TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Rămăşagul'' (1985)

Filmul muzical "Rămăşagul", regizat de Ion Popescu-Gopo, a avut premiera în 1985. Scenariul este inspirat de basmul "Punguţa cu doi bani" de Ion Creangă, iar pelicula combină animaţia cu filmul.
Ca orice basm, scenariul începe cu "A fost odată o babă şi un moşneag...". Acţiunea debutează într-un bâlci, unde era un circ ambulant. Doi tâlhari (Iurie Darie şi Vasile Hariton) se învârteau printre oamenii prezenţi la bâlci, în timp ce un muzicant (Radu Gheorghe) îi dă târcoale fiicei unui aruncător de cuţite (Jorj Voicu), de care se îndrăgostise.
La hanul "Şapte cocoşi" intră un moşneag (Ion Lucian), care îi povesteşte unui bărbat, de curând însurat, că are acasă un cocoşel care cântă, dansează şi înghite tot ce găseşte prin curte. Era un cocoş special, "rezultat" dintr-o găină din curte şi cocoşul din tablă de pe casa moşului. Bărbatul cumpără de la moşneag un cocoş de tablă, pentru a avea şi el pui aşa năzdrăvani ca cel al moşului. De teamă să nu-i ia baba (Draga Olteanu Matei) toţi banii, moşul pune doi bani de aur deoparte, într-o punguţă pe care o aşează în pliscul cocoşului de tablă de pe acoperiş.
Necăjit, bătrânul povesteşte necazul sau Zânei (Angela Similea). Aceasta îi propune un "rămăşag": dacă va fi capabil să păstreze bine banii, aceştia se vor înmulţi. Dacă nu, îi va pierde pentru totdeauna, potrivit site-ului cartureşti.ro.
Seara, aruncătorul de cuţite o surprinde pe fiica sa, care ieşise pe furiş din casă pentru a se întâlni cu muzicantul care o iubea; şi-l fugăreşte pe acesta. În timpul nopţii se porneşte furtuna, iar vântul smulge punguţa din pliscul cocoşului de tablă de pe acoperiş. Cocoşelul cel mic pleacă după punguţă şi, după ce o ia în plisc, zboară spre casă, numai că e împuşcat de cei doi tâlhari. Punguţa cade pe o punte şi e găsită de muzicant, care o pune ca miză la un joc de cărţi cu cei doi tâlhari şi cu aruncătorul de cuţite.
Năstruşnicul cocoşel înghite banii, punguţa şi cărţile de joc, apoi fuge de tâlhari şi ajunge într-o fântână. El înghite toată apa din fântână, apoi înghite şi apa din mare, dar de teamă să nu moară peştii, dă afară apa mării. Pe mal îl aştepta zâna, care îi ia din plisc punguţa, doar că înăuntru erau două pietre, în locul banilor. Apare şi Zmeul (Florin Piersic), care îi luase prizonieri pe Făt Frumos şi pe Ileana Cosânzeana. Zâna, care era soţia Zmeului, îi eliberează pe cei doi.
După şapte zile, zâna vine la casa moşului, spunându-i că nu a găsit banii din punguţă. Baba scoate cei doi bani de aur, iar zâna îl transformă pe cocoşelul năstruşnic în copil. Filmul se încheie cu sfaturile pe care zâna le dă celorlalte personaje - în sfătuieşte pe aruncătorul de cuţite să fie bun şi să-i lase pe fiica lui şi pe muzicant să se căsătorească, pentru că se iubesc. Tâlharilor le spune să renunţe la faptele rele.
Din distribuţia filmului mai fac parte Constantin Fugaşin, Virginia Mirea, Anca Mihăescu. Coloana sonoră aparţine compozitorului Marius Ţeicu, versurile au fost semnate de Eugen Rotaru, iar în film cântă Anda Călugăreanu, Mirabela Dauer, Aurelian Andreescu, Mihai Perşa şi Grupul 3T.
