Preşedinţii Erdogan şi Lukaşenko au avut o discuţie telefonică despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Tayyip Recep Erdogan a discutat telefonic cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko despre evoluţiile privind invazia militară rusă în Ucraina, potrivit administraţiei rezidenţiale de la Ankara, transmite marţi Reuters. Cei doi şefi de stat s-au referit inclusiv la tratativele pentru încetarea focului într
Armata ucraineană anunţă că a doborât mai multe avioane ruseşti
Armata ucraineană anunţă că a doborât luni mai multe aeronave militare ruseşti, transmite marţi Reuters. În a şasea zi a invaziei, au fost doborâte cinci avioane de vânătoare şi un elicopter, scrie ziarul Ukrainskaia Pravda; informaţia corespunde cu cea de la forţele aeriene ucrainene, dar Reuters nu a reuşit să o verif
Ucraina: Armata rusă este ''la porţile oraşului'' Herson (primar)
Armata rusă a ajuns la porţile oraşului ucrainean Herson, în sudul ţării şi la nord de Crimeea, a declarat primarul acestui oraş, în noaptea de luni spre marţi, informează AFP. "La porţile Hersonului, armata rusă a instalat puncte de control. Este dificil de spus cum va evolua situaţia", a scris pe pagina sa de Facebook p
Trupele ruse din Extremul Orient rus vor fi mutate mai aproape de Europa
Trupele ruse cu baza în Extremul Orient al Federaţiei Ruse vor desfăşura exerciţii în regiunea Astrahan care se află la frontiera între Europa şi partea asiatică a Rusiei, a anunţat marţi districtul militar estic al acestei ţări, informează Interfax şi Reuters. Trupele vor fi antrenate în deplasări pe distanţe lungi ale
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
Atacurile armatei ruse asupra capitalei Kiev şi a oraşului Harkov au continuat peste noapte, transmite marţi dpa. Şeful administraţiei regiunii Harkov din Ucraina, Oleg Sinegubov, a declarat că atacurile ruseşti cu rachete au lovit centrul oraşului Harkov, al doilea ca mărime din ţară, transmite Reuters. Atât armata ucraineană cât şi cea rusă au raportat pierderi
Ucraina: Morţi de ambele părţi şi distrugeri în Harkov, Sumy şi în apropiere de Kiev
Ambele tabere au suferit pierderi ca urmare a atacului forţelor militare ruse în regiunea Sumy din nord-estul Ucrainei, transmite dpa. Site-ul ucrainean anticorupţie Antikor a raportat un posibil bilanţ de 70 de decese de partea ucraineană şi un număr mare de decese de partea rusă. În acest atac, artileria rusă
Ministrul ucrainean de externe informează că SUA i-au promis ajutor suplimentar pentru a rezista în faţa Rusiei
Ministrul de externe Dmitro Kuleba a declarat marţi că secretarul de stat american Antony Blinken a oferit Ucrainei, care este atacată de Rusia, mai mult sprijin sub formă de sancţiuni şi arme, transmite Reuters. "În convorbirea noastră, secretarul Blinken a afirmat că sprijinul SUA pentru Ucraina rămâne neclintit", a anu
Convoiul militar rusesc la nord de Kiev se întinde pe 64 de kilometri (Maxar)
Imaginile prin satelit înregistrate luni indicau prezenţa unui convoi militar rusesc la nord de capitala Kiev care se întindea pe aproximativ 64 de kilometri, mult mai lung decât cel raportat mai devreme în cursul aceleiaşi zile (27 de kilometri), transmite Reuters. Conform informaţiilor furnizate de compania americană
Israelul încearcă să menţină în criza ucraineană un echilibru între ''poziţia sa morală'' şi nevoile de securitate (MAE israelian)
Trimisul special al Agerpres, Florin Ştefan, transmite: Israelul încearcă să realizeze, în criza ucraineană, un echilibru între poziţia sa morală şi argumentele sale de securitate, iar aliaţii săi ştiu foarte bine care este situaţia, a declarat luni, la Ierusalim, Lior Haiat, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe israelian.
Rusia califică drept un demers american ostil expulzarea celor 12 diplomaţi ai săi acreditaţi pe lângă ONU
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a denunţat în noaptea de luni spre marţi drept o abordare americană ostilă anunţul Washingtonului privind expulzarea a 12 membri ai misiunii diplomatice ruse la ONU pentru spionaj, transmite AFP. "Acesta este un demers ostil împotriva ţării noastre", a spus Anton
VIDEO Statele Unite resping apelul preşedintelui Zelenski la instituirea unei zone de interdicţie aeriană
Washingtonul a respins apelul preşedintelui Zelenski referitor la instituirea unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, explicâ
Ucraina şi Rusia raportează pierderi semnificative în rândurile inamicului
Atât armata ucraineană cât şi cea rusă au raportat luni pierderi masive în rândurile inamicului, transmite dpa. Armata ucraineană a raportat uciderea a peste 5.000 de soldaţi ruşi şi distrugerea a 191 de tancuri de la începutul războiului. Potrivit surselor ucrainene, au fost distruse 29 de elicopte
VIDEO Preşedintele Zelenski îndeamnă Occidentul să impună o zonă de interdicţie de zbor şi să excludă Rusia din Consiliul de Securitate
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este timpul ca Occidentul să ia în considerare impunerea unei zone de interdicţie aeriană pentru rachetele, avioanele şi elicopterele ruseşti ca răspuns la bombardarea oraşului Harkov, transmite Reuters. Într-o intervenţie video postată pe
Canada va interzice toate importurile de ţiţei din Rusia
Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat luni interzicerea "tuturor importurilor de ţiţei" din Rusia, "o industrie de pe urma căreia au beneficiat foarte mult preşedintele Putin şi oligarhii săi", informează AFP. "Acest sector reprezintă mai mult de o treime din veniturile bugetului federal rus. Deşi Canada a import
Curtea Penală Internaţională va deschide o anchetă asupra situaţiei din Ucraina
Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan a anunţat luni deschiderea "cât mai rapid" a unei anchete asupra situaţiei din Ucraina, invocând "crime de război" şi "crime împotriva umanităţii", transmite AFP. "Sunt convins că există o bază rezonabilă pentru a crede că în Ucr













