La 1 noiembrie 1993 a intrat în vigoare Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană, ''care marchează începutul unei noi etape în procesul constituirii unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei''. A reprezentat cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înfiinţarea Comunităţii Europene prin instituirea unei uniuni politice.

Acest document a stabilit fundaţiile pentru o singură monedă, Euro, şi a extins în mod semnificativ cooperarea între statele europene în câteva domenii foarte importante precum: rezidenţa şi mişcarea liberă a cetăţenilor între statele membre; a fost instituită o politică de securitate şi externă comună şi a fost consolidată cooperarea poliţienească şi judiciară în chestiuni penale, conform https://www.ecb.europa.eu. Aceştia sunt de fapt cei trei piloni importanţi pe care se constituia de acum denumită în mod oficial Uniunea Europeană: Spaţiul unic european, Politica de Securitate şi Externă Comună şi Justiţie şi Afaceri Interne.

Tratatul, semnat în oraşul olandez Maastricht, aflat foarte aproape de graniţele cu Germania şi cu Belgia, a fost rezultatul a numeroşi ani de negocieri între guvernele europene pentru adâncirea procesului de integrare europeană.

Documentul a fost semnat la 7 februarie 1992 de cele 12 state care formau la acea dată construcţia comunitară: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania şi Marea Britanie. De la data intrării în vigoare a tratatului, încă 16 state au aderat la Uniunea Europeană şi au adoptat regulile stabilite de Tratatul de la Maastricht şi de tratatele care i-au urmat acestuia.

Acest tratat a pavat calea către crearea unei singure monede europene - Euro. A reprezentat punctul culminant al câtorva decenii de negocieri şi dezbateri pentru sporirea cooperării economice în Europa. Instituirea Uniunii Economice şi Monetare urma să fie realizată în trei etape. Tratatul a instituit Banca Centrală Europeană şi Sistemul european de bănci centrale precum şi obiectivele acestora. Au fost stabilite criteriile pe care statele trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la zona euro, cunoscute sub denumirea de criteriile de convergenţă.

La nivelul arhitecturii instituţionale comunitare, prin tratatul de la Maastricht, Parlamentul European a obţinut un rol sporit faţă de statele membre şi aceleaşi drepturi în raport cu Consiliul de Miniştri, având prevederi legislative şi putând adopta hotărâri împreună cu Consiliul. Parlamentul primeşte dreptul de negociere şi de a refuza Consiliul pe anumite speţe de negociere. Per ansamblu este vorba de introducerea procesului codecizional. Parlamentul primeşte drept de control bugetar şi dreptul de a institui comisii de anchetă. Totodată, parlamentul trebuia consultat de guverne înainte de desemnarea preşedintelui Comisiei Europene.

Consiliul Uniunii nu este responsabil în faţa Parlamentului, dar şi l-a asociat la puterea de decizie prin procedura 'avizului conform' şi prin extinderea acestei proceduri la noi domenii.

Mandatul Comisiei Europene a fost mărit de la 4 la 5 ani pentru a coincide cu mandatul Parlamentului European.

Consiliul European stabileşte liniile directoare de dezvoltare şi politicile generale ale Uniunii.

Curtea de Justiţie a primit noi competenţe în ce priveşte aplicarea de sancţiuni statelor membre în cazul încălcării de către acestea a unor obligaţii din tratat.

Tratatul nu acordă personalitate juridică Uniunii, astfel că ea nu se substituie statelor membre.

Pentru o reprezentare adecvată a intereselor tuturor regiunilor de la nivelul Uniunii Europene se hotărăşte instituirea Comitetului Regiunilor.

Totodată, pentru o mai bună coordonare a cooperării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European de Poliţie Europol cu sediul la Haga.

Fiind un tratat complex cu multe prevederi noi la nivel comunitar a fost nevoie de o perioadă de mai bine de doi ani de la semnare până la ratificare ca să intre în vigoare. Tratatul de la Maastricht a fost deosebit de important nu doar prin amploarea modificărilor aduse la nivel comunitar, prin introducerea Uniunii Politice şi a celor trei piloni pe care avea să funcţioneze arhitectura comunitară, dar şi prin faptul că a oferit la nivel individual cetăţenilor europeni oportunitatea de rezidenţă şi mişcare liberă în spaţiul Uniunii Europene. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Daniela Juncu)