DaVinci500/ Secretele tehnicilor folosite de Leonardo da Vinci în picturile sale, descoperite de oamenii de ştiinţă
Pictorul renascentist Leonardo da Vinci a evitat şevaletul şi a combinat culorile direct pe pânză, au anunţat recent oamenii de ştiinţă italieni, care au dezvăluit că au reconstituit operele sale pas cu pas, "ca şi cum l-ar fi privit în timp ce picta".
Folosind un dispozitiv ştiinţific pentru a analiza una dintre picturile lui Leonardo da Vinci, "Madona cu fus", cercetătorii de la Universitatea din Florenţa au anunţat că au putut să identifice, virtual, fiecare mişcare de pensulă pe care celebrul artist italian a făcut-o atunci când a creat această capodoperă în ulei.
Noua tehnologie a demonstrat că Leonardo a evitat să combine culorile pe un şevalet, aşa cum procedau contemporanii lui. În schimb, el a aplicat straturi subţiri de vopsea direct pe pânză în culori diferite, unul peste altul, pentru a conferi imaginilor o textură bogată.
"Că Leonardo a folosit tehnica 'velaturii' este un fapt deja cunoscut, deoarece a scris el însuşi acest lucru într-un tratat despre artă. Însă, pentru prima dată, am reuşit să reconstruim această operă pas cu pas, ca şi cum l-am fi privit în timp ce el picta", a declarat cercetătoarea Cecilia Frosini, care a participat la acest proiect, citată de leonartodavinci.weebly.com.
"Astfel, am putut să identificăm tipurile de materiale pentru pictură pe care le-a folosit, numărul de straturi de culoare pe care le-a aplicat, grosimea lor şi secvenţa lor", a adăugat cercetătoarea italiană.
Opera de artă analizată face parte dintr-o colecţie din New York şi a fost supranumită "Versiunea Ex-Reford", au precizat cercetătorii italieni. Ea este singura versiune - dintr-un lot de mai multe versiuni ale lucrării originale care au supravieţuit până în zilele noastre - despre care oamenii de ştiinţă au afirmat că a fost realizată cu certitudine de Leonardo da Vinci.
Cercetătorii italieni au utilizat şi un dispozitiv denumit "accelerator nuclear", care lansează particule cu viteze foarte mari către suprafaţa tabloului, pentru a descifra astfel tehnica de pictură folosită de creatorul lucrării.
Tehnici artistice
Tehnica sfumato:
Leonardo da Vinci a inventat şi o tehnică prin care a reuşit să "îndulcească" culorile folosind un luciu întunecat în jurul marginilor obiectelor pictate. Această tehnică este cunoscută sub denumirea de "sfumato", ce provine din cuvântul italian "fumo" ("fum"). Metoda produce un efect puternic, în virtutea căruia marginile exterioare ale obiectelor şi persoanelor din tablou par a fi uşor estompate de un fel de ceaţă sau de fum.
Tehnica chiaroscuro:
Leonardo şi-a pictat obiectele şi personajele din tablourile sale în două dimensiuni, captând însă lumina şi umbrele în trei dimensiuni. Această utilizare a luminii şi a umbrelor a fost intitulată "chiaroscuro". Folosirea de către Da Vinci a clarobscurului a reprezentat o inovaţie într-o perioadă în care cele mai multe dintre picturi erau reprezentări plate ale unor obiecte sau persoane. Leonardo a studiat anatomia şi făcea schiţe detaliate ale tuturor subiecţilor din picturile sale. A lăsat în urma lui mult mai multe notiţe şi schiţe în carnetele sale de însemnări decât picturile pe care le-a finalizat.
Leonardo da Vinci este considerat unul dintre cei mai mari pictori din toate timpurile. Două dintre picturile sale, "Mona Lisa" şi "Cina cea de Taină", se numără printre cele mai copiate şi mai imitate picturi din istorie.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
* DaVinci500/ ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi descoperit cu ajutorul unei şuviţe de păr
* DaVinci500/ Cele mai incredibile invenţii ale sale
* DaVinci500/ Un artist pasionat de anatomie
* DaVinci500/ Un sculptor foarte talentat, dar fără lucrări finalizate
* DaVinci500/ Detalii insolite despre ''Cina cea de Taină''
* DaVinci500/ Teorii şi controverse despre mesaje secrete şi coduri ascunse în "Cina cea de Taină"
* DaVinci500/ Impactul talentului său de pictor asupra universului artelor
* DaVinci500/ Un geniu a cărui moştenire cultural-artistică a intrat în memoria colectivă a omenirii
* DaVinci500/ Cine ''îl deţine'' pe Leonardo? Un război cultural se duce între Italia şi Franţa
* DaVinci500/ ''Omul Renaşterii'' care a reuşit să schimbe lumea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA: Geomorfologul Daniela Pascal: Înțelegerea trecutului este cheia pentru preconizarea viitorului
Geomorfologul Daniela Pascal se află în Antarctica pentru a strânge mostre de rocă aflate deasupra ghețarilor și care conțin cuarț. Aceste mostre pot ajuta la determinarea perioadei în care un ghețar se retrage, dacă se retrage din cauza proceselor legate de schimbările climatice și dacă există vreo legătură cu activitatea umană, a declarat Pascal.
