DOCUMENTAR: Dumitru Prunariu, primul român în spaţiul cosmic, împlineşte 70 de ani

Dumitru-Dorin Simion Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, la Braşov. La vârsta de 28 de ani, a devenit primul şi singurul cosmonaut român, după ce a zburat la bordul Soiuz 40 până la complexul orbital Saliut 6 într-o misiune cosmică ce a durat aproximativ 8 zile.
A urmat cursurile Liceului de Cultură Generală nr. 4, actualul Colegiu Naţional ''Grigore Moisil'', potrivit http://www.aero.pub.ro/. A absolvit Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic din Bucureşti (1976), în această perioadă fiind deja pilot sportiv în cadrul aerocluburilor din Bucureşti şi Braşov. În 1985, a devenit doctorand în cadrul Institutului de Aviaţie din Bucureşti, iar în 1999 a obţinut titlul ştiinţific de doctor inginer în specialitatea ''Dinamica sistemelor aerospaţiale''.
A beneficiat de o bursă în cadrul Institutului Internaţional de Formare şi Management în Aviaţie din Montreal (Canada, 1991).
A lucrat ca inginer la Întreprinderea de construcţii aeronautice IAR Ghimbav (1976-1977). A urmat cursurile Şcolii militare de ofiţeri în rezervă, pe care a absolvit-o în 1977. În 1978, a fost selecţionat în cadrul grupului de candidaţi cosmonauţi români pentru programul ''Intercosmos''. În 1978 a devenit ofiţer activ al armatei române.
Între anii 1978 şi 1981, a participat la ultimele pregătiri pentru zboruri cosmice pilotate pe nave de tip ''Soiuz'' şi laboratoare speciale de tip ''Saliut'', la Centrul de pregătire a cosmonauţilor ''Iuri Gagarin'' de lângă Moscova. Echipajul din care făcea parte a fost desemnat pentru efectuarea primului zbor cosmic româno-sovietic.
Astfel, în seara zilei de 14 mai 1981, la ora 20,17 (ora României), a decolat în spaţiul extraterestru cu nava ''Soiuz 40'', care a efectuat joncţiunea cu complexul orbital ''Saliut 6-Soiuz-T4''.
Echipajul româno-sovietic al misiunii spaţiale ”Soiuz-40”, format din cosmonauţii Leonid Popov (stg.) şi Dumitru Prunariu, înainte de a urca la bordul navetei spaţiale, pe aeromodromul Baikonur, Kazahstan, 14 mai 1981.
Foto: (c) RADU CRISTESCU/Arhivă istorică AGERPRES
Echipajul româno-sovietic al misiunii spaţiale ”Soiuz-40”, format din cosmonauţii Leonid Popov (stg.) şi Dumitru Prunariu, la conferinţa de presă desfăşurată înainte de lansarea de pe aeromodromul Baikonur, Kazahstan, 14 mai 1981.
Foto: (c) RADU CRISTESCU/Arhivă istorică AGERPRES
Alături de echipajul staţiei, alcătuit din comandantul Vladimir Kovalionok, secondat de inginerul de bord Victor Savinîh, Dumitru Prunariu a realizat pe durata zborului un număr de 11 experimente ştiinţifice româneşti, 4 propuse de partenerii de zbor şi alte câteva experimente nefinalizate de echipaje Intercosmos anterioare. Experimentele au făcut parte atât din categoria celor de fizică şi tehnologie cosmică, cât şi din cea a ştiinţelor medicale şi biologice. S-au realizat, între altele, studiul câmpului magnetic al Pământului şi influenţa lui asupra organismelor vii, identificarea unor forme noi de existenţă a materiei nucleare, investigarea modificărilor circulaţiei sanguine cerebrale, centrale şi periferice, notează rosa.ro. Revenirea pe Pământ a avut loc la 22 mai 1981, la ora 16,58 (ora Bucureştiului), după 7 zile, 20 de ore, 41 de minute şi 52 de secunde petrecute în spaţiu. În urma acestui zbor, Dumitru Prunariu a devenit primul cosmonaut român şi al 103-lea cosmonaut din lume care a ieşit în spaţiul cosmic.
Reîntors în ţară, Dumitru Prunariu a fost, între anii 1981 şi 1989, instructor-şef la Comandamentul aviaţiei militare şi profesor asociat la Facultatea de Aeronave din Institutul
Politehnic Bucureşti.
La 7 ianuarie 1990, a fost numit adjunct al ministrului Transporturilor şi şef al Departamentului Aviaţiei Civile, funcţie deţinută până în 16 iulie 1991. În toamna anului 1991, a revenit în Comandamentul aviaţiei militare.
