Ucraina: Consiliul Europei cheamă la oprirea 'măcelului'
Consiliul Europei, care veghează asupra respectării statului de drept pe continent, a chemat marţi Moscova să oprească "măcelul" în desfăşurare în Ucraina "imediat", în a şasea zi a invaziei ţării de către Rusia, care şi-a intensificat ofensiva, relatează France Presse. "În câteva zile, războiul a ucis sau
Kremlinul: Dacă Zelenski va da ordin ca armata să depună armele, nu vor mai fi victime
Kremlinul a declarat marţi că, dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar da ordin trupelor ţării sale să depună armele, "nu ar mai exista victime" în Ucraina, relatează EFE. "El poate da ordin ca armele să fie depuse, atunci nu vor mai fi victime", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Pesk
VIDEO Preşedintele Ucrainei către UE: Dovediţi că sunteţi de partea noastră
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi Uniunii Europene să demonstreze că este de partea Ucrainei în războiul acesteia cu Rusia, la o zi după ce a semnat cererea oficială de aderare la
Personalul lui Schroeder demisionează, în timp ce fostul cancelar german rezistă presiunilor de a rupe legăturile cu Kremlinul
Întreg personalul biroului fostului cancelar german Gerhard Schroeder a demisionat, în timp ce acesta rezistă presiunilor tot mai mari de a rupe legăturile cu vechiul său prieten, preşedintele rus Vladimir Putin, care a ordonat invadarea Ucrainei, transmite marţi Reuters. Biroul fostului şef al guvernului de la Berlin este finanţat de la bugetul Ge
Bombardamentele ruseşti asupra infrastructurii civile din Harkov încalcă legile războiului (UE)
''Bombardamentele ruseşti asupra infrastructurii civile din Harkov încalcă legile războiului'', a scris marţi, pe Twitter, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell. ''UE este alături de Ucraina în aceste momente dramatice", a adăugat el, citat de AFP. Cel puţin 10 persoane au fost ucise ş
Ungaria sprijină propunerea a opt lideri din UE de a începe negocierile de aderare cu Ucraina
Ungaria susţine o iniţiativă a opt lideri din Uniunea Europeană de a începe negocierile de aderare cu Ucraina, a anunţat marţi ministrul de externe Peter Szijjarto într-o conferinţă de presă online, relatează Reuters. ''Ungaria sprijină această iniţiativă şi cerem Bruxellesului să pună această chestiune pe agendă'',
Secretarul general al NATO cere Rusiei să înceteze imediat războiul împotriva Ucrainei
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a acuzat marţi pe preşedintele rus Vladimir Putin că a încălcat pacea în Europa şi a cerut Rusiei să înceteze imediat războiul din Ucraina, transmit Reuters şi AFP. Stoltenberg a vizitat împreună cu preşedintele polonez Andrzej Duda baza aeriană de la Lask, în centru
Lukaşenko anunţă că Belarusul trimite mai multe trupe la graniţa cu Ucraina
Belarusul desfăşoară mai multe trupe la graniţa sa cu Ucraina, a relatat agenţia de stat Belta, care a citat declaraţii făcute marţi de preşedintele ţării, Aleksandr Lukaşenko, transmite Reuters. "Acestea sunt grupuri bine antrenate de reacţie rapidă care sunt gata să stopeze orice provocare şi orice acţiune armată împotriva Belarus
Sancţiunile occidentale nu vor face ca Rusia să-şi schimbe poziţia asupra Ucrainei (Kremlin)
Sancţiunile occidentale nu vor determina niciodată Rusia să-şi schimbe poziţia asupra Ucrainei, a comunicat marţi Kremlinul, informează Reuters. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că, deşi au început negocieri directe între Moscova şi Kiev, nu există încă planuri pentru negocieri între
Separatiştii proruşi din estul Ucrainei afirmă că deţin controlul asupra a 29 de localităţi din provincia Donbas
Separatiştii proruşi din provincia Donbas, din estul Ucrainei, au dat asigurări marţi că au preluat controlul asupra a 29 de localităţi dominate până acum de armata ucraineană şi au denunţat atacurile cu artilerie ale forţelor Kievului asupra oraşului Gorlovka, din regiunea Doneţk, în urma cărora 16 civili au fost răniţi, transmite EFE.
Rusia îşi va continua ofensiva în Ucraina până la atingerea tuturor obiectivelor, afirmă ministrul apărării rus
Rusia îşi va continua ofensiva în Ucraina până când toate obiectivele sale vor fi atinse, a anunţat marţi ministrul apărării rus Serghei Şoigu, care a acuzat din nou armata ucraineană că foloseşte civilii drept ''scuturi umane'', transmit AFP şi EFE. ''Forţele armate ale Federaţiei Ruse vor conti
Ucraina: Turcia cere tuturor ţărilor să respecte Convenţia ce reglementează accesul în strâmtorile din Marea Neagră
Turcia le cere tuturor părţilor implicate în criza din Ucraina să respecte Convenţia de la Montreux care reglementează accesul în strâmtorile turce din Marea Neagră, a declarat marţi ministrul turc al apărării Hulusi Akar, după ce Ankara a închis accesul spre aceste strâmtori, informează Reuters. Turcia, aliată &i
Zelenski semnează legea prin care scuteşte de viză combatanţi străini care vor să lupte în Ucraina
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat marţi o lege care îi scuteşte de obligativitatea obţinerii unei vize pe combatanţii străini care doresc să lupte în "Legiunea internaţională" ucraineană împotriva trupelor ruse, relatează agenţia UNIAN, citată de EFE. Măsura intră în vigoare marţi "pe to
Serghei Lavrov: Rusia ia toate măsurile pentru a împiedica prezenţa armelor nucleare în Ucraina
Ucraina încă are tehnologie nucleară sovietică şi Rusia nu poate rata să răspundă la acest pericol, a declarat marţi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, relatează Reuters. În discursul său preînregistrat, difuzat în cadrul Conferinţei privind Dezarmarea ce are loc la Geneva, Lavrov a spus că Moscova ia toate măsuri
Şefa diplomaţiei germane: Unitatea Europei este ''o chestiune de supravieţuire''
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a apreciat marţi că unitatea Europei a devenit o chestiune de supravieţuire din cauza războiului de agresiune dus de preşedintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei, transmite EFE. "În orele sale cele mai dificile, Europa este mai unită decât mulţi ar fi sperat de la noi. P












