SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 ianuarie

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic
Greco-catolice
Sf. m. Clement din Ancira; Sf. m. Agatanghel
Romano-catolice
Ss. Emerenţiana, fc. m.; Ildefons, ep.
Sfântul Sfinţit Mucenic Clement şi Sfântul Mucenic Agatanghel sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în ziua de 23 ianuarie.
Sfântul Clement s-a născut în jurul anului 250, în timpul împăratului Valerian (253-259), în Ancira (astăzi Ankara), aflată în ţinutul Galatei, regiune antică a Asiei Mici, situată între Capadocia, Pont şi Bitinia.
Tatăl Sfântului Clement era închinător la idoli şi a murit la scurt timp după naşterea sa. Mama sa, Sofia, era creştină, hrănindu-l pe el mai mult cu dreapta credinţă, decât cu laptele. L-a adus la Hristos, luminându-l cu Sfântul Botez şi i-a dat numele Clement, care în limba greacă, înseamnă "mlădiţă de vie".
La vârsta de 12 ani a rămas orfan şi de mamă. A fost luat spre creştere de o prietenă a mamei sale, cu numele tot Sofia. Împreună cu mama sa adoptivă, Sfântul Clement strângea în casa acesteia copii săraci şi abandonaţi, pe care îi hrăneau, îi îmbrăcau şi le dădeau educaţie.
Înainte de acestea mama sa cea bună, simţindu-şi sfârşitul aproape şi prevestind cumplitele încercări prin care Biserica va trece, îi spunea: "Deci, găteşte-ţi inima ta spre nevoinţă mucenicească, ca nu nepregătit să te afle vremea nevoinţelor; să ştii că de folos este, ca să fii lămurit prin primejdii, ca aurul în ulcea şi să nu te temi; căci vremelnică este pătimirea, dar veşnică răsplătirea. Degrab trece necazul, dar bucuria în veci rămâne, puţină este aici necinstea, dar veşnică este la Dumnezeu slava. Îngrozirile tiranilor şi bătăile sunt într-o zi, mânia împăraţilor împărăteşti batjocorită se face, şi se vestejeşte slava lor; focul cel gătit de dânşii asupra mucenicilor lui Hristos se stinge, slava lor rugina o mănâncă şi puterea lor piere". (Vieţile Sfinţilor)
Pentru covârşitoarea lui înţelepciune, şi după doi ani de când urcase prima treaptă clericală, Sfântul Clement a fost hirotonit episcop al cetăţii sale natale, la vârsta de 20 de ani.
În vremea persecuţiilor împotriva creştinilor a suferit chinuri mari şi o lungă perioadă de timp a fost întemniţat şi supus unor suferinţe de neînchipuit pentru a se lepăda de credinţa sa în Hristos.
"De la zidirea lumii, pe toţi cei ce pentru Dumnezeu au pătimit chinuri, ori în ce fel de chin, prin foc, prin fier, prin pietre, prin lemne şi cei ce cu fiarele s-au luptat şi prin închisori mult timp s-au chinuit şi prin diferite feluri de morţi, în pământ, în apă şi în văzduh s-au sfârşit, şi cei ce au fost pierduţi de ger şi de arşiţă mare, şi ori cu ce alte chinuri şi pedepsiri s-au lipsit de viaţă, pe toţi aceia i-au întrecut Sfântul Clement împreună cu Sfântul Agatanghel, prin pătimirile lor cele multe", spune istoricul bisericesc grec Nichifor Callist.
Pentru că toţi cei ce erau atunci stăpânitori îl trimiteau pe Sfântul Clement de la unul la altul, ca pe o minune nemaivăzută; căci, 28 de ani a fost reţinut şi chinuit cumplit în multe şi diferite feluri, a rămas nebiruit şi nemişcat, cu Agatanghel ucenicul său, întărindu-l Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.
Sfântul Clement a fost omorât în afara temniţei, căci a fost scos în taină de creştini pentru săvârşirea Sfintei Liturghii acolo unde aveau atunci biserică, într-o peşteră.