În anul 1992, a devenit membru în Biroul Permanent al Agenţiei Spaţiale Române, iar din 1998 până în 2004 a ocupat funcţia de preşedinte al agenţiei. În prezent, este preşedinte onorific al Agenţiei Spaţiale Române.
General-locotenent (r) Dumitru Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, susţine un discurs la evenimentul organizat de Fundaţia Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu, cu ocazia celebrării a 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiu, Bucureşti, 11 mai 2021.
Foto: (c) RADU TUŢĂ/AGERPRES FOTO
Începând cu anul 1992, reprezintă Guvernul României la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS). În anul 2003, a fost ales, prin consensul a 65 de state membre, preşedintele Subcomitetului Ştiinţific şi Tehnic al Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic pentru perioada 2004-2006. Pentru o perioadă de doi ani (iunie 2010 - iunie 2012) a fost ales prin consensul celor 70 de state membre preşedintele COPUOS.
Din anul 1993, este reprezentant permanent al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic la sesiunile COPUOS.
În 1999, a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Apărare. În paralel, predă un curs de Geopolitică şi Spaţiul Cosmic în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
La începutul anului 2004, Dumitru Prunariu a fost numit ambasador în Federaţia Rusă, fiind rechemat în ţară la 24 mai 2005.
La data de 25 octombrie 2000, prin Decretul nr. 422 al Preşedintelui României, comandorul Dumitru Prunariu a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană (general cu o stea). Ulterior, prin Decretul nr. 680 din 24 octombrie 2003, a fost avansat la gradul de general-maior de aviaţie (general cu două stele). În prezent, este general-locotenent cu trei stele, în retragere, în urma Decretului prezidenţial nr. 1032 din 2015.
Este membru al Comisiei de astronautică şi aeronautică a Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române, al Federaţiei Aeronautice Internaţionale; membru corespondent al Academiei Internaţionale de Astronautică (din 1992), membru în Comitetul Naţional Român al Comitetului pentru Cercetarea Spaţiului Cosmic - COSPAR (1994). Este vicepreşedinte al Comitetului de Relaţii Internaţionale al Agenţiei Spaţiale Europene.
În anul 1981, Dumitru Prunariu a primit titlul de "Erou al R.S. România". De asemenea, Uniunea Sovietică i-a decernat titlul de "Erou al URSS", Ordinul Lenin şi "Steaua de Aur", pentru săvârşirea cu succes a primului zbor cosmic cu participarea unui cetăţean român.
În 2002, a fost ales membru de onoare al Academiei Americano-Române pentru Arte şi Ştiinţe, înregistrată în California (SUA).
În 1984 a fost decorat de Societatea germană de astronautică cu medalia ''Hermann Oberth'' pentru merite în dezvoltarea cosmonauticii.
În anul 2000, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în rang de Mare Ofiţer.
Dumitru Prunariu a fost distins de Academia Română, la 13 mai 2011, cu diploma Meritul Academic, precizează http://www.academiaromana.ro/. La 15 noiembrie 2011, a devenit membru de onoare al Academiei Române.
La 12 aprilie 2011, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la primul zbor al omului în spaţiul cosmic, realizat pe 12 aprilie 1961 de Iuri Gagarin, Dumitru Prunariu a fost decorat, la Kremlin, cu medalia pentru "merite în cucerirea spaţiului cosmic".
Ministrul apărării naţionale i-a conferit, la 19 mai 2011, Emblema ''Onoarea Armatei României'', în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate şi pentru merite deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României.
În aprilie 2017, Uniunea Astronomică Internaţională a anunţat faptul că Asteroidul 10707 a primit numele ''Prunariu'', în onoarea primului şi singurului cosmonaut român.
În ziua de 27 octombrie 2017, Dumitru-Dorin Prunariu a devenit membru eminent al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, cea mai înaltă distincţie acordată astronauţilor, conform rosa.ro.
Este autorul a numeroase articole de specialitate, comunicări ştiinţifice şi al unor cărţi scrise în colaborare.
Dumitru-Dorin Prunariu este Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din România, Republica Moldova şi SUA, precum şi cetăţean de onoare al mai multor municipii din România. Urmează să îi fie acordat titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, la propunerea Asociaţiei Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi Retragere "Slt. Ecaterina Teodoroiu".
La 13 septembrie 2022, Gen. Lt. (rtr) dr. ing. Dumitru Prunariu a participat, în calitate de invitat de onoare, la cea de-a III-a ediţie a Galei "Seniori de Colecţie", organizată de Asociaţia Institutul pentru Îmbătrânire Activă la Teatrul Elisabeta din Capitală. La finalul evenimentului, organizatorii i-au oferit lui Dumitru Prunariu o plachetă cu mesajul: "Pentru activitatea remarcabilă desfăşurată în promovarea ştiinţei, purtând o Românie întreagă dincolo de stele, spre marele Univers". AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, redactori Arhiva Foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: General-locotenent (r) inginer Dumitru Prunariu participa la vernisajului expoziţiei ”Dumitru Prunariu - primul român în Cosmos”, eveniment organizat de Muzeul Militar Naţional ”Regele Ferdinand I”, Bucureşti, 15 mai 2021.
