Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, transmis AGERPRES, ministrul a subliniat că principiile europene comune trebuie să permită adaptarea la particularitățile fiecărui sistem energetic și la necesarul său de investiții, cu respectarea competențelor autorităților naționale de reglementare.
'Pentru România, criteriul esențial este efectul asupra facturii plătite de cetățeni și companii. Susținem reguli care încurajează utilizarea eficientă a rețelelor și reduc costurile nejustificate. În același timp, avem nevoie de investiții pentru modernizarea infrastructurii, iar soluțiile europene trebuie să țină seama de realitățile sistemului energetic românesc. Alături de alte state membre, am susținut organizarea unei întâlniri de urgență între miniștrii Energiei și cei ai Finanțelor, pentru identificarea rapidă a unor răspunsuri la presiunile asupra consumatorilor, înaintea sezonului rece', a declarat, joi, ministrul Energiei, citat în comunicat.
România a susținut reguli tarifare transparente și o mai bună utilizare a infrastructurii existente. Tarifele de rețea reprezintă componenta facturii care acoperă transportul și distribuția energiei electrice, inclusiv investițiile în infrastructură.
În ceea ce privește măsurile fiscale, România a susținut că impozitarea energiei trebuie discutată în cadrul legislației fiscale europene, cu respectarea competențelor naționale și a regulii unanimității. Obiectivul stimulării electrificării trebuie urmărit ținând seama de impactul asupra consumatorilor, industriei și bugetelor naționale.
Potrivit sursei citate, discuțiile vor continua la nivel european, iar România va susține soluții care să contribuie la reducerea costurilor energiei, să încurajeze investițiile și să consolideze competitivitatea economiei.
În cadrul discuțiilor privind securitatea aprovizionării și pregătirea pentru iarna 2026 - 2027, ministrul Dumitru Chisăliță a subliniat necesitatea unui răspuns european coordonat, care să asigure continuitatea alimentării cu energie și să protejeze consumatorii. Ministrul a atras atenția asupra presiunilor exercitate de prețurile ridicate ale energiei asupra populației și industriei, subliniind că pregătirea pentru iarnă trebuie să urmărească atât siguranța aprovizionării, cât și accesibilitatea energiei pentru consumatori.
De asemenea, în cadrul reuniunii, România a susținut și diversificarea rutelor de aprovizionare, consolidarea cooperării regionale și investițiile în interconectări, stocare și modernizarea infrastructurii energetice.
Ministrul Energiei a evidențiat importanța adaptării sistemelor energetice la fenomenele meteorologice extreme, pornind de la experiența secetei din această vară. În acest context, oficialul român a solicitat Comisiei Europene să prezinte cât mai curând propunerea legislativă de revizuire a cadrului UE privind securitatea energetică, cu accent pe pregătirea pentru riscurile climatice, consolidarea cooperării regionale și creșterea rezilienței infrastructurii energetice.
Totodată, oficialul român a susținut dialogul strategic privind rafinăriile europene, subliniind rolul acestora în securitatea aprovizionării cu carburanți și menținerea competitivității economiei.
Un accent deosebit a fost pus pe sprijinirea Republicii Moldova, al cărei ministru al Energiei, Dorin Junghietu, a participat la discuții. România a reafirmat necesitatea continuării sprijinului coordonat la nivelul UE, atât pentru pregătirea sezonului rece, cât și pentru consolidarea rezilienței pe termen lung, prin diversificarea aprovizionării, dezvoltarea interconectărilor și integrarea la piața europeană a energiei.
'Securitatea energetică a Republicii Moldova este parte a securității energetice europene. Este esențial să continuăm sprijinul coordonat la nivelul UE, atât pentru pregătirea sezonului rece, cât și pentru consolidarea rezilienței pe termen lung. Solidaritatea europeană poate face o diferență concretă pentru cei mai expuși consumatori, inclusiv pentru cei din Republica Moldova', a punctat șeful de la Energie.
În marja Consiliului, ministrul român a avut, de asemenea, discuții bilaterale cu omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu.
În cadrul dezbaterii publice privind viitorul cadrul energetic european post-2030, Chisăliță a susținut că obiectivele de decarbonizare trebuie corelate cu securitatea energetică, dar și cu competitivitatea economiei și asigurarea unor prețuri accesibile pentru populație și industrie.
'Comisia Europeană pregătește cadrul de politică energetică pentru perioada de după 2030, care va orienta viitoarele obiective și investiții în producția și utilizarea energiei. Dezbaterea ministerială a oferit statelor membre ocazia de a-și prezenta prioritățile înaintea elaborării propunerilor legislative ale Comisiei Europene, inclusiv prin energia curată, eficiența energetică, electrificarea și interconectarea', se mai arată în comunicat.
România a pledat și pentru neutralitatea tehnologică, prin recunoașterea energiei nucleare și a surselor regenerabile ca piloni complementari ai sistemului energetic european, iar această abordare trebuie reflectată atât în legislație și în definirea viitoarelor obiective, cât și în accesul la finanțarea europeană.
