Cea mai veche dovadă a unei intervenții chirurgicale din Asia Centrală datează de 4 milenii
Craniul vechi de 4.000 de ani al unui copil din Epoca Bronzului, descoperit într-o regiune ce aparține Uzbekistanului din prezent, prezintă urmele celei mai vechi intervenții chirurgicale craniene din Asia Centrală și una dintre cele mai vechi astfel de proceduri din întreaga Asie, transmite marți Live Science.
Intervenția chirurgicală a fost una de trepanare - executarea unei deschideri a cutiei craniene, practicată în scopul extirpării anumitor tumori cerebrale sau a eliminării unor cheaguri de sânge.
Scheletul copilului, care a murit în jurul vârstei de 5 ani, a fost descoperit în luna aprilie. Corpul fusese îngropat într-un singur mormânt alături de corpul unui copil care a murit în jurul vârstei de 3 ani, conform cercetătorilor din echipa mixtă uzbeko-italiană care a realizat descoperirea realizată în regiunea Bactria de Nord, lângă granița cu Afganistanul.
Craniul copilului de 5 ani prezintă ''semne clare de trepanare craniană'' realizată cu unelte din piatră sau os, potrivit comunicatului. Trepanarea era efectuată în mod obișnuit în Antichitate, probabil pentru a trata boli precum epilepsia, migrenele sau problemele de comportament. Dar cercetătorii au observat că ''granița dintre medicină și ritual'' ar fi fost mult mai puțin definită la acea vreme decât este acum.
Săpăturile s-au concentrat pe situl așezării preistorice Djarkutan, iar cercetătorii au datat mormântul la sfârșitul mileniului al III-lea î.Hr. La acea vreme, Djarkutan era un centru urban al civilizației Oxus, o cultură din Epoca Bronzului timpurie care a dominat Asia Centrală între anii 2500 și 1500 î.Hr. Proiectul în curs de desfășurare pentru investigarea sitului și a altor aspecte ale civilizației Oxus a început în 2024.
Arheologii numesc uneori civilizația Oxus drept Complexul Arheologic Bactria-Margiana sau BMAC. Aceasta era situată de-a lungul râurilor și în oazele din regiune și este renumită pentru economia sa agricolă avansată și bogata cultură materială. Se crede că dispariția civilizației Oxus a fost declanșată de schimbările climatice care au cauzat secarea unor râuri importante.
Deși dovezile trepanațiilor antice sunt relativ frecvente în unele locuri, faptul că această intervenție chirurgicală a fost efectuată asupra unui copil mic este neobișnuit, au spus cercetătorii.
''Djarkutan-ul continuă să ne surprindă'', a declarat în comunicat Enrico Ascalone, arheolog la Universitatea din Salento, care a condus săpăturile. ''O trepanare craniană efectuată pe un copil, acum patru mii de ani, în Asia Centrală, era de neconceput până ieri. Astăzi se află în datele noastre''.
Descoperirea ridică numeroase întrebări: ''Cine ar fi putut practica o astfel de intervenție? Ce cunoștințe anatomice și chirurgicale presupunea o astfel de operație? Și de ce un copil de cinci ani?'', a scris echipa în comunicat. Arheologii speră să răspundă la aceste întrebări în cadrul investigațiilor ulterioare din lunile următoare. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Italian Archaeological Mission in Uzbekistan / www.livescience.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Record de temperatură doborât în Regatul Unit pentru luna iunie
Recordul de temperatură din Regatul Unit pentru luna iunie a fost doborât miercuri, când 35,8 grade Celsius au fost înregistrate la Wiggonholt, în sudul Angliei, a anunțat agenția națională de meteorologie din această țară, citată de AFP. Acest record va fi 'foarte probabil doborât din nou, mai târziu &i
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în nordul Californiei
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri în comitatul Mendocino din nordul statului american California, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. Acest cutremur de pământ, înregistrat la o distanță de aproximativ 11 kilometri nord de Redwood Valley, s-a produs la ad&aci
Caniculă: OMS cere prioritate pentru investiții în sisteme de sănătate reziliente
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a îndemnat marți țările lumii să facă 'o prioritate' din investițiile în sisteme de sănătate reziliente, pentru ca acestea să reziste mai bine la valurile de căldură devenite din ce în ce mai frecvente și mai intense, informează AFP. 'Valul de căldură c
'Fiecare dorea să fie primul', astronauții din epoca Apollo erau mai competitivi (pilot Artemis 2)
Multe s-au schimbat de când NASA a trimis ultima dată astronauți pe Lună - inclusiv atitudinile astronauților care au participat la aceste misiuni, conform declarațiilor astronautului Victor Glover, pilotul misiunii Artemis 2 care a străbătut distanța de la Pământ la Lună în aprilie, transmite miercuri Space.com. 'Câ
