Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Adrian Axinia, europarlamentar AUR: 'Guvernul PSD-PNL-UDMR distruge economia României! Ciolacu și Bolojan trebuie să plece!'
Europarlamentarul AUR, Adrian Axinia, atrage atenția că România se află într-o criză economică profundă, iar guvernul PSD-PNL-UDMR, condus de Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan, continuă să aplice măsuri iresponsabile care pun în pericol stabilitatea economică a țării.
'Conform celor mai recente date, salariul mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6% față de luna precedentă, decembrie 2024, iar acest lucru vine pe fondul eliminării facilităților fiscale pentru sectoare cheie precum construcțiile, IT-ul, agricultura și industria alimentară', a spus Adrian Axinia.
'Și asta nu este tot, căderea a fost imediată! Cei din construcție au venituri cu 13% mai mici. Deja se schimbă tendința ultimilor ani și meseria și încep din nou să plece în Occident în căutarea unei vieți mai bune. Vom vedea tot mai mulți asiatici care le vor lua locul. Angajații din sectorul tehnologiei și informațiilor au cunoscut o scădere a veniturilor de 6%. Asta în timp ce angajaților din industria alimentară le-au scăzut lefurile cu 3%. Evident, ca într-un film cu proști, aceste măsuri sunt pro-ciclice, adică nu fac altceva decât să blocheze motoarele economice', a continuat Adrian Axinia, subliniind gravitatea măsurilor guvernamentale.
Aceste cifre sunt un semnal de alarmă extrem de grav pentru întreaga economie românească și arată în mod clar că măsurile adoptate de coaliția guvernamentală PSD-PNL-UDMR reprezintă o încălcare flagrantă a intereselor economice ale României și o conduc către o cale extrem de periculoasă.
'Vom asista probabil la o contracție economică în primul trimestru din 2025 și posibil chiar o recesiune în prima jumătate a anului. Ca să nu mai spunem că pierzându-se atât de multe locuri de muncă sunt șanse considerabile ca și veniturile bugetare să scadă si ele. Cu alte cuvinte, Ciolacu și Bolojan nu au făcut altceva decât să sugrume văcuța care dădea lapte', a declarat Adrian Axinia, europarlamentar AUR.
'România are nevoie urgent de un guvern responsabil, care să sprijine economiile cetățenilor și să adopte măsuri care să protejeze locurile de muncă și sectorul economic', a mai adăugat europarlamentarul AUR, Adrian Axinia.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].