DOCUMENTAR: Biserica Mănăstirii Humor, 490 de ani de la construcţie (15 august)

Mănăstirea Humor este o ctitorie care îşi are începuturile în vremea domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432).
În acest loc au fost înălţate şi au existat, pe rând, două aşezări mănăstireşti, dintre care cea mai veche data din timpul lui Alexandru cel Bun. Cea de-a doua a fost ridicată un secol mai târziu, când domn era Petru Rareş (1527-1538 şi 1541-1546).
Din istoria primei mănăstiri de la Humor se cunosc puţine lucruri. Un act de danie al lui Alexandru cel Bun pomeneşte pentru prima oară, în 1415, de mănăstirea panului Ivan Vornicul care este la Humor.
Nu se cunoaşte cauza ruinării acestui aşezământ, care se pare că a avut loc în jurul anului 1527.
În 1530 o nouă mănăstire a luat locul celei vechi. Anul este arătat în pisania săpată în piatră, prinsă lângă intrare, în peretele exterior al bisericii: " (...) prin voinţa şi cu ajutorul blagocestivului Domn Petru Voievod fiul bătrânului Ştefan Voievod s-a început şi s-a făcut acest hram (...) cu cheltuiala şi cu osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Teodor marele logofăt şi ale soţiei sale Anastasia în anul 7038 (1530) luna august 15". ("Mănăstirea Humor", Ed. Meridiane, 1965)
Biserica Mănăstirii Humor are hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi a fost construită, aşa cum face cunoscut pisania aflată pe zidul bisericii, de marele logofăt Toader Bubuiog.
În vremea voievodului Petru Rareş, Mănăstirea Humor a fost cuprinsă în campania de restaurări iniţiată de acesta.
Date despre ctitorul mănăstirii oferă însuşi Petru Rareş într-un act din 1528: " (...) acest adevărat al nostru credincios boier pan Toader slujit-a înainte sfânt răposatului părinte al Domniei mele Ştefan Voievod şi fraţilor Domniei noastre Bogdan Voievod şi nepotului Domniei noastre Ştefan Voievod cu dreaptă şi credincioasă slujbă, iar acum slujeşte nouă cu dreptate şi cu credinţă", arată monografia citată.
O caracterizare atât de generoasă din partea unui voievod poate să fie justificată numai de marile servicii pe care pan Toader trebuie să le fi adus ţării în timpul a patru domnii succesive: Ştefan cel Mare (1457-1504), Bogdan al III-lea (1504-1517), Ştefăniţă Vodă (1517-1527) şi Petru Rareş, în prima sa domnie (1527-1538).
Din documentele care au făcut referire la personalitatea logofătului Toader, cunoscut mai târziu în istorie şi sub numele de Bubuiog sau Boboiog, ginere al vestitului mare logofăt Tăutul şi membru în divanul ţării sub patru domnii succesive, se poate deduce că acesta era unul dintre cei mai înalţi demnitari ai Moldovei.
În 1539, când a murit, el a fost îngropat în ctitoria sa de la Humor, în aceeaşi încăpere a mormintelor unde cu nouă ani înainte îşi înmormântase soţia.
Mănăstirea Humor
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Biserica Mănăstirii Humor se numără, alături de bisericile de la Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa şi Arbore, printre cele cinci ctitorii împodobite, la interior şi la exterior, cu fresce bizantine, care le fac unice în lumea ortodoxă. (www.crestinortodox.ro)
La Humor, roşul este culoarea care dă unitate întregii picturi murale, aşa cum la Voroneţ este caracteristic albastrul. Faţada nordică a bisericii, mai expusă intemperiilor, nu mai păstrează pictura, care însă s-a conservat bine pe partea opusă şi, fragmentar, pe laturi. Printre scenele reprezentate se numără şi Asediul Constantinopolului de către perşi, în anul 625, unde perşii sunt înlocuiţi de turci, ca la Moldoviţa. (patrimoniu.revistasinteza.ro)
Mănăstirea Humor
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Turnul din curtea mănăstirii datează de mai târziu, fiind o construcţie ridicată la porunca domnului Vasile Lupu, în 1641. Acelaşi voievod a dispus şi construirea unui zid de incintă din piatră, care să protejeze biserica şi obştea călugărească.
Ca în mai toate mănăstirile româneşti, şi la Humor, pe lângă obişnuita viaţă monahală, s-a desfăşurat şi o însemnată activitate culturală şi artistică. Aici au fost realizate manuscrisele împodobite cu miniaturi şi au fost ţesute acele renumite broderii.
Viaţa aşezământului a fost însă deseori tulburată şi chiar întreruptă. În 1641, acesta era întărit cu ziduri înconjurătoare şi turn de apărare de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653).
Cea mai grea încercare, care a şi pus capăt aşezării mănăstireşti a Humorului, a avut loc în veacul al XVIII-lea, când, în 1774, Bucovina a fost ocupată de austrieci, în decurs de câţiva ani fiind desfiinţate aproape toate mănăstirile din această parte de ţară. În 1785, biserica de la Humor a devenit biserica parohială a satului. A funcţionat ca biserică de mir până în 1990, când a fost reactivată ca mănăstire cu obşte de călugăriţe.
Lunga existenţă a mănăstirii a făcut necesară renovarea în mai multe rânduri a bisericii, în 1868, 1888, apoi în 1960-1961 şi în 1967-1970, restaurarea picturii fiind făcută în anii 1971-1972.
