INACO: România, locul 90 din 135, într-un Indice privind ''orientarea Guvernului spre viitor'', elaborat de Forumul Economic Mondial
România se află pe locul 90 din 135 de ţări, într-un Indice realizat de Forumul Economic Mondial cu privire la "orientarea Guvernului spre viitor", potrivit unui comunicat al INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate remis duminică AGERPRES.
"(...)Analizăm modul în care conducerea executivă a ţării înţelege schimbările care vor marca anii următori, se adaptează la viitor, la transformările economice, sociale, demografice, digitale, de securitate. Pentru a surprinde viziunea guvernelor lumii în a se adapta şi a reglementa aceste schimbări provocatoare, Forumul Economic Mondial a creat indicele 'orientarea Guvernului spre
viitor', la care România se află abia pe locul 90 în lume, din 135 de ţări analizate. Suntem precedaţi de Mexic şi succedaţi de Sierra Leone. Cu alte cuvinte, noi suntem tare preocupaţi de compromisurile pe termen scurt, în timp ce 89 de ţări ale lumii sunt mai preocupate de viitor decât suntem noi înşine acasă şi au un lidership politic mai vizionar în dezvoltarea unei economii incluzive şi durabile din punct de vedere ecologic. Nu este vorba despre acest Guvern proaspăt instalat, ci despre cel activ în anul 2018", precizează Andreea Paul, preşedintele INACO.
Potrivit sursei citate, scorul scăzut al României privind măsura 'orientării Guvernului spre viitor' indică faptul că factorii de decizie economică nu răspund la aşteptările populaţiei cu privire la construirea unei noi economii şi societăţi favorabile generaţiilor
viitoare.
Singapore, Finlanda, Germania, Suedia, Danemarca şi Marea Britanie sunt printre cele mai avansate economii din punct de vedere tehnologic, dar reuşesc să ofere şi condiţii de viaţă mai bune şi o protecţie socială reală, coezivă şi mai durabilă decât alte ţări. De exemplu, Suedia şi-a crescut dependenţa de energie regenerabilă cu 13% în ultimii 15 ani, în timp ce SUA cu doar 3%. Din perspectiva politicii sociale, deşi Danemarca şi Regatul Unit sunt la niveluri comparabile de competitivitate, este nevoie de două generaţii pentru un individ cu venituri mici să obţină venitul mediu în Danemarca şi cinci ani în Marea Britanie.
"Pe de o parte, ne gândim la educaţie şi la modul în care profesorii înţeleg noua hartă a competenţelor copiilor de azi necesare în viitor. În acest sens INACO a propus crearea laboratoarelor digitale educaţionale inteligente în şcoli, cel puţin câte un Smart Lab în fiecare judeţ din ţară în anul 2020, pe baza experienţei acumulate în acest an în construcţia primelor 4 astfel de spaţii pentru alfabetizare digitală şi tehnologică, pentru antrenarea gândirii critice şi creative", se arată în comunicatul citat.
De asemenea, INACO propune Guvernului crearea Grupului de Lucru pentru Economia Viitorului - GLEV - la nivelul cabinetului premierului şi la nivelul fiecărui judeţ şi municipiu, pentru a proiecta România anului 2030, regiunea sau oraşul anului 2030 şi planul de acţiuni şi investiţii necesare.
"Cel mai recent raport al competitivităţii globale, publicat de Forumul Economic Global în anul 2019, ne arată că trecerea la o economie mai ecologică şi mai echitabilă nu este doar posibilă, ci şi imperativă pentru creşterea productivităţii pe termen lung. Tehnologiile celei de-a patra revoluţii industriale ne oferă instrumentele pentru a realiza această viziune. Schimbarea este adusă mai repede sau mai lent de factorii publici de decizie, de liderii de afaceri şi de sistemele multilaterale internaţionale care trebuie să lucreze împreună pentru a stabili o nouă direcţie mai incluzivă şi mai prietenoasă cu mediul. Multe guverne ale ţărilor cele mai competitive fac acum alegeri îndrăzneţe şi vizionare, cu ajutorul cărora să-şi conducă economiile şi societatea în ansamblu pe o traiectorie de câştig-câştig-câştig pentru creştere, prosperitate comună şi durabilitate. Acesta este secretul economiilor cele mai competitive din lume. Proaspăta abordare 'European Green Deal' ar trebui să primească un răspuns pe măsură, sub forma
'Romanian Green Deal'", consideră Andreea Paul. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