Un fragment de 19 km s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume (British Antarctic Survey)
Pentru prima dată, un fragment major, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a cărui derivă din Antarctica este urmărită de sateliți, au declarat vineri cercetători, relatează AFP. Cel mai mare aisberg din lume este o platformă imensă de gheață în prezent cu lungime de 80 km, o suprafață de 3.3
Concentrații ridicate de microplastice și nanoplastice, descoperite în placenta copiilor născuți prematur (studiu)
Microplasticele, care măsoară mai puțin de 5 milimetri și nanoplasticele, invizibile cu ochiul liber, sunt foarte răspândite, iar o nouă cercetare a descoperit concentrații ridicate din aceste particule în placenta copiilor născuți prematur, într-o proporție mai mare decât în cazul copiilor născuți la termen, transmite vineri agenția EFE
Thailanda/ Nivel alarmant de poluare a aerului la Bangkok; autoritățile provinciale, somate să ia măsuri
Guvernul thailandez a ordonat autorităților provinciale să impună interzicerea arderii miriștilor, una dintre cauzele poluării aerului care a atins din nou cote alarmante, vineri, la Bangkok, transmite AFP. Bangkok figura, vineri dimineață, printre cele mai poluate zece orașe din lume, cu un nivel de microparticule PM 2,5 de șase ori mai mare
BTA/ Institutul INSAIT prezintă noua ediție a programului menit să rețină tinerele talente în Bulgaria
Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie (INSAIT) și Universitatea St. Kliment Ohridski din Sofia au prezentat joi noua ediție a EXPLORER, programul institutului menit să rețină tinerele talente în Bulgaria. La evenimente au participat ministrul educației și tineretului, Krasimir Vălcev, rectorul Universității din Sofia, Georgi Vălcev, ș
Defrișările s-au amplificat în Indonezia în 2024
Suprafața pe care s-au efectuat defrișări a crescut în Indonezia în cursul anului trecut, a semnalat vineri un ONG indonezian care a analizat imagini din satelit și a derulat o anchetă pe teren, transmite AFP. Conform ONG-ului Auriga Nusantara, 261.575 de hectare de pădure primară și secundară au fost defrișate în 2024, cu 4.
Grecii și romanii au contaminat cu plumb regiunea Mării Egee (studiu)
Contaminarea mediului cu plumb provocată de om în regiunea Mării Egee a început în urmă cu aproximativ 5.200 de ani, cu circa 1.200 de ani mai devreme decât se credea până în prezent, potrivit unei cercetări care mai relevă că expansiunea Imperiului Roman în Grecia Antică a contribuit în mod semnificativ la această poluare.
După incendii, experții propun viziuni îndrăznețe pentru reconstrucția orașului Los Angeles
În timp ce orașul Los Angeles se reface după recentele incendii devastatoare, ingineri de mediu, urbaniști și experți în dezastre naturale propun diferite viziuni pentru viitorul cartierelor ce au fost reduse la mormane de cenușă și moloz, relatează Reuters. Clădiri de apartamente s-ar putea ivi în fostele amplasamente ale complexelor comerci
Grupul Thales va construi un modul de alunizare pentru Agenția Spațială Europeană
Grupul Thales Alenia Space (TAS) a semnat joi un contract de 862 de milioane de euro cu Agenția Spațială Europeană (ESA) pentru a dezvolta modulul Argonaut, un viitor vehicul de asolizare destinat transportului de mărfuri pe Lună, informează AFP. TAS, un joint-venture creat de companiile Thales (67%) și Leonardo (33%), va concepe, va dezvolta și va livra modul
Astronauții chinezi au obținut oxigen și combustibil pentru rachete în spațiu, folosind 'fotosinteza artificială'
Astronauții chinezi au reușit să obțină oxigen și combustibil pentru rachete în spațiu, folosind un nou tip de 'fotosinteză artificială', o tehnologie inovatoare ce utilizează doar echipamente relativ simple și un minim de energie și care ar putea fi folosită pentru a asigura resursele necesare pe viitoarea bază selenară a Chinei, care urmează să fie gata &icir
Rusia/ Temperaturile ridicate de la Moscova doboară recorduri
Luna ianuarie 2025 este pe cale să devină una dintre cele mai calde înregistrate la Moscova, au anunțat miercuri meteorologii, luni și marți fiind doborâte recordurile de temperatură din această perioadă, transmite AFP. Termometrul nu a coborât miercuri sub 3,8 grade Celsius, o valoare 'de lună aprilie', mult mai mare
Lucrările avansează la construcția telescopului gigant din deșertul chilian Atacama
Zeci de cutii în care se află oglinzi sunt plasate de-a lungul unei coline dintr-un deșert îndepărtat din nordul statului Chile pe măsură ce muncitorii fac progrese la construcția Extremely Large Telescope, proiectat să devină unul dintre cele mai performante observatoare astronomice asamblate vreodată pe Terra, informează Reuters.
Un nou contract pentru racheta europeană Ariane 6: lansarea unui telescop spațial în 2026
Carnetul de comenzi continuă să crească pentru racheta Ariane 6: la sfârșitul anului 2026, acest lansator greu european va lansa telescopul spațial Plato, conform unui contract semnat miercuri cu Agenția Spațială Europeană (ESA), informează AFP. Companiei Arianespace i-a fost încredințată de către ESA lansarea satelitului său Plato, 'un vâ
Temperaturi record pentru această perioadă în Ungaria
Recordul zilnic de căldură pentru această perioadă înregistrat în Ungaria a fost doborât trei zile la rând, duminică, luni și marți, a anunțat serviciul național de meteorologie HungaroMet, transmite miercuri agenția MTI. După o noapte caldă, temperatura de marți dimineață a atins 10,5 grade Celsius la Napkor, în județul Szabolcs-
Schimbările climatice au făcut mai probabilă producerea incendiilor din Los Angeles (experți)
Schimbările climatice au făcut mai probabilă producerea incendiilor majore din Los Angeles, soldate cu cel puțin 29 de morți în ianuarie, potrivit unei analize realizate de o rețea științifică de referință, care a fost publicată marți, informează AFP. Combinația explozivă de vegetație uscată și vânturi puternice, favorabilă incendi