Profesorul De Baets: Adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze, să-l apere
Profesorul emerit Antoon De Baets de la Universitatea din Groningen a primit vineri seară, la Palatul Elisabeta, Premiul Cantemir, prilej cu care a afirmat că adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze și să-l apere.
Distincția a fost acordată în cadrul unui eveniment găzduit de Principele Radu, dedicat celui de-al IX-lea Colocviu Regal, cu tema 'Atacuri asupra istoriei și presei studențești în România', desfășurat la Casa Filipescu-Cesianu din Capitală, și decernării celui de al XIII-lea Premiu Cantemir.

În cuvântul său, Principele Radu a evocat istoria de 160 de ani a Academie Române și a Casei Regale a României, tradiția 'extraordinarei coexistențe dintre știință și coroană', începută cu vizita Regelui Carol I în Regatul Unit, la Institutul Regal din Londra, pentru a asculta o prelegere științifică despre Observatorul Regal Britanic, și continuată, peste ani, când cercetătorii români de astăzi, în anii 2000, au decis ca prelegerile să aibă loc și în România, nu doar la Institutul Regal din Londra.

'Așadar, astăzi nu suntem responsabili doar pentru ceea ce așteaptă societatea românească și societatea europeană de astăzi de la noi, ci avem și un fel de datorie față de acești strămoși excepționali pe care îi avem, atât la Academia Română, cât și în Casa Regală, oameni care la mijlocul secolului al XIX-lea au depus eforturi fenomenale pentru a impune un fel de reguli, principii și valori care sunt atât de vibrant valabile astăzi', a spus Principele Radu.

În Laudațio-ul rostit cu acest prilej, inițiatorul Colocviilor Regale, profesorul Sorin Antohi, s-a declarat 'privilegiat și încântat' să laude 'efortul de-o viață al profesorului Antoon De Baets în prima linie, unde discuția despre istorie atinge profunzimea societății, fără a părăsi cele mai înalte standarde ale profesiei, ci deschizându-se către realitatea lumii'.