Centrul Căii Lactee, fotografiat cu o acuratețe deosebită de telescopul european Euclid
60 de milioane de stele și o calitate a imaginilor nemaivăzută până acum pentru o regiune atât de vastă a cerului: Agenția Spațială Europeană (ESA) a dezvăluit miercuri fotografii cu centrul Căii Lactee, care ar trebui să permită identificarea unor noi exoplanete, informează AFP. 'Galaxia noastră, Calea Lactee, este un disc, es
BTA: Universitatea de Medicină din Sofia lansează noi programe de licență pentru studenții internaționali
Universitatea de Medicină din Sofia a anunțat marți că lansează trei noi programe de studiu în limba engleză - două de licență și unul de masterat -, concepute special pentru studenții internaționali. Aceste programe vizează Asistența medicală, Kinetoterapia și Managementul studiilor clinice, urmând să se alăture programelor de mas
Un asteroid de mari dimensiuni va trece sâmbătă pe lângă Terra
Un asteroid va trece sâmbătă prin proximitatea Terrei - fără risc de coliziune - și va putea fi observat cu ajutorul unor mici telescoape sau al unor binocluri mari, a anunțat miercuri Agenția Spațială Europeană (ESA), relatează AFP. 'O trecere apropiată de Terra a unui obiect de o asemenea mărime nu se produce decât o dată la
Expunerea la soare nu este întotdeauna suficientă pentru restabilirea nivelului de vitamina D (studiu)
Un studiu realizat pe aproape 300 de persoane din nordul Marii Britanii a constatat că nivelurile de vitamina D rămân adesea scăzute pe tot parcursul anului în rândul persoanelor cu cel mai ridicat risc de deficiență, relatează miercuri Science Daily. Concluziile contrazic convingerea larg răspândită conform căreia expunerea la soare în timpul v
Majoritatea orașelor din Italia, sub cod roșu de caniculă
Ministerul Sănătății din Italia, a plasat miercuri 16 dintre cele mai mari 27 de orașe din țară sub cod roșu din cauza pericolului reprezentat de temperaturile ridicate, în contextul valului de caniculă care afectează o mare parte din Europa de Vest, transmite agenția de presă ANSA. Latina s-a alăturat miercuri celor 15 orașe aflate deja sub cod roșu de
Marți a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Franța
Ziua de marți a fost 'cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Franța' de la începutul măsurătorilor meteorologice în 1947 și numeroase recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în vestul țării, a anunțat agenția Meteo-France, citată de AFP. Indicatorul termic național - media temperat
Expansiunea Universului continuă accelerat, iar energia întunecată rămâne 'suspectul de serviciu'
Expansiunea Universului continuă accelerat, probabil sub influența energiei întunecate, în pofida unor studii recente care susțin că expansiunea Universului decelerează, susține un nou studiu publicat la 10 iunie în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, transmite marți Space.com. Acest lucru înseamn
Londra 'se coace', avertizează secretarul general al ONU în cadrul Săptămânii Acțiunii Climatice
Londra 'se coace', a avertizat secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), argumentând că omenirea nu poate miza și mai mult pe combustibilii fosili în fața schimbărilor climatice devastatoare, informează marți DPA. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut referire la romanul lui Charles Dickens &
Canicula continuă să se extindă în Europa
După mai multe recorduri de temperatură înregistrate luni și decese legate de căldură, canicula excepțională care a lovit Franța continuă să se extindă și marți, o zi care s-ar putea dovedi istorică pentru Regatul Unit, unde este așteptată cea mai ridicată temperatură pentru o lună iunie, informează AFP. Este vorba despre cel de-al doile
Cercetătoarea Sara Wickström, recompensată cu Premiul Körber pentru descoperirea unui mecanism la nivel celular necunoscut anterior
Cercetătoarea finlandeză Sara Wickström a fost recompensată cu premiul Körber European Science Prize pentru descoperirea capacității celulelor de a percepe forțele fizice, realizare ce ar putea oferi noi oportunități în tratarea cancerului, a fibrozei organelor și a altor boli asociate îmbătrânirii, a anunțat marți Fundația Körber, citată de
Temperaturile vor depăși 40°C în timpul valului de căldură din Europa; trei oameni au murit în Franța
Trei persoane au murit în Franța din cauza unor probleme de sănătate provocate de căldura extremă, iar aproape 2.700 de școli franceze urmează să fie închise sau să își modifice orarele, în contextul în care autoritățile din întreaga Europă au emis avertizări asociate cu un val de căldură pentru ziua de luni, informează Reuters.













