat semnalele "matematice şi astrologice" din pictură într-un mesaj ce ar proveni chiar de la Da Vinci şi care ar vorbi despre sfârşitul lumii. Ea afirmă că pictura "Cina cea de Taină" prezice un potop apocaliptic, care va acoperi pământul între 21 martie 4006 şi 1 noiembrie 4006.

13. "Cina cea de Taină" a inspirat şi ficţiunea populară

Pictura nu a stat doar la baza cărţii "Codul lui Da Vinci". O parte din mitologia picturii este povestea în care se spune că Leonardo da Vinci a căutat ani la rând modelul cel mai potrivit pentru a-l picta pe Iuda. După ce l-a găsit, şi-ar fi dat seama că era acelaşi bărbat care îi pozase în trecut pentru Iisus. Din păcate, anii de viaţă grea şi de păcate i-au devastat chipul, în trecut angelic. Oricât de convingătoare ar putea să pară această poveste, ea este însă complet falsă.

Cum ştim că povestea nu este adevărată? În primul rând, se consideră că Da Vinci a avut nevoie de trei ani pentru a picta "Cina cea de Taină", în principal din cauza tendinţei notorii a artistului de a-şi amâna proiectele. În al doilea rând, poveşti despre decăderea spirituală care se manifestă şi pe plan fizic există de multă vreme. Este foarte probabil ca o anumită persoană să fi decis de-a lungul timpului să ataşeze picturii "Cina cea de Taină" o poveste similară, pentru a conferi astfel mesajului său moral un anumit sentiment de credibilitate istorică.

14. A fost imitată timp de secole întregi

Artele frumoase şi cultura pop au omagiat "Cina cea de Taină" cu o cavalcadă de imitaţii şi parodii. Acestea variază de la o reproducere în ulei din secolul al XVI-lea la noi interpretări realizate de Salvador Dali, Andy Warhol, Susan Dorothea White şi Vik Muniz - cel din urmă creând o copie a celebrei picturi în care a folosit sirop de ciocolată.

Reproduceri ale capodoperi renascentiste pot fi văzute şi în "History of the World, Part 1", o comedie de Mel Brooks, în "Inherent Vice", un film noir regizat de Paul Thomas Anderson, dar şi în "Viridiana", de Luis Bunuel, o peliculă premiată cu Palme d'Or la Cannes, dar declarată "blasfemie" de către Vatican. A reprezentat şi un punct important în intrigile producţiilor "The Da Vinci Code" şi "Futurama".

15. Vreţi să vedeţi cu ochii voştri "Cina cea de Taină"? Faceţi rezervări în avans!

Deşi "Cina cea de Taină" reprezintă unul dintre siturile culturale care nu trebuie să fie ratate în timpul unei vizite în Italia, mănăstirea în care se află pictura nu a fost construită pentru a primi grupuri numeroase de turişti. Doar 20-25 de persoane au dreptul de a intra în mănăstire în acelaşi timp, în cadrul unor vizite de 15 minute. Turiştilor care doresc să vadă "Cina cea de Taină" li se recomandă să îşi facă rezervări cu cel puţin două luni în avans. De asemenea, vizitatorii trebuie să fie îmbrăcaţi adecvat, altfel riscă să nu li se permită accesul în mănăstire.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

* DaVinci500/ ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi descoperit cu ajutorul unei şuviţe de păr

 

DaVinci500/ Cele mai incredibile invenţii ale sale

 

DaVinci500/ Un artist pasionat de anatomie

 

DaVinci500/ Un sculptor foarte talentat, dar fără lucrări finalizate

 

DaVinci500/ Teorii şi controverse despre mesaje secrete şi coduri ascunse în "Cina cea de Taină" 

 

DaVinci500/ Secretele tehnicilor folosite de Leonardo da Vinci în picturile sale, descoperite de oamenii de ştiinţă 

 

DaVinci500/ Impactul talentului său de pictor asupra universului artelor 

 

DaVinci500/ Un geniu a cărui moştenire cultural-artistică a intrat în memoria colectivă a omenirii 

 

DaVinci500/ Cine ''îl deţine'' pe Leonardo? Un război cultural se duce între Italia şi Franţa 

 

DaVinci500/ ''Omul Renaşterii'' care a reuşit să schimbe lumea 

Afisari: 3

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Planeta 26-04-2025 02:26

VIDEO Ecuador: Cel puțin 20 de răniți și pagube materiale după un seism cu magnitudinea 6,3

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 grade s-a produs vineri în provincia Esmeraldas, nord-vestul Ecuadorului, cel puțin 20 de persoane fiind rănite și peste 100 de locuințe distruse, potrivit unui bilanț publicat vineri de autorități, relatează AFP și Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35 de kilometri, în jurul orei

Stiinta 25-04-2025 16:53

Cel mai mare telescop solar din lume, dotat cu un nou instrument pentru observații de detaliu

Performanțele Telescopului Solar Daniel K. Inouye, amplasat pe vârful unui munte de pe insula hawaiană Maui, și deja cunoscut pentru capacitatea sa de a obține imagini de mare detaliu ale suprafeței solare, au fost îmbunătățite prin adăugarea unui nou instrument, Visible Tunable Filtergraph (VTF), transmite vineri agenția WAM. Acest observa

Planeta 25-04-2025 12:08

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 4,5, fără răniți sau pagube materiale

Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs în provincia turcă Kutahya, la aproximativ 350 km sud de Istanbul, vineri, la două zile după un puternic seism, cu magnitudinea 6,2. Nu au fost înregistrate persoane rănite sau pagube materiale, însă cutremurul de vineri a stârnit îngrijorare în rândul locuitorilor, transmit agențiil

Planeta 25-04-2025 12:01

India/ Un sistem de alertă pentru a preveni atacurile elefanților

În pădurile din centrul Indiei o echipă caută urme ale trecerii elefanților pentru a alimenta un sistem de alertă menit să limiteze incidentele dintre aceste animale și oameni, în urma cărora își pierd viața anual sute de persoane, notează AFP. ''Nu trebuie să facem zgomot pentru a evita orice confruntare'', ș

Planeta 25-04-2025 11:21

Cuba/ Un incendiu a distrus peste 1.900 ha de pădure în vestul țării

Un incendiu forestier de amploare a mistuit peste 1.900 de hectare de pădure în provincia Pinar del Río din vestul Cubei, transmite vineri agenția EFE. Incendiul, izbucnit în urmă cu cinci zile într-o zonă cunoscută sub numele de Arenales din Minas de Matahambre, s-a răspândit rapid, alimentat de vântul car

Stiinta 25-04-2025 09:47

VIDEO Capsula misiunii chineze cu echipaj uman Shenzhou-20 a andocat la stația spațială Tiangong

Capsula chineză a misiunii Shenzhou-20, cu trei astronauți la bord, a andocat cu succes la modulul central, Tianhe, al stației spațiale Tiangong, a anunțat vineri Agenția spațială chineză pentru misiuni cu echipaj uman, transmite EFE.  

Stiinta 25-04-2025 09:26

VIDEO Arheologie/ Rămășițele unei femei care ar fi aparținut civilizației Caral, descoperite în Peru

O echipă de arheologi a anunțat joi că a descoperit în Peru rămășițele unei femei, datând de aproximativ 5.000 de ani, care ar fi aparținut civilizației Caral, cea mai veche din America, informează AFP. Această descoperire recentă prezintă un interes deosebit pentru oamenii de știință, deoarece ar constitui dovada că femeile jucau

Stiinta 24-04-2025 15:15

Oameni de știință din mai multe țări pot accesa eșantioanele din cadrul misiunii Chang'e-5

Administrația Națională a Spațiului din China (CNSA) a anunțat joi că oameni de știință de la institute din Franța, Germania, Japonia, Pakistan, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii vor primi acces la eșantioanele de regolit selenar adunate în cadrul misiunii Chang'e-5, în scopuri de cercetare, transmite Xinhua. Î

Stiinta 24-04-2025 12:54

Racheta misiunii Shenzhou-20 a decolat spre stația spațială chineză

O rachetă chineză care transportă trei astronauți spre stația spațială chineză Tiangong a decolat joi de la centrul său de lansare, transmit AFP și DPA. Într-un nor de flăcări și fum, racheta Long March-2F a părăsit platforma de la centrul de lansare spațială din Jiuquan, situat în deșertul Gobi (nord-vestul Chinei), marcând începutul m

Planeta 24-04-2025 12:20

Peninsula Kamceatka/ Cenușa vulcanică provenită din erupția vulcanului Bezimianîi a acoperit trei sate

Cenușa vulcanică provenită din erupția vulcanului Bezimianîi din Peninsula Kamceatka, situată în Extremul Orient al Rusiei, a acoperit trei sate din districtul Milkovo, au anunțat joi serviciile locale de urgență, informează Xinhua. 'În prezent, cenușa vulcanică cade în trei sate din cauza emisiilor provenite de la vulcanul Bezimian

Planeta 24-04-2025 10:15

Istanbulul, zguduit de peste 185 de replici după seismul cu magnitudinea 6,2

O serie de cutremure au continuat să zguduie Istanbulul joi, Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia raportând noi replici, dintre care una cu magnitudinea 4,1, transmite agenția DPA. Replicile au fost înregistrate după

Planeta 23-04-2025 18:11

Peste 50 de replici la Istanbul după seismul de magnitudine 6,2

Peste 50 de replici s-au produs după seismul de magnitudine 6,2 înregistrat miercuri la Istanbul, a anunțat ministrul turc de interne Ali Yerlikaya, transmite AFP. 'Un cutremur de magnitudine 6,2 s-a produs în Marea Mar

Stiinta 23-04-2025 13:57

Google nu renunță la cookie-urile publicitare

Google a anunțat marți că nu va renunța la utilizarea, în browserul său Chrome, a cookie-urilor, care permit urmărirea utilizatorilor pe site-urile pe care le vizitează, la cinci ani după ce a promis că le va elimina treptat, transmite AFP. Începând din 2022, gigantul californian și-a exprimat intenția de a realiza o tranziți

Planeta 23-04-2025 13:34

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia. Acesta a fost unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate în ultimii ani în orașul cu 16 milioane de locuitori, transmite Reuters. În urm

Planeta 23-04-2025 12:00

Climă/ Albirea coralilor la nivel global doboară record după record

Episodul masiv de albire a coralilor din ultimii doi ani continuă să doboare recorduri, circa 84% dintre recifele de corali de pe planetă fiind în prezent afectate, ceea ce pune în pericol supraviețuirea acestor ecosisteme esențiale pentru viața marină și pentru sute de milioane de persoane, notează AFP. Coralii sunt extrem de vuln