În anul 1993, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a inclus Biserica Mănăstirii Humor, împreună cu alte şase biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuţi, Moldoviţa, Probota, Sf. Ioan cel Nou Suceava şi Voroneţ), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei. (surse: "Mănăstirea Humor", Ed. Meridiane, 1965; patrimoniu.revistasinteza.ro; www.crestinortodox.ro; ortodox.ro; ). AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora Ciurel, editor: Liviu-Ioan Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Manechinul Linda Evangelista împlinește 60 de ani (10 mai)
Linda Evangelista este una dintre cele mai faimoase supermodele ale anilor '90. A apărut pe coperțile a peste 700 de reviste de modă, eleganță și lifestyle. Este cunoscută, în special, pentru colaborarea cu faimosul Steven Meisel, etalon al fotografiei fashion. Linda s-a născut la 10 mai 1965, în orașul St. Catharines din provincia canadiană On
DOCUMENTAR: Bono, liderul trupei U2, împlinește 65 de ani (10 mai)
Liderul trupei U2, Bono (Paul David Hewson), s-a născut la 10 mai 1960, la Dublin, și a crescut în partea de nord a acestui oraș în cartierele Ballymun și Glasnevin. În 1971, s-a mutat în centrul orașului pentru a începe să studieze la Institutul de învățământ ''St. Patrick''. Un an mai târziu părinții l-au &ici
CONIL Fest, Festivalul Integrării, ediția a-XXVI-a (10-11 mai)
În zilele de 10 și 11 mai 2025, este programată, la Circul Metropolitan din București, cea de-a XXVI-a ediție a CONIL Fest - Festivalul Integrării. Intitulat anul acesta 'Flori de Mai', este cel mai mare eveniment cultural și artistic din România dedicat copiilor 'tipici, cât și celor cu cerințe educaționale speciale', potrivit
10 mai - Ziua internațională a arborelui de argan
Ziua internațională a arborelui de argan este sărbătorită, în fiecare an, la 10 mai. A fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția A/RES/75/262, fiind adoptată prin consens la 5 martie 2021. Arganul (Argania spinosa) este o specie autohtonă din regiunea subsahariană din sud-vestul Marocului, care crește &icir
10 mai - Ziua internațională a luptei împotriva maladiei Lupus
Ziua internațională a luptei împotriva maladiei Lupus este marcată la 10 mai pentru atrage atenția asupra impactului pe care această boală o are asupra oamenilor din întreaga lume. Proclamată în 2004, la Eaton (Anglia), de un Comitet director internațional, reprezentând 13 țări, această zi este susținută de Federația Mondială Lupus. Ace
10 mai - Ziua mondială a comerțului echitabil
În fiecare a doua sâmbătă a lunii mai, Organizația Mondială a Comerțului Echitabil (World Fair Trade Organization - WFTO) marchează Ziua mondială a comerțului echitabil. ''Fii vocea #BusinessRevolution!'' este tema campaniei pentru anul 2025. În 2024, WFTO a declanșat o mișcare globală puternică, #BusinessRevolution!, o invita
10 mai - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare este sărbătorită într-un an de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În 2025, marcarea acestei zile are loc la 10 mai și la 12 octombrie. (sursa: https://www.worldmigra
10 mai - Ziua Românității Balcanice
La 10 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, în conformitate cu prevederile Legii 156 din 7 iunie 2021. Proiectul de lege pentru instituirea Zilei Românității Balcanice a fost adoptat, la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două împotrivă și două abțineri, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional,
10 mai - Ziua Independenței Naționale a României
La 10 mai 2025 este aniversată Ziua Independenței Naționale a României, în baza Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, potrivit www.cdep.ro. La 18 aprilie 2016, în Biroul Camerei Deputaților, deputatul PNL Gigel Sorinel Știrbu a prezentat propunerea de proiect legislativ pentru marcarea, în fiec
CITATUL ZILEI
'Poetul ... nu-i și nu poate fi decât contemporan.' - C.A.Rosseti (''Reflecții și maxime'', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 mai
Ortodoxe Sf. Cuv. Calistrat de la Timișeni și Vasiova; Sf. Ap. Simon Zilotul Greco-catolice Sf. ap. Simon Zelotul Romano-catolice Sf. Ioan de Avila, pr. înv.; Fer. Ivan Merz, laic Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova (1900-197
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 mai
Este a 130-a zi a anului 2025. Au mai rămas 235 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 54 m și apune la 20 h 31 m. Luna răsare la 18 h 34 m și apune la 04 h 36 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Săptămâna europeană 5-11 mai 2025
Reuniunea informală a miniștrilor de externe ai UE în format Gymnich, rezoluția privind viziunea Parlamentului și solicitările sale privind bugetul UE pentru perioada 2028-2034, instituirea Ordinului European de Merit, sprijinul suplimentar acordat de Comisia Europeană pentru a sprijini statele membre în implementarea Pactului privind migrația și azilul, noi inve
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 mai 2025
Publicarea de către AEP a rezultatelor finale ale primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai, validarea primului tur de scrutin de către Curtea Constituțională și calificarea lui Nicușor Dan (independent) și a lui George Simion (AUR) în al doilea tur, demisia premierului Marcel Ciolacu din fruntea guvernului și ieșirea PSD din coaliția de guvernare, desemnarea
FRAGMENT DE ISTORIE: 75 de ani de la prezentarea Declarației Schuman de către ministrul francez Robert Schuman (9 mai 1950)
La 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman a susținut declarația prin care a propus crearea la nivel european a unei instituții pentru gestionarea în comun a producției de cărbune și oțel, considerată principalul furnizor pentru industria producătoare de război și, deci, pentru alimentarea războiului. Declarația a fost un pas f