10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliţiei mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeaşi dată este marcată şi Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi de Uniunea Europeană în decembrie 2007.
Dreptul la viaţă al oricărei persoane este recunoscut de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), care prevede faptul că "nimeni nu va fi supus torturii sau unui tratament crud, inuman sau degradant". Pedeapsa cu moartea constituie un tratament inuman şi degradant, fiind incompatibilă cu demnitatea umană. În plus, în urma aplicării sale, erorile judiciare pot deveni ireversibile şi fatale, potrivit www.consilium.europa.eu/ro.
Abolirea universală a pedepsei capitale este unul dintre obiectivele primordiale ale politicii Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului. În timp ce la nivel mondial s-au derulat şi se derulează mişcări pentru abolirea acesteia, mai multe ţări au adăugat (1980-2000) în sistemul lor juridic pedeapsa cu moartea pentru unele infracţiuni.
La nivel internaţional, au fost adoptate mai multe instrumente juridice care se referă explicit la abolirea pedepsei cu moartea, potrivit www.mae.ro. Printre acestea se numără Protocolul nr. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Strasbourg, 1983), ce prevede abolirea pedepsei capitale pe timp de pace, dar permite menţinerea acesteia pentru crime "pe timp de război sau în caz de ameninţare iminentă de război", şi Protocolul nr. 13 la Convenţia CEDO (Vilnius, 2002), care prevede abolirea totală a pedepsei capitale, indiferent de circumstanţe.
Împotriva acestei pedepse militează şi Uniunea Europeană, care a adoptat norme prin care se interzice comerţul cu bunuri utilizate pentru aplicarea pedepsei capitale sau a torturii şi a tratamentelor degradante, precum şi furnizarea de asistenţă tehnică legată de astfel de bunuri.
În ţara noastră, pedeapsa cu moartea a fost abolită în anul 1990 şi, ca membru al Uniunii Europene, al Consiliului Europei şi al ONU, statul român se alătură eforturilor comunităţii internaţionale în vederea respectării drepturilor omului în întreaga lume şi adoptării unui moratoriu privind pedeapsa capitală.
Pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la aplicarea pedepsei capitale, considerată inumană şi inutilă, Coaliţia mondială împotriva pedepsei cu moartea recomandă organizarea de evenimente, precum: dezbateri publice şi proiecţii de filme, expoziţii de artă (fotografie, desen, afişe) sau spectacole de teatru.
În acest an, în contextul pandemiei de coronavirus, modul în care comunitatea aboliţionistă este capabilă să susţină abolirea pedepsei capitale este puternic afectat. Mii de persoane condamnate la moarte, împreună cu familiile lor şi reţelele de sprijin au devenit vulnerabile, deoarece sistemele judiciare şi penitenciare din întreaga lume se confruntă cu implicaţiile crizei COVID-19. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.worldcoalition.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Ivo Andric, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură
Prozatorul și diplomatul Ivo Andric s-a născut la data de 9 octombrie 1892, în satul Deloc, de lângă Travnik, în actuala Bosnia și Herțegovina, arată imdb.com. Croat de origine, Ivo Andric și-a însușit, după Primul Război Mondial, limba și cultura sârbă.
13 martie - Ziua mondială a rinichiului
Ziua mondială a rinichiului este marcată, anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii martie. În 2025, această zi este sărbătorită la 13 martie. Prin intermediul acestei zile, Societatea Internațională de Nefrologie urmărește să atragă atenția asupra bolilor specifice rinichilor, celor mai recente metode de tratament, măsurilor preventive și evoluție
FENOMENE ASTRONOMICE: Eclipsă totală de Lună vizibilă în România, în penumbră (13/14 martie)
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit https://svs.gsfc.nasa.gov. Regiuni din care care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte din Australia, mare pa
CITATUL ZILEI
'Când un om fără lucru își vede vecinul cu stare gospodorind, semănând și arând, ca să-și strângă avere, face și el cu vecinul. Întrecerea aceasta este bună.' - Hesiod, 'Munci și zile' ('Cugetări grecești', Editura Albatros, 1981)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 13 martie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nichifor, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. aep. Nichifor al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Sabin, m. Aducerea moaștelor Sfântului Nichifor, patriarh al Consta
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 martie
Este a 72-a zi a anului 2025. Au mai rămas 293 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 32 m și apune la 18 h 19 m. Luna apune la 06 h 17 m și răsare la 17 h 36 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)
DOCUMENTAR: 60 de ani de la moartea scriitorului George Călinescu, academician, critic și istoric literar (12 martie)
Scriitorul George Călinescu, academician, critic și istoric literar, personalitate marcantă a culturii și literaturii române, s-a născut la 19 iunie 1899, în București, ca fiu al Mariei Vișan și al funcționarului Tache Căpitănescu, fiind înfiat de familia lui Constantin Călinescu din Iași. A urmat cursurile Facultății de Litere din București
Concert aniversar al Corului Academic Radio
La 12 martie 2025, Corul Academic Radio susține un concert aniversar la Sala Radio, intitulat 'Ecouri de demult', cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la înființare. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concertul propune interpretarea celor mai cunoscute șlagăre ale muzicii ușoare românești din anii '30-'60 într-o
12 martie - Ziua Gărzii Naționale de Mediu
Ziua Gărzii Naționale de Mediu este sărbătorită anual la 12 martie, dată care se marchează înființarea acesteia, de către Guvernul României, în anul 2003. Prin Ordinul de ministru nr. 224 din 27 februarie 2007, ținându-se cont de momentul înființării instituției, data de 12 martie a fost declarată Ziua Gărzii Naționale de Mediu. G
12 martie - Ziua mondială împotriva cenzurii cibernetice
La 12 martie 2025 este marcată Ziua mondială împotriva cenzurii cibernetice. Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează clar, în cuprinsul său, la Articolul 19 faptul că ''orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a
CITATUL ZILEI
'Noblețea unei rase de animale constă în forța deosebită a corpului; cea a oamenilor, în dezvoltarea armonioasă a caracterului.' - ''Cugetări grecești' (Editura Albatros, 1981)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 martie
Ortodoxe Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog Greco-catolice Sf. cuv. Teofan; Sf. papă Grigore Dialogul Romano-catolice Ss. Inocențiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 martie
Este a 71-a zi a anului 2025. Au mai rămas 294 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 33 m și apune la 18 h 18 m. Luna apune la 05 h 58 m și răsare la 16 h 30 m. Lună Plină 15 h 53 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)
11 martie - Ziua Națională a Meseriilor
Ziua Națională a Meseriilor, instituită prin Legea nr. 66/2019, este sărbătorită anual la 11 martie. Un prim demers în instituirea unei astfel de zile a aparținut WorldSkills Romania (WSRo), fundație care promovează dezvoltarea de competențe în meserii prin proiecte dedicate comunităților locale, care a anunțat, la 15 iulie 2016, în cadrul de
Căderea comunismului, 35 de ani: Declarația de restaurare a statului Lituania (11 martie)
La 11 martie 1990 a fost adoptat Actul privind restaurarea Statului Independent Lituania de către Consiliul Suprem al Republicii Lituania. Acesta stipula că exercitarea puterilor suverane ale Statului Lituania, abolite de forțe străine în 1940, este restabilită, și că din acel moment înainte Lituania devenea din nou un stat independent, amintește