Comunicat de presă - Asociația Internațională 'EURO FOTO ART'
VERNISAREA EXPOZIȚIEI DE ARTÃ FOTOGRAFICÃ 'POD CULTURAL JAPONIA - ROMANIA'
Începând cu data de 4 iunie 2026, Centrul Expozițional EFA - Galeria 'Mezey Lajos', din cadrul secției Muzeului Orașului Oradea, din Cetatea Oradea, va deveni o punte simbolică dintre două lumi culturale, găzduind vernisajul expoziției artiștilor fotografi Excelenta Sa Katae Takashi, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România și Ștefan Toth Istvan AFIAP, ESFIAP,
Președintele Asociației Internaționale Euro Foto Art, intitulată sugestiv 'Pod cultural Japonia - România'. Proiectul a fost prezentat pentru prima dată publicului în data de 8 decembrie 2025, în prestigiosul cadru al Palatului Parlamentului României, în prezența autorilor.
Organizată de AIEFA în parteneriat cu Summit Agro România și Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal, prin Muzeul Orașului Oradea și sub egida Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), organizație recunoscută de UNESCO, expoziția cuprinde o selecție de 44 de imagini inedite realizate în Japonia și România.
Vom avea privilegiul de a admira lucrările a doi artiști excepționali: Ștefan Toth Istvan AFIAP, ESFIAP un fotograf român, care capturează esența sufletului nostru carpatin, și Excelența Sa, domnul Ambasador Katae Takashi, un pasionat al obiectivului, care ne dezvăluie frumusețea și armonia lumii prin ochi japonezi. Împreună, aceste imagini construiesc un dialog vizual, un pod cultural care unește tradițiile, peisajele și emoțiile celor două țări atât de îndepărtate geografic, dar atât de apropiate în valori precum respectul față de natură, perseverența, inovație, tehnologie și frumusețea simplității.
Aceste fotografii oferă o perspectivă sensibilă și profundă asupra oamenilor, peisajelor, tradițiilor și valorilor care apropie cele două culturi. Toate lucrările expuse pot fi admirate și online pe site-ul AIEFA: https://eurofotoart.ro/orgnizate-in-romania/expozitie-internationala-de-arta-fotografica-katae-takashi-jp-stefan-toth-istvan-afiap-esfiap-ro-intitulata-pod-cultural-romania-japonia/
Vernisajul va avea loc joi, 4 iunie 2026, de la ora 15:30, la Centrul Expozițional EFA - Galeria 'Mezey Lajos' (etajul II al Muzeului Orașului Oradea), în prezența autorilor și al unui număr important de parteneri ai Summit Agro România, de artiști fotografi, elevi membri ai cluburilor de arta fotografica, iubitori de fotografie, artă și dialog intercultural și autorități locale.
Cu acest prilej va fi lansat și albumul fotografic 'Pod cultural Japonia - România', apărut cu sprijinul Summit Agro România la Editura 'Euro Foto Art'. Lucrarea reprezintă o veritabilă punte vizuală între două spații culturale fascinante și completează expoziția printr-o selecție amplă de imagini și reflecții. Atmosfera festivă a vernisajului va fi completată de momente muzicale susținute de artistul violist Thurzo Sandor Jozsef, care va interpreta lucrări inspirate din patrimoniul muzical japonez și românesc, într-un dialog sonor ce va reflecta spiritul expoziției.
În prefața albumului, E.S. Katae Takashi mărturisește: 'Fotografia a fost o pasiune prețuită de-a lungul întregii mele vieți, oferindu-mi ocazia de a-mi exprima admirația față de frumusețea, diversitatea și spiritul acestor două țări. Fiecare imagine din această colecție surprinde un moment unic, reflectând esența peisajelor, tradițiilor și conexiunilor umane care m-au inspirat de-a lungul călătoriei mele.'
Această veritabilă enciclopedie vizuală este îmbogățită de imaginile realizate de Ștefan Toth Istvan în timpul numeroaselor sale călătorii de creație desfășurate de-a lungul ultimului sfert de secol în fascinanta Țară a Soarelui-Răsare.
Fotografiile sale surprind cu sensibilitate armonia dintre tradiție și modernitate, specifică spațiului nipon. Aniversarea unui sfert de veac de colaborare între artiștii fotografi din Japonia și România este evocată în prefața semnată de artistul fotograf Ștefan Toth Istvan, artizanul numeroaselor manifestări culturale desfășurate neîntrerupt, contribuind la aprofundarea dialogului și la promovarea culturii celor două popoare prietene.
Imaginile deosebite care alcătuiesc albumul transformă această lucrare într-o lectură vizuală încântătoare pentru orice cititor. Versiunea digitală, disponibilă pe site-ul Asociației Internaționale 'Euro Foto Art', permite admirarea albumului de către iubitori de frumos din întreaga lume.
La rândul său, dr. ing. Patricia Maria Știrbu, președinta Summit Agro România, subliniază în prefața albumului: 'Legătura dintre cele două culturi și civilizații care transpare elegant-simbolic, punând pecetea cea mai relevantă în fotografiile artiștilor este... podul. Înțelepciunea exemplelor milenare ale prelucrării și valorificării pământului, amintirile vitejești înscrise de și pe săbiile istorice, învățăturile lăsate moștenire datorită pagodelor și mănăstirilor, și multe altele ne sunt oferite datorită podurilor realizate prin fotografia de artă Podul cultural are propria-i viață și experiențe deja multiple în spațiul nipon și românesc si deschide noi porți transferului de tehnologie în agricultura românească, precum și în alte domeni!'
Expoziția 'Pod cultural Japonia - România' reprezintă nu doar o întâlnire a două tradiții fotografice, ci și o invitație la descoperirea valorilor universale care unesc oameni, culturi și destine dincolo de granite; aceasta va rămâne la dispoziția publicului până la data de 08.07.2026, de marți până duminică între orele 10:00 - 18:00. Accesul este gratuit la vernisaj, iar pe durata expoziției publicul interesat va avea acces pe baza biletului gratuit care se poate solicita de la caseria muzeului.
În baza parteneriatului dintre AIEFA și OTL SA Oradea, o selecție a fotografiilor expuse va fi proiectată pe ecranele mijloacelor de transport în comun din municipiu.
Astfel, arta fotografica va coborî în spațiul cotidian, însoțind călătorii și transformând traseele urbane în veritabile experiențe culturale, prin intermediul celor mai reprezentative imagini realizate în Japonia și România.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.