"Esenţială la Gopo nu e povestea, ci starea de poveste, continua disponibilitate între invenţie şi schimbare. (...) Năstruşnice idei nu au răgazul să-şi desfăşoare premisa până la capăt, pentru că asupră-le, în avalanşă, vin altele, iar regizorul, precum copiii, se lasă sedus, purtat de valul lor", scria revista "Cinema" în 1985, potrivit site-ului cinemagia.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: cinemaraton.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
25 aprilie - Ziua mondială de combatere a malariei (OMS)
Ziua mondială de combatere a malariei este marcată, anual, la 25 aprilie, potrivit who.int. A fost adoptată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul sesiunii cu numărul 60, din mai 2007, pentru a evidenția progresele care au fost realizate în prevenirea și controlul malariei, dar și pentru a accelera lupta împotriva acestei boli. T
25 aprilie - Ziua Justiției Militare
Ziua Justiției Militare este marcată în fiecare an la 25 aprilie. La această dat, în 1919 a luat ființă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înființarea unei structuri specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată, potrivit
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: Mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875-1886)
Calinic Miclescu a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1865-1875 și apoi Mitropolit primat între 1875-1886. S-a născut la data de 16 aprilie 1822, în Suceava, în familia marelui logofăt Scarlat Miclescu și a soției acestuia Maria (născută Beldiman), primind la botez numele Constantin. A intrat în monahism la Huși, la 18 iunie 1
CENTENARUL PATRIARHIEI ROMÂNE: 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885)
Încercări pentru ca autocefalia Bisericii Ortodoxe Române să devină un fapt împlinit au fost inițiate și susținute încă din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Unirea Principatelor Române, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1959), apoi în Țara Românească (24 ianuar
CITATUL ZILEI
'Ca să fii orbit cu privire la alții, demult trebuie să nu te fi văzut nici pe tine.' - N. Iorga ('Cugetări', Ed. Albatros, 1972) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 aprilie
Ortodoxe Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului Greco-catolice Sf. ap. și ev. Marcu Romano-catolice Sf. Marcu, ev. În vin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 aprilie
Este a 115-a zi a anului 2025. Au mai rămas 250 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 04 h 55 m și apune la 17 h 24 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională a șahului
Elisabeta Polihroniade, legendă a șahului românesc, s-a născut la București, în ziua de 24 aprilie 1935. Licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Elisabeta Polihroniade este singura româncă ce deține zece medalii olimpice cucerite la Olimpiadele de Șah, individual sau cu echipa, potrivit 'Enciclopediei
24 aprilie - Ziua mondială a protecției animalelor de laborator
La 24 aprilie este marcată anual Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, o zi ce comemorează și evidențiază suferința animalelor din laboratoarele din întreaga lume. Pe lângă expunerea tratamentului la care sunt supuse aceste animale, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta că există o cale mai bună, de a evidenția metodele științifice avansat
24 aprilie - Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace (ONU)
La 24 aprilie 2025 este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace, conform https://www.un.org/. Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace recunoaște utilizarea deciziilor multilaterale și a dip
24 aprilie - Ziua internațională a fetelor care activează în tehnologia informației și comunicațiilor (ONU)
Ziua internațională a fetelor care activează în tehnologia informației și comunicațiilor este sărbătorită în fiecare an în a patra zi de joi din luna aprilie. Anul acesta, ziua va fi marcată la 24 aprilie. 'Fetele în tehnologia informației și comunicațiilor - ICT pentru transformarea digitală incluzivă' ('Gi
Săptămâna mondială a imunizării (24-30 aprilie)
Săptămâna mondială a imunizării, celebrată în ultima săptămână a lunii aprilie (24-30 aprilie), își propune să evidențieze necesitatea acțiunii colective și să promoveze utilizarea vaccinurilor pentru a proteja oamenii de toate vârstele împotriva bolilor. Prin puterea sa de mobilizare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) colaborează cu
CITATUL ZILEI
'Jertfele oamenilor sunt florile care se aruncă în calea dreptății' - Al. Vlahuță (Dicționar de Maxime comentat, Ed. Științifică, 1962) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Liviu Tatu)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 aprilie
Ortodoxe Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sf. Mc. Pasicrat și Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta Greco-catolice Sf. m. Sava Stratilat; Sf. cuv. Elisabeta Romano-catolice Ss. Fidel di
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 aprilie
Este a 114-a zi a anului 2025. Au mai rămas 251 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 04 h 34 m și apune la 16 h 04 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)