Astronomii, puţin mai aproape de primele stele din Univers
După ce au descoperit dovezi privind formarea unor stele la doar 250 de milioane de ani după Big Bang, astronomii s-au apropiat puţin mai mult de astrele cele mai căutate din Univers: primele stele care s-au aprins, relatează miercuri AFP.
"Am observat galaxia cea mai îndepărtată cunoscută până acum şi, analizând lumina emisă de cele mai vechi stele din această galaxie, am putut demonstra că ele s-au format cu 250 de milioane de ani după Big Bang", a explicat pentru AFP Nicolas Laporte, de la Colegiul Universitar Londra.
Totul a început când o echipă internaţională de astronomi a detectat o strălucire foarte slabă emisă de oxigenul dintr-o galaxie îndepărtată (numită MACS1149-JD1) datorită puternicului radiotelescop ALMA şi celor patru enorme telescoape VLT (Very Large Telescope) ale Observatorului european austral (ESO).
Astronomii au calculat atunci că acest semnal a fost emis cu circa 13,28 miliarde în urmă, respectiv la circa 500 de milioane de ani după Big Bang.
Pe lângă faptul că a câştigat titlul de "oxigenul cel mai îndepărtat detectat până în prezent cu un telescop", această mică strălucire le permite oamenilor de ştiinţă să ajungă la concluzia că unele stele s-au format în acest loc cu 250 de milioane de ani înainte de emiterea semnalului.
Potrivit teoriei general acceptate, după Big Bang-ul din urmă cu 14 miliarde de ani, universul era plin de un gaz uniform compus din elemente uşoare precum hidrogenul şi heliul create de această explozie gigantică.
Însă elementele puţin mai grele precum fierul, carbonul sau oxigenul au fost fabricate în nucleele stelelor.
Deci dacă astronomii au putut detecta oxigenul, asta înseamnă că "această galaxie găzduia deja o populaţie de stele de vârstă avansată", explică Nicolas Laporte într-un comunicat al ESO. Formarea lor ar putea data deci de la numai 250 de milioane de ani după Big Bang.
Potrivit studiului publicat miercuri în revista Nature, această descoperire dovedeşte că "galaxiile existau anterior celor pe care le detectăm în prezent prin intermediul metodei directe".
Oamenii încearcă încă să stabilească data "răsăritului cosmic", respectiv a momentului în care s-a născut prima galaxie, momentul în care gazul primordial s-a transformat într-un mediu propice vieţii.
"Datarea răsăritului cosmic reprezintă Graalul cosmologiei. Datorită noilor observaţii privind MACS1149-JD1, ne apropiem de epoca din care datează prima lumină stelară", şi-a exprimat entuziasmul Richard Ellis, tot de la Colegiul Universitar Londra, coautor al studiului.
"Şi cum suntem cu toţii formaţi din praf de stele asta ar echivala cu descoperirea propriilor noastre origini", a adăugat el. AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: (c) ALMA (ESO/NAOJ/NRAO), NASA/ESA Hubble Space Telescope, W. Zheng (JHU), M. Postman (STScI), the CLASH Team, Hashimoto et al/www.eso.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Aflată în spațiu, o astronaută franceză a declarat că vede 'seceta care se instalează' pe Terra
Astronauta franceză Sophie Adenot a vorbit de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), într-o videoconferință la care au participat mai mulți elevi, despre impactul omului asupra mediului înconjurător și a declarat că vede 'seceta care se instalează' pe Terra, informează AFP. 'De aici vedem, într-adevăr, a
Mangrovele ar putea deveni emițătoare de dioxid de carbon odată cu creșterea nivelului mării (studiu)
Mangrovele, esențiale pentru echilibrul climei de pe Terra, ar putea absorbi mai puțin dioxid de carbon în viitor și ar putea chiar să înceapă să emită acest gaz cu efect de seră odată cu creșterea nivelului mărilor, au avertizat oamenii de știință într-un studiu publicat miercuri, informează AFP. Mangrovele formează un ansamblu de vegetație
Rusia: Aproape un sfert dintre candidații pentru activitatea de cosmonaut sunt femei
Una din patru cereri de înscriere pentru intrarea în detașamentul cosmonauților din Rusia a fost formulată de o femeie, a anunțat marți agenția spațială Roscosmos, potrivit agenției EFE. Anunțul a venit după centralizarea datelor de pe portalul de înscrieri Gosuslugi. 'Portalul primește până la sfârșitul lunii iunie cereri de
Cercetătorii au descoperit drojdie în intestinele lui Otzi (studiu)
Celule de drojdie s-au dezvoltat în intestinele lui Otzi, supranumit 'Omul Ghețurilor', ale cărui rămășițe au fost descoperite în Munții Alpi în anul 1991, potrivit cercetătorilor de la un institut științific din orașul italian Bolzano, care s-au amuzat apoi preparând pâine cu ajutorul acelor microorganisme, informează miercuri AFP.