'A fost, ca profesor, ca intelectual public, ca savant, una dintre figurile din întreaga lume a științelor istorice și, în special ca președinte al Comisiei Internaționale de Istorie și Teorie a Istoriografiei, a făcut din această problemă (...) - atacurile, persecuția, ștergerea istoriei și a memoriei - o problemă publică și de aceea am considerat că merită respectul nostru și, prin urmare, Premiul Cantemir', a subliniat Sorin Antohi.
În debutul cuvântului său, profesorul emerit Antoon De Baets a vorbit despre soarta Istoriei Creșterii și Decăderii Imperiului Otoman a lui Dimitrie Cantemir, a cărei variantă originală a văzut lumina tiparului abia peste 'două secole și jumătate'.
'Permiteți-mi să vorbesc puțin despre Dimitrie Cantemir. El și-a finalizat marea Istorie a Creșterii și Decăderii Imperiului Otoman în exil, în Rusia. După moartea sa, fiul său, Antioh, a publicat-o la Londra într-o traducere în engleză care, după cum știm acum, a fost prescurtată și modificată. Timp de două secole și jumătate, Europa a citit Cantemir printr-o 'sticlă distorsionată'. Apoi, în 1984, Virgil Cândea a găsit manuscrisul lui Cantemir, corectat chiar de el, într-o bibliotecă de la Harvard. Originalul supraviețuise traducătorilor săi. Găsesc această poveste consolatoare', a spus profesorul De Baets.
Istoricul a mărturisit că o mare parte din munca sa a fost dedicată 'destinului mai întunecat al istoriei, cenzurii acesteia, abuzurilor de care este supusă și persecuției celor care o scriu'.
'Timp de peste 30 de ani, rețeaua de istorici preocupați a relatat despre colegii care au fost reduși la tăcere, închiși, exilați sau chiar uciși din cauza muncii lor. Manuscrisul lui Cantemir ne amintește că adevărul despre trecut este fragil, dar tenace. Poate fi mutilat, ascuns și uitat, și totuși se întoarce. Rareori se întoarce însă de la sine. Are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze și să-l apere. De aceea am susținut întotdeauna că istoricii au atât îndatoriri, cât și drepturi. Trebuie să respectăm istoria scriind-o cu onestitate. Trebuie să protejăm istoria atunci când este distorsionată și când colegii noștri sunt reduși la tăcere. Și trebuie să promovăm condițiile democratice în care istoria poate înflori. Savantul englez Alfred Hausman a scris că acuratețea este o datorie, nu o virtute. Aș adăuga că acuratețea este locul unde începe datoria noastră, nu unde se termină. Progresul este lent. Lui Gordon Brown, istoric înainte de a deveni prim-ministru, i se atribuie remarca conform căreia, în stabilirea statului de drept, primele cinci secole sunt întotdeauna cele mai grele. Vă pot asigura că în protejarea drepturilor omului ale istoricilor, este exact la fel', a subliniat profesorul profesorul Antoon De Baets.
***
Născut în anul 1955, Antoon De Baets (doctorat în 1988) este profesor de istorie, etică și drepturile omului la Universitatea din Groningen, Țările de Jos.
Este autorul a peste 200 de publicații, axate în principal pe cenzurarea istoriei, etica istoricilor și istoria drepturilor omului, printre care se numără volume precum 'Responsible History' (2009) și 'Crimes against History' (2019).
Din 1995, coordonează Network of Concerned Historians (Rețeaua Istoricilor Angajați).
***
Colocviile Regale, care omagiază memoria și spiritul principilor luminați Dimitrie Cantemir și Antioh Cantemir, au fost inițiate de Sorin Antohi în 2017, în tradiția unei serii de reuniuni desfășurate sub auspiciile Familiei Regale (inclusiv conferințe și colocvii ținute la Sinaia, Oxford, Iași, București). Colocviile Regale au primit în 2018 Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort.
Premiul 'Anual Cantemir / The Cantemir Annual Award' continuă 'The Cantemir Prize', atribuit în 2010-2012 ca parte a activităților care au condus la înființarea unui Cantemir Institute la Universitatea Oxford (2011-2013).
Distincțiile au fost decernate până acum următorilor savanți, mai întîi pentru cărți publicate în anul anterior: I. Ștefan Lemny (Biblioteca Națională a Franței) - 2010; II. Alison Ashford (University of Sydney) și Philippa Levine (University of Texas, Austin) - 2011; III. Martin Dodge, Chris Perkins (ambii de la University of Manchester) și Rob Kitchin (National University of Ireland, Maynooth) - 2012; apoi pentru întreaga activitate: IV. Moshe Idel (Universitatea Ebraică din Ierusalim) - 2017; V. Gregory Claeys (Royal Holloway, University of London) - 2018; VI. Jörn Rüsen (președinte emerit, Kulturwissenschaftliches Institut, Essen) - 2019; VII. Alexandru Zub (2020), VIII Virgil Nemoianu - 2021; IX. Sorin Alexandrescu - 2022; X. Sir Vernon Bogdanor (reputat constituționalist britanic) - 2023, Mircea Martin - 2024; Mircea Flonta - 2025.
Colocviul Regal și Premiul Cantemir se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: George Onea, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Șapte personalități, între care artiști și sportivi de talie mondială, au primit distincția 'Pro Urbe'
Șapte personalități din domenii precum cultură, muzică, sport, educație, culte și activitatea publică, între care se regăsesc oameni de cultură și sportivi de talie mondială, au fost recompensate, vineri, cu distincția 'Pro Urbe' a municipiului Târgu Mureș, în cadrul unei gale organizate la Palatul Culturii. Înt
Alba: Două noi spații expoziționale permanente, amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din Ungaria.
Iași: 30 de filme și 35 de invitați din țară și străinătate la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis aduce, în perioada 10 - 14 noiembrie, în fața publicului ieșean 30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România, alături de premiere internaționale și naționale, conferințe, dialoguri, expoziții de fotografie și compet
Iași: Albumul 'Giotto la Iași', lansat la Palatul Culturii
Un album dedicat expoziției 'Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală' a fost lansat vineri, la Palatul Culturii din Iași. Volumul, intitulat 'Giotto la Iași', este semnat de Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Complexului Muzeal Național
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Ada Hausvater, despre colaborarea cu Felix Alexa: Este o decizie discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB
Managerul Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București (TNB), Ada Lupu Hausvater, a precizat vineri că îi aparține decizia de a-l angaja pe regizorul Felix Alexa, acuzat în spațiul public de hărțuire sexuală, și că propunerea a fost discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB și de Consiliul administrativ. 'C
11 ani de la Colectiv/Ministerul Culturii: Datoria noastră este să ne amintim
Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că 'datoria noastră este să ne amintim' și să ne asigurăm ca 'o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată'. 'Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut
Sibiu: Teatrul 'Radu Stanca', la festivalul de la Sharm el-Sheikh (Egipt); România, invitată de onoare
Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Actrița Diana Lazăr se
Workshop organizat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; tema - exil politic și migrație internațională
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului poli
Emisiunea de mărci poștale 'Măști' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii de mărci poștale intitulată 'Măști'. Emisiunea filatelică, alcătuită din patru mărci poștale și un plic 'prima zi', ilustrează măști din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, în tipologia personajelor sugerate
Festivalul Internațional 'Meridian', în perioada 2 - 8 noiembrie; se deschide luni, la Opera Națională București, cu concertul multimedia 'Vortex'
Concertul multimedia 'Vortex', construit în jurul ideii de vertij muzical repetitiv, ce alternează sonorități transparente cu mecanisme ludice și cu 'mașinării' viscerale, deschide, luni, la Opera Națională București, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional 'Meridian', organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din R
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar - premieră, duminică, la Teatrul Masca
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu, va fi prezentat în premieră duminică, de la ora 19:00, la Teatrul Masca. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, spectacolul va putea fi urmărit și sâmbătă, de la ora 19:00, în avanpremieră. Euro
Sibiu: Muzeul ASTRA promovează ceramica de Horezu la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural de la Paris
Muzeul ASTRA din Sibiu promovează meșteșugul ceramicii de Horezu la cea de-a 31-a ediție a Salonului Internațional al Patrimoniului Cultural, organizată de vineri până sâmbătă, la Carrousel du Louvre din Paris.
Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuși - vineri, la Muzeul Național de Artă
Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși are loc vineri, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', evenimentul își propune să răspundă la o serie de întrebări: Cum devine un artist un simbol național? C