"Deci, lovindu-l ostaşul, a căzut capul Sfântului sfinţit Mucenic Clement pe dumnezeiescul prestol şi peste darurile cele puse înainte, apoi s-a roşit cu sângele lui jertfa cea fără de sânge şi tot Sfântul Altar. Iar poporul credincios era într-o mare frică şi spaimă, însă nu pentru dânşii, ci pentru păstorirea lor aveau jale şi, ridicându-şi glasurile, se tânguiau. Ighemonul a ieşit îndată afară, nefăcând poporului nici un rău, numai pe doi clerici i-a tăiat în altar cu Sfântul Clement, iar numele lor sunt: Hristofor şi Hariton, diaconii. Atunci fericita Sofia luând cinstitul trup al iubitului său, care-i era fiu cu numele, iar cu fapta duhovnicesc părinte şi păstor, l-a îngrijit cu lacrimi şi cu bucurie. Deci plângea că s-a lipsit de el pe pământ şi se bucura că, săvârşindu-şi pătimirea, a trecut la Hristos Domnul". (Vieţile Sfinţilor)
Apoi, Sofia l-a îngropat, împreună cu amândoi diaconii, aproape de mormântul Sfântului Mucenic Agatanghel, în biserica din peşteră, în ziua de 23 ianuarie. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie
Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului
Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei
24 aprilie - Ziua mondială a protecției animalelor de laborator
La 24 aprilie este marcată anual Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, o zi ce comemorează și evidențiază suferința animalelor din laboratoarele din întreaga lume. Pe lângă expunerea tratamentului la care sunt supuse aceste animale, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta că există o cale mai bună, de a evidenția metodele științifice avansat
24 aprilie - Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace (ONU)
La 24 aprilie 2025 este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace, conform https://www.un.org/. Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace recunoaște utilizarea deciziilor multilaterale și a dip
24 aprilie - Ziua internațională a fetelor care activează în tehnologia informației și comunicațiilor (ONU)
Ziua internațională a fetelor care activează în tehnologia informației și comunicațiilor este sărbătorită în fiecare an în a patra zi de joi din luna aprilie. Anul acesta, ziua va fi marcată la 24 aprilie. 'Fetele în tehnologia informației și comunicațiilor - ICT pentru transformarea digitală incluzivă' ('Gi
Săptămâna mondială a imunizării (24-30 aprilie)
Săptămâna mondială a imunizării, celebrată în ultima săptămână a lunii aprilie (24-30 aprilie), își propune să evidențieze necesitatea acțiunii colective și să promoveze utilizarea vaccinurilor pentru a proteja oamenii de toate vârstele împotriva bolilor. Prin puterea sa de mobilizare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) colaborează cu
CITATUL ZILEI
'Jertfele oamenilor sunt florile care se aruncă în calea dreptății' - Al. Vlahuță (Dicționar de Maxime comentat, Ed. Științifică, 1962) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Liviu Tatu)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 aprilie
Ortodoxe Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sf. Mc. Pasicrat și Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta Greco-catolice Sf. m. Sava Stratilat; Sf. cuv. Elisabeta Romano-catolice Ss. Fidel di
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 aprilie
Este a 114-a zi a anului 2025. Au mai rămas 251 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 04 h 34 m și apune la 16 h 04 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2024-2025)
Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, s-a produs la 23 aprilie 2025, la ora 12:49 (09:49 GMT) în Turcia. Epicentrul cutremurului a fost în zona Silivri, la aproximativ 80 de kilometri vest de Istanbul, la o adâncime de 6,92 kilometri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia. Acesta a
PERSONALITATEA ZILEI: Istoricul Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române
Georgeta Filitti, istoric, editor, cercetător, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la București la 1 iunie 1938. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în anul 1961. A devenit doctor în istorie la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității ''Babeș-Bolyai'' din Cluj-Napoca, în 197
DOCUMENTAR: 20 de ani de la încărcarea primului videoclip pe YouTube (23 aprilie)
În ziua de 23 aprilie 2005, a fost încărcat primul clip video pe platforma YouTube. Intitulată 'Me at the zoo' ('Eu la grădina zoologică'), filmarea durează 19 secunde și îl are în prim-plan pe Jawed Karim, unul dintre fondatorii YouTube. Aflat la Grădina Zoologică din San Diego, California, Jawed Karim, pe atunci î
23 aprilie - Ziua limbii engleze (ONU)
Ziua internațională a limbii engleze este marcată în fiecare an la 23 aprilie, ca urmare a unei inițiative din 2010 a Departamentului de Informații Publice a ONU, care stabilește astfel de zile internaționale pentru fiecare dintre cele șase limbi oficiale ale organizației, potrivit site-ului https://www.un.org/. De
23 aprilie - Ziua limbii spaniole (ONU)
Pe 23 aprilie este sărbătorită 'Ziua Limbii Spaniole în cadrul Națiunilor Unite' ('Día del Idioma Espanol en las Naciones Unidas'), cu scopul de a crește gradul de conștientizare în rândul personalului ONU și al lumii, în general, cu privire la istoria, cultura și utilizarea limbii spaniole ca limbă oficială, evidențiază
23 aprilie - Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor (UNESCO)
Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor este marcată, anual, la data de 23 aprilie, începând cu 1996. Este o inițiativă UNESCO, cu scopul de a promova cărțile și plăcerea lecturii, potrivit https://en.unesco.org/commemorations/worldbookday. În întreaga lume au loc