Un nou studiu australian corelează consumul de alcool cu excesul de alimente ultraprocesate
Alcoolul poate declanșa căi biologice care îi determină pe oameni să consume în exces alimente ultra-procesate și sărate, contribuind potențial la un aport energetic excesiv și la creșterea în greutate, arată un studiu australian, transmite miercuri Xinhua. Studiul,
Astronomii au descoperit accidental câmpuri magnetice în jurul a șapte exoplanete
O echipă de astronomi a anunțat că a reușit să măsoare în mod direct câmpurile magnetice ale mai multor planete din afara Sistemului Solar, oferind potențial un nou instrument crucial în căutarea planetelor locuibile și a vieții extraterestre, conform unui studiu publicat la 2 iuni
Furtuna tropicală Jangmi a adus ploi torențiale la Tokyo
Furtuna tropicală Jangmi, care se deplasa de luni de-a lungul coastei Japoniei la Pacific, a ajuns miercuri la Tokyo, provocând umflarea râurilor și blocarea a peste 600 de zboruri, în timp ce sute de mii de oameni din întreaga țară au fost îndemnați să evacueze, transmite AFP. În capitală și în zonele
VIDEO Astronomii au măsurat câmpurile magnetice ale unor exoplanete ultra-fierbinți (studiu)
Planete din categoria 'Jupiter fierbinte', gigante gazoase cu temperaturi de aproximativ 2.000 de grade Celsius, au câmpuri magnetice comparabile cu cele ale planetelor mult mai reci din Sistemul Solar, o descoperire care deschide noi perspective pentru cercetarea exoplanetelor, informează marți AFP. 'Este pentru prima dată c
Explozia rachetei New Glenn: Directorul Blue Origin mizează pe o reluare a zborurilor spațiale în 2026
Directorul general al Blue Origin, compania spațială înființată de miliardarul american Jeff Bezos, a dat asigurări în noaptea de luni spre marți că vehiculele spațiale ale acestei companii vor zbura 'din nou înainte de sfârșitul acestui an', la doar câteva zile după explozia spectaculoasă a rachetei New Glenn în timpul unui test e
Oamenii de știință au descoperit originile Eufratului, râul care a alimentat 'leagănul civilizației'
Acum aproximativ 5,4 milioane de ani două râuri curgeau prin Turcia și Siria de astăzi și se vărsau în Marea Mediterană - și în cele din urmă, s-au unit pentru a forma râul Eufrat, sugerează noi cercetări ale căror concluzii au fost publicate luni, Nature Geoscience, transmite Live Science. Eufratul a jucat un rol esențial &icir
Prima secvențiere completă a rechinului de Groenlanda oferă indicii cu privire la longevitatea neobișnuită a acestui pește
Prima secvențiere completă a genomului unui rechin din Groenlanda a dezvăluit indicii genetice despre modul în care aceste animalele evită cancerul și trăiesc sute de ani, deschizând drumul spre o mai bună înțelegere a bolilor legate de vârstă la oameni, conform unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Tokyo și publicat pe 1
Cea mai veche dovadă a unei intervenții chirurgicale din Asia Centrală datează de 4 milenii
Craniul vechi de 4.000 de ani al unui copil din Epoca Bronzului, descoperit într-o regiune ce aparține Uzbekistanului din prezent, prezintă urmele celei mai vechi intervenții chirurgicale craniene din Asia Centrală și una dintre cele mai vechi astfel de proceduri din întreaga Asie, transmite marți Live Science. Intervenția chirurgi
O furtună violentă care se îndreaptă spre Tokyo a făcut nouă răniți pe teritoriul Japoniei
O furtună tropicală violentă care se deplasează pe coasta japoneză spre Tokyo a rănit nouă persoane, au anunțat marți autoritățile japoneze, în timp ce aproape 50.000 de locuințe au rămas fără curent electric și sute de zboruri sunt blocate la sol, transmite AFP. Agenția Meteorologică Japoneză a avertizat cu privire la formarea unor valu
Caniculele timpurii riscă să genereze 'un impact mai mare' decât în timpul verii, avertizează un climatolog
Valurile timpurii de căldură, care au tendința de a deveni mai frecvente, riscă să genereze 'un impact mai mare' decât caniculele estivale, a avertizat climatologul francez Cristophe Cassou într-un interviu pentru AFP, la finalul unui episod meteorologic pe durata căruia temperaturile din Europa de Vest au stabilit noi recorduri pentru luna mai.
BTA/INSAIT Bulgaria, participant de top la cea mai importantă conferință mondială de computer vision și inteligență artificială
Institutul pentru Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie (INSAIT) din cadrul Universității din Sofia ocupă primul loc în Europa de Est și se află printre primele patru instituții din țările UE după numărul de publicații acceptate la cea mai importantă conferință mondială de computer vision și inteligență artificială, CVPR 2026, a anunțat miercuri Ministerul