Citiţi şi:
Dumitru Prunariu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei
VIDEO Dumitru Prunariu, singurul român în spaţiul cosmic: Am fost al 103-lea din lume în acel moment
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie
Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului
Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei
24 aprilie - Ziua mondială a protecției animalelor de laborator
La 24 aprilie este marcată anual Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, o zi ce comemorează și evidențiază suferința animalelor din laboratoarele din întreaga lume. Pe lângă expunerea tratamentului la care sunt supuse aceste animale, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta că există o cale mai bună, de a evidenția metodele științifice avansat
24 aprilie - Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace (ONU)
La 24 aprilie 2025 este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace, conform https://www.un.org/. Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace recunoaște utilizarea deciziilor multilaterale și a dip
24 aprilie - Ziua internațională a fetelor care activează în tehnologia informației și comunicațiilor (ONU)
Ziua internațională a fetelor care activează în tehnologia informației și comunicațiilor este sărbătorită în fiecare an în a patra zi de joi din luna aprilie. Anul acesta, ziua va fi marcată la 24 aprilie. 'Fetele în tehnologia informației și comunicațiilor - ICT pentru transformarea digitală incluzivă' ('Gi
Săptămâna mondială a imunizării (24-30 aprilie)
Săptămâna mondială a imunizării, celebrată în ultima săptămână a lunii aprilie (24-30 aprilie), își propune să evidențieze necesitatea acțiunii colective și să promoveze utilizarea vaccinurilor pentru a proteja oamenii de toate vârstele împotriva bolilor. Prin puterea sa de mobilizare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) colaborează cu
CITATUL ZILEI
'Jertfele oamenilor sunt florile care se aruncă în calea dreptății' - Al. Vlahuță (Dicționar de Maxime comentat, Ed. Științifică, 1962) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Liviu Tatu)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 aprilie
Ortodoxe Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sf. Mc. Pasicrat și Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta Greco-catolice Sf. m. Sava Stratilat; Sf. cuv. Elisabeta Romano-catolice Ss. Fidel di
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 aprilie
Este a 114-a zi a anului 2025. Au mai rămas 251 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 04 h 34 m și apune la 16 h 04 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2024-2025)
Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, s-a produs la 23 aprilie 2025, la ora 12:49 (09:49 GMT) în Turcia. Epicentrul cutremurului a fost în zona Silivri, la aproximativ 80 de kilometri vest de Istanbul, la o adâncime de 6,92 kilometri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia. Acesta a
PERSONALITATEA ZILEI: Istoricul Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române
Georgeta Filitti, istoric, editor, cercetător, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la București la 1 iunie 1938. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în anul 1961. A devenit doctor în istorie la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității ''Babeș-Bolyai'' din Cluj-Napoca, în 197
DOCUMENTAR: 20 de ani de la încărcarea primului videoclip pe YouTube (23 aprilie)
În ziua de 23 aprilie 2005, a fost încărcat primul clip video pe platforma YouTube. Intitulată 'Me at the zoo' ('Eu la grădina zoologică'), filmarea durează 19 secunde și îl are în prim-plan pe Jawed Karim, unul dintre fondatorii YouTube. Aflat la Grădina Zoologică din San Diego, California, Jawed Karim, pe atunci î
23 aprilie - Ziua limbii engleze (ONU)
Ziua internațională a limbii engleze este marcată în fiecare an la 23 aprilie, ca urmare a unei inițiative din 2010 a Departamentului de Informații Publice a ONU, care stabilește astfel de zile internaționale pentru fiecare dintre cele șase limbi oficiale ale organizației, potrivit site-ului https://www.un.org/. De
23 aprilie - Ziua limbii spaniole (ONU)
Pe 23 aprilie este sărbătorită 'Ziua Limbii Spaniole în cadrul Națiunilor Unite' ('Día del Idioma Espanol en las Naciones Unidas'), cu scopul de a crește gradul de conștientizare în rândul personalului ONU și al lumii, în general, cu privire la istoria, cultura și utilizarea limbii spaniole ca limbă oficială, evidențiază
23 aprilie - Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor (UNESCO)
Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor este marcată, anual, la data de 23 aprilie, începând cu 1996. Este o inițiativă UNESCO, cu scopul de a promova cărțile și plăcerea lecturii, potrivit https://en.unesco.org/commemorations/worldbookday. În întreaga lume au loc