'Viitorul cadru energetic european trebuie să ofere României condițiile pentru a investi, a-și dezvolta industria și a asigura energie la prețuri accesibile. Energia nucleară și sursele regenerabile sunt complementare, iar această realitate trebuie recunoscută în regulile europene și în accesul la finanțare. Avem nevoie de mai multă ambiție pentru rețele, interconectări și stocare, astfel încât diferențele persistente de preț care afectează Europa de Sud-Est să fie reduse', a mai transmis Chisăliță.
În ceea ce privește eficiența energetică, România a susținut obiective care să încurajeze reducerea consumului raportat la performanța economică, fără a limita dezvoltarea industrială.
Totodată, a subliniat că ritmul electrificării trebuie să țină seama de disponibilitatea energiei curate la prețuri accesibile, de capacitatea rețelelor și de posibilitățile de investiții ale gospodăriilor și întreprinderilor.
Ministrul a pledat și pentru simplificarea regulilor și evitarea multiplicării țintelor și obiectivelor de raportare. România a solicitat, de asemenea, instrumente europene de finanțare adecvate și nediscriminatorii pentru capacități nucleare existente și noi, rețele, stocare și tehnologii inovatoare cu emisii reduse de carbon.
Referitor la reziliența și competitivitatea rafinăriilor europene, în cadrul punctului de pe agendă prezentat la inițiativa unor state membre, România a susținut necesitatea unei viziuni europene pe termen lung pentru acest sector.
'Menținerea unor capacități de rafinare competitive și diversificate geografic este esențială pentru securitatea aprovizionării cu carburanți, în special în Europa Centrală și de Est', a transmis sursa citată.
Nu în ultimul rând, ministrul român al Energiei a subliniat că dialogul strategic al Comisiei Europene cu industria trebuie să includă toate rafinăriile europene, indiferent de dimensiune sau localizare, și să asigure implicarea strânsă a statelor membre.
'Europa are nevoie de un sector de rafinare competitiv, capabil să asigure aprovizionarea cu carburanți inclusiv în perioade de criză. Pentru România, este esențial ca viitoarele măsuri europene să țină seama de nevoile regiunii noastre și de provocările tuturor rafinăriilor. Dialogul cu industria trebuie să conducă la măsuri concrete care să sprijine investițiile și să consolideze securitatea aprovizionării', a mai spus Chisaliță.
În cadrul discuțiilor privind infrastructura de transport și piața de CO2, inițiată de Belgia, România a susținut dezvoltarea unui cadru european care să faciliteze investițiile în captarea, transportul și stocarea dioxidului de carbon. Aceste tehnologii pot contribui la reducerea emisiilor din industriile în care decarbonizarea este dificilă, sprijinind menținerea competitivității acestora.
România a subliniat că obligațiile de stocare prevăzute de regulamentul privind industria net zero (NZIA) trebuie să fie realiste și proporționale, pentru a evita sarcini excesive asupra operatorilor din România. Aplicarea acestora trebuie să țină seama de condițiile geologice, disponibilitatea infrastructurii de transport și de cererea efectivă de captare a CO2.
'Susținem dezvoltarea tehnologiilor de captare și stocare a carbonului, dar obligațiile impuse operatorilor trebuie corelate cu posibilitățile reale de implementare. Pentru operatorii din România, aceste cerințe reprezintă o povară importantă, în condițiile în care infrastructura necesară este încă în dezvoltare. Avem nevoie de finanțare europeană și de mecanisme de împărțire a riscurilor care să sprijine întregul lanț, de la captare la transport și stocare', a punctat Dumitru Chisaliță.
Potrivit ME, Comisia Europeană pregătește un cadru pentru dezvoltarea infrastructurii și a pieței de transport al CO2 menit să faciliteze transferul dioxidului de carbon captat de la instalațiile industriale către siturile de stocare, inclusiv între statele membre.
Miniștrii Energiei au discutat preocupările exprimate într-o declarație comună a asociațiilor industriei combustibililor din șase state europene (Bulgaria, Cehia, Grecia, Polonia, România și Slovacia) privind impactul cerințelor de reglementare și al costurilor emisiilor asupra competitivității și securității aprovizionării.
România a susținut că aplicarea legislației europene în domeniul energiei și climei trebuie să fie proporțională, realistă și neutră din punct de vedere tehnologic, ținând seama de circumstanțele naționale și de capacitatea industriei de a se adapta și de a investi.
'Tranziția energetică trebuie să meargă împreună cu menținerea unei industrii europene competitive. Companiile au nevoie de reguli predictibile și de termene realiste pentru adaptare și investiții. Trebuie să urmărim obiectivele de decarbonizare ținând seama de efectele asupra securității aprovizionării, economiei și consumatorilor', a concluzionat șeful de la Energie, Dumitru Chisăliță. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii
Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț
FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși
Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv













