INS: Rata sărăciei relative a fost în 2020 de 23,4%; numărul săracilor corespunzător acestei rate - 4,524 milioane persoane

Rata sărăciei relative a fost în anul 2020 de 23,4%, în valori absolute, numărul săracilor corespunzător acestei rate fiind de 4,524 milioane persoane, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
"Sub unul din patru locuitori ai României trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent", precizează INS.
În perioada 2017-2020, rata sărăciei, estimată în raport cu pragul stabilit în funcţie de nivelul şi distribuţia veniturilor din anul pentru care se face evaluarea, a avut o evoluţie oscilantă, maximul perioadei fiind atins în 2019 (23,8%), iar minimul în 2020 (23,4%).
Analiza ratei sărăciei pe sexe în 2020, evidenţiază o tendinţă de creştere a diferenţei între femei şi bărbaţi, de la 1,3 la 2,5 puncte procentuale.
Riscul de sărăcie afectează cu intensitate diferită populaţia în funcţie de grupa de vârstă, de capacitatea de muncă de care dispune şi, evident, de veniturile dobândite, subliniază INS.
Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat între anii 2017-2020 în rândul copiilor în vârstă de până la 18 ani şi a tinerilor de 18-24 ani, circa 3 din 10 dintre aceştia s-au aflat sub pragul de sărăcie, mult peste nivelurile corespunzătoare adulţilor.
În ultimul an comparativ cu începutul perioadei analizate, s-a observat o descreştere a fenomenului sărăciei atât la grupa de vârstă 18-24 ani (de 3 puncte procentuale), cât şi în rândul copiilor (de circa 2 puncte procentuale). O creştere semnificativă a ratei sărăciei în decursul perioadei s-a resimţit însă la grupa de vârstă de 65 de ani şi peste (cu 4,5 puncte procentuale).
În ceea ce priveşte evoluţia ratei sărăciei pe sexe şi grupe de vârstă în perioada 2017-2020, cea mai pronunţată diferenţă pe sexe se întâlneşte la grupa 65 de ani şi peste, caracteristică ce s-a menţinut pe întreaga perioadă analizată, în 2020 femeile atingând valori ale ratei sărăciei cu peste 11,5 puncte procentuale mai mari decât ale bărbaţilor (maximul perioadei înregistrându-se în 2019, de 13,1 puncte procentuale).
Anul trecut, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (35,6%), Sud-Vest Oltenia (32,7%) şi Sud-Est (32,6%), iar cea mai mică în Bucureşti-Ilfov (2,4%).
Din totalul persoanelor ocupate, cele aflate sub pragul de sărăcie au reprezentat 14,9%, cu 14,7 puncte procentuale mai puţin decât în cazul persoanelor care nu au desfăşurat nicio activitate economico-socială.
În cadrul persoanelor antrenate într-o activitate economico-socială de tip salarial sau pe cont propriu, se remarcă diferenţierile între sexe: 18,1% dintre bărbaţi, respectiv 10,4% dintre femei au fost sub pragul de sărăcie. În schimb, la persoanele neocupate sau inactive în anul 2020, diferenţa dintre ponderile femeilor şi bărbaţilor a fost de 8,1 puncte procentuale, în scădere cu 1,6 puncte procentuale faţă de anul 2017.
"Referitor la persoanele neocupate, trebuie evidenţiată situaţia şomerilor a căror rată de sărăcie este foarte mare. Practic, peste 3 din 5 şomeri este sărac, bărbaţii şomeri având situaţia cea mai grea, comparativ cu femeile aflate în şomaj (cu 13,9 puncte procentuale mai mulţi bărbaţi decât femei aflate în situaţie similară)", semnalează INS.
Riscul de sărăcie al persoanelor neocupate a crescut pe perioada analizată în special şomeri, cu 11,3 puncte procentuale, mai pronunţat la femei (14,3 puncte procentuale) decât la bărbaţi (10 puncte procentuale). La pensionari riscul de sărăcie a crescut în 2020 faţă de 2017 cu 6,2 puncte procentuale.
Institutul Naţional de Statistică mai menţionează că un factor important în apariţia şi intensificarea stării de sărăcie îl constituie existenţa şi numărul copiilor aflaţi în întreţinerea gospodăriei din care face parte persoana respectivă. Sărăcia este mai frecventă în rândul persoanelor care trăiesc în gospodăriile cu copii dependenţi (în anul 2020 a atins 25,4%), decât în cazul celor care trăiesc în gospodăriile fără copii (20,8% în ultimul an).
În 2020, dintre gospodăriile cu copii dependenţi, cele mai puternic afectate de sărăcie au fost gospodăriile numeroase formate din 2 adulţi cu 3 sau mai mulţi copii dependenţi (mai mult de jumătate), familiile monoparentale, părinte singur cu cel puţin un copil dependent (aproape trei din zece), a celor de 3 sau mai mulţi adulţi cu copii dependenţi (puţin peste un sfert), dar şi persoanele din gospodăriile formate din 2 adulţi cu 2 copii dependenţi (aproape un sfert). În comparaţie cu acestea, gospodăriile formate din 2 adulţi şi 1 copil dependent au fost afectate de sărăcie într-o măsură mai redusă (11%).
În gospodăriile fără copii dependenţi, considerate în general mai puţin afectate de sărăcie, apar totuşi diferenţieri notabile determinate de numărul şi vârsta persoanelor care trăiesc într-un anumit tip de gospodărie. Astfel, persoanele singure sunt mai expuse riscului de sărăcie, în special în cazul femeilor (40,8% faţă de 25,6% la bărbaţi). De asemenea, persoanele care trăiesc singure devin tot mai sărace pe măsura înaintării în vârstă: persoanele în vârstă de până la 65 de ani au o rată de sărăcie de 25,8%, pe când cei cu vârsta de 65 ani şi peste sunt săraci în proporţie de 42,1%.
Rata sărăciei relative reprezintă ponderea persoanelor sărace (care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din media veniturilor disponibile) în totalul populaţiei. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sindicatele ar putea sesiza Comisia Europeană cu privire la proiectul de evaluare a performanțelor funcționarilor publici
Organizațiile sindicale ar putea sesiza, în ultimă instanță, Comisia Europeană dacă Guvernul nu va renunța la planul de politizare, subordonare și epurare politică a salariaților din administrația publică din România, a declarat, marți, președintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, într-o conferință despre abuzurile asupra funcționarilor publici și a
Autoritatea de Supraveghere Financiară a deschis programul de internship
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a deschis oficial programul de internship, ce se va desfășura pe o perioadă de șase luni și va oferi celor 16 masteranzi selectați oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile profesionale, de a dobândi aptitudini practice, dar și de a se familiariza cu specificul activității ASF. Potrivit unui
Productivitatea în România a crescut de la 26% în 2008 la 44% în 2024, femeile având o contribuție remarcabilă (analiză)
Productivitatea în România a crescut de la 26% în 2008 la 44% în 2024, femeile având o contribuție remarcabilă, arată o analiză realizată de Ella Kallai, economistul șef al Alpha Bank România. 'Productivitatea în România, măsurată ca valoarea adăugată brută pe oră lucrată, față de media UE a
Bodea (CRE): Asistăm la o deteriorare sensibilă a consumului de energie electrică în România; prin electrificare și dezvoltare tehnologică, acesta va crește în 5 ani
Asistăm la o deteriorare sensibilă a consumului de energie electrică în România, însă electrificarea și managementul datelor, inteligența artificială vor duce la o creștere a acestui consum în următorii cinci ani, a afirmat, marți, președintele Centrului Român al Energiei (CRE), Corneliu Bodea, la un eveniment de specialitate.
Nazare (BNR): România rămâne o destinație fantastică de investiții; investițiile străine directe o arată
România rămâne o destinație fantastică de investiții, iar aceasta o arată soldul investițiilor străine directe, a declarat, marți, Alexandru Nazare, președintele Uniunii Internaționale Paneuropene PanEuropa România și membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. 'Poate că n-ar trebui să
Autoritatea de concurență analizează preluarea de către Kronospan a ZG Timber Sebeș SRL
Tranzacția prin care Kronospan Holdings South Limited intenționează să preia ZG Timber Sebes SRL este analizată de Consiliul Concurenței, potrivit unui comunicat al instituției, transmis marți AGERPRES. 'În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, car
România, în continuare pe primul loc în UE în funcție de numărul deceselor cauzate de accidente rutiere
Aproximativ 19.800 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană anul trecut, o ușoară scădere de 3%, sau 600 de vieți mai puține pierdute, în comparație cu 2023. Cele mai sigure țări în ceea ce privește siguranța rutieră au fost Suedia, Malta și Danemarca, cu rate scăzute de mortalitate de 20, 21
ANSVSA va derula controale tematice premergătoare Sărbătorilor Pascale, în perioada 19 martie - 19 aprilie
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va desfășura, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale din acest an, controale tematice la nivel național pentru a preveni riscurile de toxiinfecții alimentare și a asigura siguranța alimentelor destinate consumatorilor. Potrivit unui comunicat de pr
Dan Drăgan, despre schema de plafonare: Sunt convins că o competiție reală va conduce la o optimizare a consumului
Schema de plafonare a prețurilor la energie va expira peste aproximativ 3 luni și sunt convins că o competiție reală va conduce la o optimizare a consumului, consideră expertul în energie Dan Drăgan, fost secretar de stat în ministerul de resort. 'Dacă ne uităm la consumatorul final, am avut schema de plafonare. Ea va expira pe
Dan Drăgan: Majoritatea capacităților de producție din surse regenerabile va trebui să ia în calcul instalarea unor capacități de stocare
Majoritatea capacităților de producție din surse regenerabile va trebui să ia în calcul în viitor instalarea unor capacități de stocare, în acest sens urmând o nouă licitație de 150 de milioane de euro, continuarea stocării în baterii pentru producători independenți, a declarat, marți, Dan Drăgan, expert în energie și fost secretar
Un nou târg de produse agroalimentare, organizat în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 20-22 martie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează o nouă ediție a Târgului de produse agroalimentare, eveniment ce va avea loc în curtea instituției, în perioada 20 - 22 martie. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis marți
România a încheiat anul 2024 cu cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE
Rata locurilor de muncă vacante în ultimul trimestru al anului trecut a fost de 2,5% în zona euro și de 2,3% în Uniunea Europeană, în rândul statelor membre cea mai mică valoare a acestui indicator înregistrându-se în România, Bulgaria și Polonia (toate trei cu o rată de 0,7%), arată datele publicate marți de Euro
Burduja: România își asigura tot necesarul de energie electrică din producția proprie, marți dimineața
România își asigura, marți dimineața, tot necesarul de energie electrică din producția proprie și chiar a exportat peste 1400 MW, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Azi dimineață, la un consum relativ mare, de peste 7000 MW, România își asigura tot necesarul de energie electrică din producția proprie.
DNSC nu confirmă un nou potențial atac cibernetic asupra Orange România
Compania Orange nu a fost contactată de către potențiali atacatori și nu a primit solicitări de negociere în legătură cu un posibil incident de securitate cibernetică, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat publicat marți. 'În cursul zilei de ieri, 17.03.2025, în spațiul
Colaborarea între România și Kazahstan ar putea fi extinsă și în domeniul nuclear
Colaborarea dintre România și Kazahstan a putea fi extinsă, în perspectivă, și în domeniul nuclear, idee exprimată cu ocazia vizitei la Ministerul Energiei a unor oficiali kazahi. Conform unui comunicat al Ministerului Energiei, vice-ministrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan, Roman Vassilenko, în