VIDEO Trupele ruse par să-şi regândească tactica după ce ofensiva împotriva Ucrainei nu a decurs conform planului
Înaintarea trupelor ruse către Kiev este încetinită în timp ce acestea se confruntă cu dificultăţi logistice, inclusiv insuficienţa combustibilului şi a proviziilor, unele unităţi ruse având aparent şi un moral redus pentru luptă, conform evaluării făcute marţi agenţiei Reuters de un responsabil militar american. Victor
Trebuie să îl oprim pe agresorul rus cât mai repede posibil, i-a spus Zelenski lui Biden
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi "oprirea agresorului" rus "cât mai repede posibil", în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul său american Joe Biden, în care cei doi lideri au discutat şi despre "intensificarea" ofensivei ruse, relatează AFP. "Am avut o discuţie
Erdogan către UE: 'Trataţi Turcia la fel cum o faceţi cu Ucraina'
Preşedintele Recep Tayip Erdogan a cerut marţi Uniunii Europene să trateze ţara sa, Turcia, la fel cum o face cu Ucraina, fără să aştepte ca ea să fie "lovită de război", notează France Presse. "Arătaţi Turciei aceeaşi sensibilitate pe care o manifestaţi faţă de Ucraina", a sugerat şeful statului turc în timpul unei conferinţe de pres
Putin îşi reiterează condiţiile pentru a pune capăt ''operaţiunii speciale'' în Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a reiterat marţi că guvernul de la Kiev trebuie să recunoască "republicile populare" Doneţk şi Lugansk drept condiţie prealabilă pentru încheierea "operaţiunii speciale" în Ucraina, potrivit Kremlinului, citat de DPA. Kievul trebuie de asemenea să recunoască suveranitatea Rusiei asupra peninsulei
Parlamentul European invită instituţiile UE să acţioneze pentru a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare
Parlamentul European, reunit într-o şedinţă plenară extraordinară consacrată situaţiei din Ucraina, a adoptat marţi o rezoluţie prin care ''invită instituţiile Uniunii Europene să acţioneze pentru a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la UE", "în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi pe baza meritelor"
Ucraina condamnă atacul ''barbar'' al Rusiei asupra turnului TV de lângă monumentul Holocaustului de la Babi Yar
Rusia a comis un act barbar prin atacul comis marţi asupra unui turn al televiziunii din Kiev, amplasat lângă un monument ridicat în memoria victimelor de la Babi Yar, locul unuia dintre cele
Surse FSB au ajutat Kievul să-i anihileze pe mercenarii lui Kadârov, trimişi să-l asasineze pe Zelenski (Danilov)
Secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Aleksei Danilov, a declarat că reprezentanţi ai FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei) au oferit informaţii despre cecenii trimişi în Ucraina, ceea ce a ajutat la eliminarea grupului, au relatat marţi mai multe media ucrainene. "Avem informaţii detaliate despre opera
Ucraina: Reuniune extraordinară vineri a miniştrilor de externe din statele NATO
O reuniune extraordinară a miniştrilor de externe din statele membre NATO a fost convocată vineri la sediul din Bruxelles al Alianţei, a anunţat marţi aceasta într-un comunicat, potrivit France Presse. Reuniunea, care va avea loc cu prezenţă fizică, va lua în discuţie situaţia din Ucraina după invazia rusă, precum şi întărirea apărării pe fla
Borrell şi comisarul pentru extindere Varhelyi se deplasează în Republica Moldova în perioada 2-3 martie
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, vicepreşedintele Josep Borrell, şi comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, se vor deplasa în Republica Moldova în perioada 2-3 martie, pentru a sublinia sprijinul deplin al Uniunii Europene faţă de această ţară în contextul invadării Ucrainei de că
BTA: Un nou sondaj arată o modificare radicală a opiniei publice bulgare cu privire la preşedintele rus
O schimbare radicală a opiniei publice cu privire la preşedintele Rusiei şi o creştere a solidarităţii cu ţările europene reprezintă rezultatele unui sondaj expres, reprezentativ la nivel naţional, realizat de agenţia de sondaje Alpha Research. Sondajul a fost realizat alături de Televiziunea Naţională Bulgară (BNT) la 28 februarie 2022, prin interviu telefonic direct standa
CEDO, sesizată de Kiev, cere Moscovei 'să se abţină de la orice atac' vizând civilii
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de Kiev în cadrul unei proceduri de urgenţă, a cerut marţi Moscovei "să se abţină de la orice atac militar împotriva civililor şi bunurilor cu caracter civil" în Ucraina, informează France Presse. Este vorba despre "locuinţe, vehicule de urgenţă" şi mai ales "şcol
Lukaşenko i-a cerut lui Putin să desfăşoare mai multe rachete S-400 în apropiere de Minsk (media)
Liderul Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat marţi că i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să desfăşoare un complex suplimentar de rachete S-400 la vest de Minsk, capitala ţării sale, a relatat agenţia rusă de presă RIA, care citează agenţia belarusă de ştiri Belta, potrivit Reuters. Acest complex de rachete este necesar pentru a apăra te
Zelenski spune că Rusia trebuie să oprească bombardarea oraşelor ucrainene înainte de discuţii semnificative despre armistiţiu
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că Rusia trebuie să oprească bombardarea oraşelor din Ucraina înainte de a putea începe discuţii semnificative despre un armistiţiu, în contextul în care prima rundă de negocieri din această săptămână nu a dus decât la foarte puţine progrese, relatează Reuters.
Aproape 350 de candidaturi la Premiul Nobel pentru Pace, pe fondul războiului din Ucraina
Un număr aproape record de 343 de candidaturi au fost propuse la Premiul Nobel pentru Pace în acest an, în contextul în care războiul din Ucraina domină actualitatea internaţională, a anunţat marţi Institutul Nobel din Norvegia, relatează AFP. Candidaturile, al căror număr este totuşi mai mic decât recordul de 376 înregistrat &ici
VIDEO Ucraina: Rusia a atacat un turn al televiziunii din Kiev, anunţă un oficial ucrainean
Un atac rus a vizat marţi turnul televiziunii din Kiev, provocând întreruperea difuzării canalelor, a anunţat Ministerul de Interne ucrainean, relatează AFP şi Reuters.











