Primii ani de viață sunt o perioadă de învățare intensă, însă oamenii nu își amintesc în general prea multe lucruri despre acea perioadă, un fenomen cunoscut sub numele de amnezie infantilă, informează AFP.

Totuși, un nou studiu publicat joi în revista Science arată că bebelușii chiar își formează amintiri în primii ani de viață. Deocamdată nu este cunoscut motivul pentru care aceste amintiri sunt mai greu de accesat în etapele ulterioare ale vieții.

'Întotdeauna am fost fascinat de această lacună misterioasă pe care o avem în istoria noastră personală', a declarat Nick Turk-Browne, profesor de psihologie la Universitatea Yale din Statele Unite și principalul autor al studiului.

În jurul vârstei de un an, copiii sunt învățăcei extraordinari. Ei dobândesc limbajul, mersul, recunosc obiecte, legături sociale... 'Cu toate acestea, nu ne amintim niciuna dintre aceste experiențe', a adăugat profesorul american.

Sigmund Freud, părintele psihanalizei, credea că amintirile timpurii devin inaccesibile pentru conștiință printr-un mecanism de reprimare. Însă potrivit teoriilor moderne, de vină este mai degrabă hipocampul, o parte a creierului care este esențială pentru memoria episodică și care nu este complet dezvoltată în perioada copilăriei timpurii.

Oamenii de știință și-au bazat lucrările pe studii comportamentale anterioare, care au arătat că bebelușii care nu își pot verbaliza amintirile tind să privească mai mult timp obiectele care le sunt deja familiare și pe care și le amintesc.

În paralel, studii recente privind activitatea cerebrală la șobolani au arătat că engramele - configurații de celule care stochează amintiri - se formează la șobolanii tineri, dar devin inaccesibile odată cu trecerea timpului.

Suzete și jucării de pluș

Dar până acum a fost imposibilă o observare metodică a bebelușilor, reticenți în a sta nemișcați într-un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională cerebrală (fRMN), care urmărește fluxul sanguin pentru 'a vedea' activitatea creierului.

Pentru a depăși acest obstacol, echipa profesorului Nick Turk-Browne a folosit tehnici pe care laboratorul său le-a perfecționat de-a lungul timpului: manechine, animale de pluș, susținerea bebelușilor cu ajutorul unor perne, motive psihedelice proiectate în fundal pentru a menține atenția copiilor.

Cercetătorii au efectuat sute de astfel de sesiuni pentru a compensa faptul că multe imagini erau neclare în ciuda tuturor eforturilor depuse.

Un număr total de 26 de bebeluși, din care jumătate aveau mai puțin de un an, iar cealaltă jumătate peste un an, au luat parte la experiment, care a implicat scanarea creierelor lor.

Inițial, le-au fost arătate imagini cu fețe sau obiecte. Ulterior, o imagine pe care o văzuseră deja le-a fost arătată în același timp cu una nouă.

'Am măsurat timpul petrecut de ei privind imaginile cunoscute, iar acesta este etalonul nostru pentru aprecierea memoriei lor cu privire la imaginea în cauză', a precizat coordonatorul studiului.

Amintiri îngropate

Prin examinarea activității creierului în fața unei amintiri, oamenii de știință au confirmat că hipocampul era activ în codificarea memoriei încă de la o vârstă fragedă.

Așa s-a întâmplat pentru 11 dintre cei 13 copii cu vârste de peste un an, dar nu și pentru cei cu vârste mai mici de un an. Cercetătorii au constatat, de asemenea, că bebelușii cu cele mai bune performanțe în materie de memorare prezentau o activitate mai mare a hipocampului.

'Ceea ce putem concluziona din studiul nostru este că bebelușii au capacitatea de a codifica amintiri episodice în hipocamp începând de la vârsta de aproximativ 12 luni', a subliniat Nick Turk-Browne.

'Ingeniozitatea abordării lor experimentale nu poate fi subestimată', au scris cercetătorii Adam Ramsaran și Paul Frankland într-un comentariu care însoțește noul studiu.

Însă ce se întâmplă cu aceste amintiri timpurii rămâne un mister. Poate că ele nu sunt niciodată pe deplin consolidate în memoria pe termen lung sau poate că ele sunt prezente, dar devin inaccesibile.

Nick Turk-Brown se declară în favoarea ultimei ipoteze și coordonează în această perioadă un nou studiu pentru a determina dacă bebelușii, copiii mici și copiii recunosc imagini văzute anterior.

Primele rezultate sugerează că amintirile pot persista până la vârsta de trei ani înainte de a se estompa. Cercetătorul american ar dori foarte mult să afle dacă fragmente din acele amintiri timpurii pot fi reactivate mai târziu în timpul vieții. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)