Comunicat de presă - Ambasada Statelor Unite
Discursul Ambasadorului SUA în România Darryl Nirenberg la recepția organizată de Ziua Independenței Statelor Unite
24 iunie, 2026
Pregătit pentru susținere
'Bună seara, distinși oaspeți, colegi, prieteni și concetățeni americani.
Este o mare onoare pentru mine să mă aflu în fața dumneavoastră, în calitate de reprezentant personal al președintelui Trump, în această țară remarcabilă.
De asemenea, îmi face plăcere să-i urez bun venit președintelui Dan, pe care am ajuns să-l cunosc în aceste ultime luni și pe care îl respect profund. Apreciem sprijinul dumneavoastră ferm pentru relația dintre SUA și România.
Și bun venit, domnule prim-ministru. Este o plăcere să colaborăm cu dumneavoastră și cu echipa dumneavoastră. De asemenea, vă suntem recunoscători pentru sprijinul ferm pe care l-ați acordat acestei relații.
În această seară, omagiem America și pe fondatorii săi. Părinții fondatori au fost oameni extraordinari. Erau îndrăzneți. Erau vizionari. Și - așa cum îmi reamintește mereu soția mea, Lori - aveau discursuri scurte.
În primul rând, mulțumesc echipei noastre de la Ambasadă. Evenimente ca acesta par să se desfășoare fără efort, doar pentru că oamenii muncesc din greu. Vă suntem recunoscători pentru eforturile depuse în această seară și pe tot parcursul anului.
De asemenea, suntem recunoscători pentru leadership-ul adjunctului șefului misiunii noastre, Michael Dickerson, care se va întoarce, în curând, la Washington pentru următoarea sa numire. Michael, o să ne fie dor de tine.
Ziua Independenței este o zi foarte specială pentru americani. Este o zi în care, așa cum a spus președintele Trump, 'Cu o singură foaie de pergament și 56 de semnături, America a pornit în cea mai măreață călătorie politică din istoria omenirii.'
Acest lucru s-a întâmplat acum 250 de ani, când un grup restrâns de patrioți și-a pus în joc viețile, averile și onoarea lor sacră. Nu erau oameni perfecți. Dar erau curajoși, hotărâți, și profund credincioși. Ei credeau în ceea ce era, la acea vreme, o idee radicală, și anume că libertatea nu este acordată de regi sau de guverne, ci de către o putere superioară. Această convingere a stat la baza Declarației (n.r. de Independență) și a mesajului acesteia, conform căruia 'toți oamenii sunt creați egali' și 'sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile'.
America nu este excepțională pentru că este perfectă. Nu suntem perfecți. America este excepțională pentru că a fost fondată pe o idee excepțională: aceea că libertatea aparține fiecărei persoane, că guvernul este în slujba poporului și că drepturile sunt protejate de lege, nu sunt acordate de guvern.
La aproximativ 140 de ani după emiterea Declarației, bunicul meu a părăsit Europa de Est pentru a se stabili în America. Îmi imaginez cum trecea pe lângă Statuia Libertății, plin de neliniște și emoție. În timp ce privea spre teritoriul noii sale case, nu și-ar fi putut imagina niciodată că, într-o zi, va avea un nepot care se va întoarce în regiunea pe care tocmai o părăsise, în calitate de ambasador al Statelor Unite. Dar s-ar putea să nu fi fost surprins. Ne spunea, adesea, cum, în America, totul este posibil. Exact așa cum a spus, zilele trecute, secretarul de stat Marco Rubio: America este locul în care 'oricine, de oriunde, poate realiza orice', locul unde nu ești limitat de circumstanțele nașterii tale, de culoarea pielii sau de etnia ta, unde ai posibilitatea să depășești provocările și să-ți atingi întregul potențial. Aceasta este moștenirea părinților noștri fondatori.
De-a lungul secolului trecut, America și-a folosit puterea nu doar pentru a se apăra, ci și pentru a-i ajuta pe ceilalți - reconstruind țările care fuseseră, odinioară, inamice, după cel de-al Doilea Război Mondial și sprijinind națiunile din Europa de Est, în lupta acestora de a se elibera de sub comunism. Și aceasta este tot moștenirea părinților fondatori.
În România, moștenirea părinților noștri fondatori are o semnificație specială. Românii cunosc valoarea libertății și prețul comunismului. Știți că democrația nu este un lucru de la sine înțeles. Aceasta trebuie reînnoită, transmisă mai departe și apărată. Iar națiunea noastră este mândră să facă acest lucru în parteneriat cu dumneavoastră.
Parteneriatul nostru se bazează pe valori comune. Valori care își au rădăcinile în civilizația occidentală, dar care răsună mult dincolo de granițele Occidentului: credința, familia, responsabilitatea personală și convingerea că națiunile sunt cele mai puternice, atunci când cetățenii lor sunt liberi.
Astăzi, responsabilitatea noastră este clară: să apărăm, să păstrăm și să transmitem generațiilor viitoare binecuvântarea libertății. Moștenirea lăsată de părinții noștri fondatori nu a fost creată pentru o perioadă scurtă de timp sau chiar un secol. A fost construită pentru a rezista, pentru a ghida și pentru a inspira națiunile dedicate libertății, așa cum i-a inspirat pe români în urmă cu 36 de ani. Așa cum continuă să inspire oameni din întreaga lume. Păstrarea acestei moșteniri este datoria noastră comună. Președintele Trump a exprimat cel mai bine acest lucru, atunci când i-a încurajat pe americani: 'Din 1776 și până astăzi, fiecare generație a luptat pentru a apăra viața, libertatea și dreptul la fericire pentru generațiile viitoare. Acum, este rândul nostru.'
Așadar, odată cu ocazia sărbătoririi celor 250 de ani de independență, să-i cinstim pe părinții noștri fondatori, nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte. Să apărăm valorile are fac America măreață, valori pe care le împărtășim, cu mândrie, cu prietenii noștri de aici, din România, și cu partenerii noștri din întreaga lume.
Fie ca Statele Unite ale Americii să rămână fidele promisiunii lor fondatoare.
Fie ca România și America să rămână unite, în continuare.
Și fie ca măreața cauză a libertății să continue să inspire oamenii de pretutindeni.
Mulțumesc.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Și La mulți ani de Ziua Independenței!
Acum, am plăcerea să îl invit să ia cuvântul pe președintele Nicușor Dan'.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.