logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Astronomii au măsurat câmpurile magnetice ale unor exoplanete ultra-fierbinți (studiu)

Image

Planete din categoria 'Jupiter fierbinte', gigante gazoase cu temperaturi de aproximativ 2.000 de grade Celsius, au câmpuri magnetice comparabile cu cele ale planetelor mult mai reci din Sistemul Solar, o descoperire care deschide noi perspective pentru cercetarea exoplanetelor, informează marți AFP.

'Este pentru prima dată când putem compara mediile magnetice ale altor lumi, o etapă-cheie pentru a înțelege, pe termen lung, care planete pot rămâne locuibile, își pot păstra apa și poate chiar, într-o bună zi, pot găzdui viața', a explicat Julia Seidel, astronom la Laboratorul Lagrange al Observatorului de pe Coasta de Azur, într-un comunicat de presă publicat de Observatorul European Austral (ESO).

Prin devierea particulelor încărcate electric care bombardează atmosfera, câmpul magnetic joacă 'un rol foarte complex în reținerea atmosferei', una dintre numeroasele condiții necesare apariției vieții, a detaliat aceeași cercetătoare, autoarea principală a studiului publicat în revista științifică Nature Astronomy.

În sistemul nostru solar, Venus și Marte nu au un 'dinam' activ în interiorul lor, care să producă un câmp magnetic. Spre deosebire de Pământ, dar și de Jupiter sau Saturn.



Cum stau lucrurile din acest punct de vedere în afara Sistemului Solar și pe corpuri cerești care sunt uneori foarte diferite de planetele cu care suntem obișnuiți?

Julia Seidel și colegii ei au studiat șapte exoplanete aparținând categoriei 'Jupiter fierbinte'. Aceste gigante gazoase, ale căror temperaturi depășesc 2.200 de grade Kelvin (aproape 2.000 grade Celsius), au 'compoziții complet necunoscute în Sistemul Solar', a relatat coordonatoarea studiului.

Vânturi violente

Pentru a le măsura câmpurile magnetice, oamenii de știință s-au interesat de 'vremea' de pe acele exoplanete, a declarat Julia Seidel.

Cele șapte exoplanete prezintă, într-adevăr, particularitatea de a se afla foarte aproape de stelele lor și de a se roti în sincronizare cu acestea.

La fel cum noi vedem doar o singură față a Lunii, ele prezintă mereu aceeași față către steaua lor și au, prin urmare, o parte diurnă arzătoare și o parte nocturnă glacială.

Această diferență de temperatură generează vânturi extrem de violente, cu viteze cuprinse între aproximativ 7.200 km/h și peste 25.000 km/h, pe care oamenii de știință au reușit să le măsoare cu ajutorul spectrografelor de înaltă rezoluție instalate pe Very Large Telescope (VLT) al ESO din deșertul Atacama (Chile) și pe telescopul Gemini North din Hawaii (Statele Unite).

Au avut surpriza să constate că, cu cât planeta era mai caldă, cu atât vântul era mai slab.

'Este complet contraintuitiv', deoarece 'planetele calde dispun de mai multă energie pentru a accelera vânturile', a explicat Vivien Parmentier, profesor la Laboratorul Lagrange și coautor al studiului, în comunicatul ESO.

'Acest fenomen nu poate fi explicat cu ajutorul modelelor meteorologice pe care le folosim în cazul Pământului', a continuat Julia Seidel. Singura explicație plauzibilă este prezența unui câmp magnetic în jurul acestor planete, care încetinește mișcarea particulelor încărcate electric din atmosferă.

Intensitatea câmpului magnetic al acestor planete este comparabilă cu cea observată în sistemul nostru solar: de aproximativ patru ori mai puternică decât cea a lui Saturn și jumătate din cea a lui Jupiter.

'Este primul studiu care oferă indicii foarte solide, deoarece este un studiu de populație' (care vizează mai multe planete cu aceleași caracteristici - n.red.), a subliniat Julia Seidel. 'Știm acum că exoplanetele au câmpuri magnetice' și că acestea sunt de 'același ordin de mărime cu cele observate pe Jupiter sau chiar pe Pământ', în timp ce unele modele teoretice prevedeau o intensitate de 100 de ori mai mare.

'Înțelegând impactul câmpurilor magnetice în Sistemul Solar, precum și în aceste 'laboratoare extreme' care sunt exoplanetele din categoria 'Jupiter fierbinte', ne apropiem de o înțelegere globală a rolului lor în atmosferele planetare', a adăugat coordonatoarea studiului. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa fotografiilor: eso.org

Afisari: 720

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 24-06-2026 19:17

Record de temperatură doborât în Regatul Unit pentru luna iunie

Recordul de temperatură din Regatul Unit pentru luna iunie a fost doborât miercuri, când 35,8 grade Celsius au fost înregistrate la Wiggonholt, în sudul Angliei, a anunțat agenția națională de meteorologie din această țară, citată de AFP. Acest record va fi 'foarte probabil doborât din nou, mai târziu &i

Planeta 24-06-2026 18:51

Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în nordul Californiei

Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri în comitatul Mendocino din nordul statului american California, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. Acest cutremur de pământ, înregistrat la o distanță de aproximativ 11 kilometri nord de Redwood Valley, s-a produs la ad&aci

Planeta 24-06-2026 16:42

Caniculă: OMS cere prioritate pentru investiții în sisteme de sănătate reziliente

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a îndemnat marți țările lumii să facă 'o prioritate' din investițiile în sisteme de sănătate reziliente, pentru ca acestea să reziste mai bine la valurile de căldură devenite din ce în ce mai frecvente și mai intense, informează AFP. 'Valul de căldură c

Stiinta 24-06-2026 16:12

'Fiecare dorea să fie primul', astronauții din epoca Apollo erau mai competitivi (pilot Artemis 2)

Multe s-au schimbat de când NASA a trimis ultima dată astronauți pe Lună - inclusiv atitudinile astronauților care au participat la aceste misiuni, conform declarațiilor astronautului Victor Glover, pilotul misiunii Artemis 2 care a străbătut distanța de la Pământ la Lună în aprilie, transmite miercuri Space.com. 'Câ

Stiinta 24-06-2026 16:02

Centrul Căii Lactee, fotografiat cu o acuratețe deosebită de telescopul european Euclid

60 de milioane de stele și o calitate a imaginilor nemaivăzută până acum pentru o regiune atât de vastă a cerului: Agenția Spațială Europeană (ESA) a dezvăluit miercuri fotografii cu centrul Căii Lactee, care ar trebui să permită identificarea unor noi exoplanete, informează AFP. 'Galaxia noastră, Calea Lactee, este un disc, es

Stiinta 24-06-2026 14:55

BTA: Universitatea de Medicină din Sofia lansează noi programe de licență pentru studenții internaționali

Universitatea de Medicină din Sofia a anunțat marți că lansează trei noi programe de studiu în limba engleză - două de licență și unul de masterat -, concepute special pentru studenții internaționali. Aceste programe vizează Asistența medicală, Kinetoterapia și Managementul studiilor clinice, urmând să se alăture programelor de mas

Stiinta 24-06-2026 14:22

Un asteroid de mari dimensiuni va trece sâmbătă pe lângă Terra

Un asteroid va trece sâmbătă prin proximitatea Terrei - fără risc de coliziune - și va putea fi observat cu ajutorul unor mici telescoape sau al unor binocluri mari, a anunțat miercuri Agenția Spațială Europeană (ESA), relatează AFP. 'O trecere apropiată de Terra a unui obiect de o asemenea mărime nu se produce decât o dată la

Stiinta 24-06-2026 12:33

Expunerea la soare nu este întotdeauna suficientă pentru restabilirea nivelului de vitamina D (studiu)

Un studiu realizat pe aproape 300 de persoane din nordul Marii Britanii a constatat că nivelurile de vitamina D rămân adesea scăzute pe tot parcursul anului în rândul persoanelor cu cel mai ridicat risc de deficiență, relatează miercuri Science Daily. Concluziile contrazic convingerea larg răspândită conform căreia expunerea la soare în timpul v

Planeta 24-06-2026 11:45

Majoritatea orașelor din Italia, sub cod roșu de caniculă

Ministerul Sănătății din Italia, a plasat miercuri 16 dintre cele mai mari 27 de orașe din țară sub cod roșu din cauza pericolului reprezentat de temperaturile ridicate, în contextul valului de caniculă care afectează o mare parte din Europa de Vest, transmite agenția de presă ANSA. Latina s-a alăturat miercuri celor 15 orașe aflate deja sub cod roșu de

Planeta 23-06-2026 20:08

Marți a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Franța

Ziua de marți a fost 'cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Franța' de la începutul măsurătorilor meteorologice în 1947 și numeroase recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în vestul țării, a anunțat agenția Meteo-France, citată de AFP. Indicatorul termic național - media temperat

Stiinta 23-06-2026 19:40

Expansiunea Universului continuă accelerat, iar energia întunecată rămâne 'suspectul de serviciu'

Expansiunea Universului continuă accelerat, probabil sub influența energiei întunecate, în pofida unor studii recente care susțin că expansiunea Universului decelerează, susține un nou studiu publicat la 10 iunie în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, transmite marți Space.com. Acest lucru înseamn

Planeta 23-06-2026 16:11

Londra 'se coace', avertizează secretarul general al ONU în cadrul Săptămânii Acțiunii Climatice

Londra 'se coace', a avertizat secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), argumentând că omenirea nu poate miza și mai mult pe combustibilii fosili în fața schimbărilor climatice devastatoare, informează marți DPA. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut referire la romanul lui Charles Dickens &

Planeta 23-06-2026 14:08

Canicula continuă să se extindă în Europa

După mai multe recorduri de temperatură înregistrate luni și decese legate de căldură, canicula excepțională care a lovit Franța continuă să se extindă și marți, o zi care s-ar putea dovedi istorică pentru Regatul Unit, unde este așteptată cea mai ridicată temperatură pentru o lună iunie, informează AFP. Este vorba despre cel de-al doile

Stiinta 23-06-2026 13:43

Cercetătoarea Sara Wickström, recompensată cu Premiul Körber pentru descoperirea unui mecanism la nivel celular necunoscut anterior

Cercetătoarea finlandeză Sara Wickström a fost recompensată cu premiul Körber European Science Prize pentru descoperirea capacității celulelor de a percepe forțele fizice, realizare ce ar putea oferi noi oportunități în tratarea cancerului, a fibrozei organelor și a altor boli asociate îmbătrânirii, a anunțat marți Fundația Körber, citată de

Planeta 22-06-2026 15:47

Temperaturile vor depăși 40°C în timpul valului de căldură din Europa; trei oameni au murit în Franța

Trei persoane au murit în Franța din cauza unor probleme de sănătate provocate de căldura extremă, iar aproape 2.700 de școli franceze urmează să fie închise sau să își modifice orarele, în contextul în care autoritățile din întreaga Europă au emis avertizări asociate cu un val de căldură pentru ziua de luni, informează Reuters.