Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie: Republica Italiană - fenomene meteorologice nefavorabile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritoriul italian va fi afectat de fenomene meteorologice nefavorabile.
Astfel, în regiunile Emilia-Romagna și Toscana sunt preconizate precipitații abundente pe data de 14 martie 2025, cu risc de inundații și posibile alunecări de teren. Autoritățile au emis alertă roșie de risc în zonele Bologna, Ferrara și Ravenna, precum și alertă portocalie și galbenă pentru mai multe provincii din restul teritoriului. Se preconizează furtuni și vânt puternic în zonele afectate.
Se recomandă cetățenilor români să evite deplasările neesențiale în zonele afectate și să respecte instrucțiunile autorităților locale. Pentru informații actualizate în timp real, cetățenii pot consulta pagina de Internet a Departamentului Protecției Civile italiene: www.protezionecivile.gov.it.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna: +390515872120 și +390515872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al oficiliului consular: +393248035171.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].