Companiile germane din România prognozează o înrăutăţire a contextului internaţional în următoarele 12 luni (sondaj)

Companiile germane din România declară că situaţia lor economică este bună sau satisfăcătoare, deşi cele mai multe dintre ele văd înrăutăţindu-se contextul internaţional în următoarele 12 luni, potrivit sondajului realizat în luna octombrie 2022 de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).
Potrivit unui comunicat al organizaţiei, chestionarul are în vedere atât evaluarea situaţiei conjuncturale, cât şi şi situaţia companiilor şi oferă şi o privire de ansamblu asupra principalilor factori de risc economic din perspectiva companiilor, în general. Astfel, doar 3,3% dintre companiile intervievate se aşteaptă la o îmbunătăţire a contextului local în următoarele 12 luni (2021: 20%), în timp ce aproape 27% cred că aceasta va rămâne la fel. Majoritatea (70%) consideră că factorii conjuncturali se vor înrăutăţi (2021: 30%).
În ce priveşte evoluţia activităţii, cele mai multe companii (46,7%) se aşteaptă ca aceasta să rămână neschimbată, în timp ce 37% cred că se va deteriora în următorul an (2021: 10%). Există şi un procent de optimişti, dar mai mic decât cel din 2021: aproximativ 17% (2021: 42%) se aşteaptă sa-şi dezvolte activitatea la nivel local.
Volumul investiţiilor va rămâne neschimbat pentru 33% dintre companiile chestionate, în timp ce tot 33% (2021: 18%) spun că vor investi mai puţin. Aproximativ 17% dintre companii nu intenţionează să facă nicio investiţie în 2023, iar 16,7% vor să-şi sporească investiţiile pe plan local (2021: 36%).
"Îmbucurător este faptul că numărul de angajaţi rămâne constant, companiile neavând intenţia de a renunţa la personal. Astfel, peste 63% dintre companii intenţionează să menţină numărul de angajaţi (2021: 42%), în timp ce peste 30% se aşteaptă chiar să îl crească (2021: 40,8%)", subliniază sursa citată.
Cel mai mare risc pentru companii îl reprezintă în continuare preţul la energie, urmat de preţul materiilor prime şi lipsa de personal calificat. "Cred că situaţia actuală a preţurilor mari la energie ne va însoţi pentru o perioadă mai lungă de timp şi de aceea este nevoie mai mult ca niciodată de o cooperare strânsă între sectorul public şi cel privat, dar şi între ţările şi UE pentru a găsi cele mai bune soluţii pe termen lung pentru populaţia din România şi pentru mediul economic. Este obiectivul nostru, al tuturor, ca România, Germania, întreaga Uniune Europeană să rămână un amplasament investiţional competitiv, prosper şi, în acelaşi timp, sustenabil şi, prin urmare, rezilient", consideră Sebastian Metz, director general, AHK Romania.
Alte riscuri identificate pentru următorul an sunt, pentru 60% dintre respondenţi, întreruperile din lanţurilor de aprovizionare (logistica, lipsa produselor intermediare), cererea de materii prime şi costurile cu forţa de muncă (53,3%). În toamna anului trecut printre cei mai importanţi factori de risc se numărau de asemenea preţurile la energie, costurile legate de forţa de muncă, dar şi lipsa acesteia, precum şi preţul materiilor prime.
Rezultatele sondajului World Business Outlook, realizat la nivel global, în rândul a peste 3.100 de companii germane active în străinătate, arată că economia globală se confruntă cu o iarnă grea din perspectiva companiilor germane active la nivel internaţional. Principalele motive sunt consecinţele economice ale războiului împotriva Ucrainei şi politica de "zero-Covid" a Chinei. Cele mai mari riscuri în evoluţia activităţii companiilor germane din întreaga lume sunt legate de întreruperi ale lanţului de aprovizionare (42%), preţurile ridicate ale materiilor prime (42%) şi ale energiei (41%).
"Reluarea comenzilor întârziate în industrie, a furnizării de servicii după încetarea restricţiilor legate de pandemie şi relaxarea locală a unor lanţuri de aprovizionare nu ar trebui să ascundă faptul că tensiunile economiei globale se simt şi în rândul companiilor germane din străinătate", spune şeful Departamentului de comerţ exterior al Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK), Volker Treier.
În special în Europa, aşteptările companiilor s-au alterat în mod vizibil şi sunt pesimiste în raport cu cele ale companiilor din Africa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, America de Sud şi Centrală şi America de Nord, precum şi în regiunea Asia-Pacific (cu excepţia Chinei).
Chestionarul "AHK World Business Outlook", coordonat de Uniunea Camerelor Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK), a avut loc în perioada 4 - 23 octombrie 2022. Din România au participat 30 de companii, mai mult de jumătate dintre acestea fiind active în industrie şi construcţii (63,3%), 10% în servicii, 16,7% din companii provin din comerţ, restul de 10% din alte branşe.
AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Martinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea )
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Istvan-Lorant Antal: IMM-urile trebuie susținute pentru a deveni competitive pe piața europeană și pe piața mondială
Întreprinderile mici și mijlocii trebuie susținute atât prin strategia energetică, dar și prin prisma facturilor de energie, astfel încât să devină competitive pe piața europeană și mondială, a declarat, marți, președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, Istvan-Lorant Antal.
