Cristina Prună: Taxa pe stâlp nu este o idee bună; nu văd ce plus ar aduce bugetului de stat
Taxa pe stâlp nu este o idee bună și sper că va exista o reevaluare a acestei măsuri, astfel încât să se renunțe la ea, a afirmat, marți, vicepreședintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Cristina Prună.
'Aș vrea să mă refer un pic și la taxa pe stâlp, care știu că a dat peste cap planurile de investiții pentru investitori în acest sector. Sigur, nu cred, personal, că este o idee bună. Am mai avut acest experiment tot într-o altă guvernare social-democrată acum mulți ani. La momentul respectiv s-a recunoscut că a fost o greșeală. Nu văd, sincer, ce plus ar aduce această taxă pe stâlp, nici măcar la bugetul de stat, pentru că de fapt aceea a fost concluzia la momentul respectiv', a afirmat ea, la un eveniment de specialitate.
Deputatul USR și-a exprimat speranța că aceasta va fi reevaluată și scoasă din legislație.
'Sper că totuși va exista o reevaluare, astfel încât această taxă pe stâlp să fie scoasă și să avem dezbatere aici în Parlament care să fie bazată pe niște analize a ceea ce s-a întâmplat în trecut', a adăugat Cristina Prună.
De asemenea, aceasta este de părere că ar trebui să se renunțe la mecanismul de plafonare a prețurilor la energie, măsură introdusă în urmă cu 2-3 ani, iar cererea și oferta 'să se întâlnească'.
'Trebuie să ne uităm către viitor și să avem, până la urmă, un mix energetic echilibrat, pentru că, sigur, energia regenerabilă este importantă și, da, trebuie să o încurajăm, dar de cealaltă parte avem nevoie și de capacități de producție a energiei în bandă și încă mai avem această oportunitate a gazului natural și, da, sper și eu că investițiile care au fost începute să fie duse la bun sfârșit. Pentru ca aceste investiții să aibă loc, evident, e nevoie de o piață. E nevoie ca investitorul să vină și să înțeleagă cum își poate face un business plan și cum noi, legiuitorii, să nu încurcăm prea tare lucrurile, fiind poate prea impredictibil din punctul de vedere al legislației. Și aici mă gândesc la vreo două lucruri, care încă necesită clarificare. Pe de-o parte, ce se întâmplă după iunie cu piața? (...) consumatorii industriali se întreabă ce se întâmplă după iunie, la ce prețuri să se aștepte? Și până la urmă este o întrebare legitimă, pentru că, deși foarte mulți dintre ei au fost prevăzători și au devenit prosumatori și au instalat panouri fotovoltaice, știți foarte bine că nu este suficientă acea producție pentru a le satisface consumul și atunci trebuie să se uite către piață. Deci, da, sper să existe cât mai multă predictibilitate, să se așeze piața cât mai bine, pentru asta, evident, avem nevoie de mai multă lichiditate, avem nevoie inclusiv de traderi, avem nevoie ca acele prevederi care au fost introduse acum 2-3 ani în plină criză energetică să fie eliminate și să lăsăm până la urmă cererea și oferta să se întâlnească și să avem și mecanisme care să ofere un confort consumatorului vulnerabil de energie', a susținut Prună.
Potrivit acesteia, la Ministerul Energiei se lucrează la o lege care să-i protejeze pe cei care nu își pot permite să plătească factura la energie, însă se spune și problema protejării consumatorului industrial, în condițiile în care există fluctuații de preț la energie.
'Înțeleg că se lucrează la Ministerul Energiei pentru a avea o lege care să protejeze pe cei care nu își pot permite să plătească factura la energie. Întrebarea rămâne ce facem cu consumatorul industrial, pentru că fluctuații încă mai sunt de preț? Aici, în criza energetică, noi ne-am uitat la cum am putea ajuta consumatorul industrial și am propus un mecanism ca dacă trei luni consecutive prețul crește foarte, foarte mult, așa cum s-a întâmplat în 2021, chiar cu, nu știu, 30 - 50% de la o lună la alta, să existe o posibilitate ca acest consumator să-și poată deduce din taxele pe care le datorează către bugetul de stat o parte din costul energiei. Dar, încă o dată, în cazuri excepționale, astfel încât să existe o plasă de siguranță. Inclusiv pentru consumatorul industrial, statul să nu mai intervină și să scrie cu pixul pe hârtie un preț care de multe ori n-are nicio legătură cu prețul pe care piața l-ar da prin mecanisme de piață. Deci, da, știu că se lucrează, am avut această discuție și la finalul anului trecut pe programul de guvernare - chiar dacă sunt un parlamentar de opoziție, la momentul respectiv am contribuit la programul de guvernare pe zona de energie, l-am armonizat destul de bine - și sper eu ca trecerea către piața liberă să fie una care să nu mai creeze panică, să nu mai există acea frică, mai ales din zona politicului, că viața este ceva rău în zona de energie. Știți foarte bine că nu este așa, a funcționat la un moment dat', a transmis deputatul.
Cristina Prună a admis că și momente de criză când trebuie ca statul să intervină, dar ideal ar fi 'nu prea mult, astfel încât să nu mai fim singura țară din Uniunea Europeană care intervine de maniera aceasta, ci până la urmă ajutorul din partea statului să fie punctual și apoi să existe niște mecanisme automate care intră în vigoare în momentul în care avem momente de criză'.
O mie de reprezentanți ai companiilor de producție, dezvoltare și investiții în energie solară participă, la București, pe 18 și 19 martie, la Solar Energy Bucharest Summit, expoziție tehnologică și de business dedicată industriei solare, domeniu în care se estimează că investițiile vor ajunge la 2,5 miliarde de euro până în 2030.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor evenimentului, ƒ˜Solar Energy Bucharest Summit se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei, iar expoziția va da prilejul unui maraton de discuții susținute de 40 de speakeri, desfășurat pe parcursul celor două zile. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