APIA: Cererile de plată pentru 2025 pe schema privind serviciile de silvomediu se depun până pe 30 mai, inclusiv
Cererile de plată pentru anul 2025, aferente unei scheme de ajutor de stat privind serviciile de silvomediu, serviciile climatice și conservarea pădurilor, pot fi depuse până la 30 mai inclusiv, a anunțat marți Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 'APIA informează potențialii beneficiari că până la data de
Tarom a parafat un acord comercial de tip 'codeshare' cu operatorul aerian El Al Israel Airlines Ltd
Operatorul aerian național Tarom și compania El Al Israel Airlines Ltd. au semnat un acord comercial tip 'codeshare', ce prevede ca pasagerii celor două companii să poată beneficia de posibilitatea de a călători cu oricare dintre cele 18 zboruri săptămânale operate în parteneriat pe ruta București - Tel Aviv - București. Po
Sindicatele ar putea sesiza Comisia Europeană cu privire la proiectul de evaluare a performanțelor funcționarilor publici
Organizațiile sindicale ar putea sesiza, în ultimă instanță, Comisia Europeană dacă Guvernul nu va renunța la planul de politizare, subordonare și epurare politică a salariaților din administrația publică din România, a declarat, marți, președintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, într-o conferință despre abuzurile asupra funcționarilor publici și a
Autoritatea de Supraveghere Financiară a deschis programul de internship
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a deschis oficial programul de internship, ce se va desfășura pe o perioadă de șase luni și va oferi celor 16 masteranzi selectați oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile profesionale, de a dobândi aptitudini practice, dar și de a se familiariza cu specificul activității ASF. Potrivit unui
Productivitatea în România a crescut de la 26% în 2008 la 44% în 2024, femeile având o contribuție remarcabilă (analiză)
Productivitatea în România a crescut de la 26% în 2008 la 44% în 2024, femeile având o contribuție remarcabilă, arată o analiză realizată de Ella Kallai, economistul șef al Alpha Bank România. 'Productivitatea în România, măsurată ca valoarea adăugată brută pe oră lucrată, față de media UE a
Bodea (CRE): Asistăm la o deteriorare sensibilă a consumului de energie electrică în România; prin electrificare și dezvoltare tehnologică, acesta va crește în 5 ani
Asistăm la o deteriorare sensibilă a consumului de energie electrică în România, însă electrificarea și managementul datelor, inteligența artificială vor duce la o creștere a acestui consum în următorii cinci ani, a afirmat, marți, președintele Centrului Român al Energiei (CRE), Corneliu Bodea, la un eveniment de specialitate.
Nazare (BNR): România rămâne o destinație fantastică de investiții; investițiile străine directe o arată
România rămâne o destinație fantastică de investiții, iar aceasta o arată soldul investițiilor străine directe, a declarat, marți, Alexandru Nazare, președintele Uniunii Internaționale Paneuropene PanEuropa România și membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. 'Poate că n-ar trebui să
Autoritatea de concurență analizează preluarea de către Kronospan a ZG Timber Sebeș SRL
Tranzacția prin care Kronospan Holdings South Limited intenționează să preia ZG Timber Sebes SRL este analizată de Consiliul Concurenței, potrivit unui comunicat al instituției, transmis marți AGERPRES. 'În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, car
România, în continuare pe primul loc în UE în funcție de numărul deceselor cauzate de accidente rutiere
Aproximativ 19.800 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană anul trecut, o ușoară scădere de 3%, sau 600 de vieți mai puține pierdute, în comparație cu 2023. Cele mai sigure țări în ceea ce privește siguranța rutieră au fost Suedia, Malta și Danemarca, cu rate scăzute de mortalitate de 20, 21
ANSVSA va derula controale tematice premergătoare Sărbătorilor Pascale, în perioada 19 martie - 19 aprilie
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va desfășura, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale din acest an, controale tematice la nivel național pentru a preveni riscurile de toxiinfecții alimentare și a asigura siguranța alimentelor destinate consumatorilor. Potrivit unui comunicat de pr
Dan Drăgan, despre schema de plafonare: Sunt convins că o competiție reală va conduce la o optimizare a consumului
Schema de plafonare a prețurilor la energie va expira peste aproximativ 3 luni și sunt convins că o competiție reală va conduce la o optimizare a consumului, consideră expertul în energie Dan Drăgan, fost secretar de stat în ministerul de resort. 'Dacă ne uităm la consumatorul final, am avut schema de plafonare. Ea va expira pe
Dan Drăgan: Majoritatea capacităților de producție din surse regenerabile va trebui să ia în calcul instalarea unor capacități de stocare
Majoritatea capacităților de producție din surse regenerabile va trebui să ia în calcul în viitor instalarea unor capacități de stocare, în acest sens urmând o nouă licitație de 150 de milioane de euro, continuarea stocării în baterii pentru producători independenți, a declarat, marți, Dan Drăgan, expert în energie și fost secretar
Un nou târg de produse agroalimentare, organizat în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 20-22 martie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează o nouă ediție a Târgului de produse agroalimentare, eveniment ce va avea loc în curtea instituției, în perioada 20 - 22 martie. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis marți
România a încheiat anul 2024 cu cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE
Rata locurilor de muncă vacante în ultimul trimestru al anului trecut a fost de 2,5% în zona euro și de 2,3% în Uniunea Europeană, în rândul statelor membre cea mai mică valoare a acestui indicator înregistrându-se în România, Bulgaria și Polonia (toate trei cu o rată de 0,7%), arată datele publicate marți de Euro