ANSVSA derulează o procedură pentru adopţia celor 180 de oi salvate după accidentul din portul Midia
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) derulează o procedură pentru adopţia celor 180 de oi salvate după scufundarea parţială, în portul Midia, a unei nave încărcate cu peste 14.000 de oi, astfel încât acestea "să trăiască până la adânci bătrâneţi", a anunţat, luni, preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, într-o conferinţă de presă.
"Am salvat 252 de animale, le-am dus într-un adăpost, li s-au oferit toate condiţiile, au fost sub o monitorizare strictă, dar din cauza stresului am reuşit să stabilizăm doar 180 de oi. Ele sunt stabile din punct de vedere al sănătăţii animale şi sunt asigurate toate condiţiile de bunăstare. În momentul de faţă am derulat o procedură, este afişată pe site-ul ANSVSA, pentru că aceste animale să meargă în grija unor entităţi care doresc să le adopte şi să trăiască până la adânci bătrâneţi. Avem câteva cereri în acest sens, suntem într-o procedură de trecere a acestor animale în custodie pentru ONG-urile care doresc să aibă grijă de aceste animale", a spus şeful ANSVSA.
În ceea ce priveşte măsurile suplimentare luate la nivelul Portului Midia, şeful ANSVSA a precizat că au fost intensificate controalele oficiale la toate etapele operaţiunilor de export de animale vii către ţările terţe. "Am dispus verificarea tuturor centrelor de colectare ovine, bovine autorizate pentru export în ţări terţe pe baza unor notificări intenţie de încărcare şi a celorlalte documente de export. Am suplimentat echipele de medici veterinari oficiali care verifică îmbarcarea animalelor pe nave, am suplimentat numărul medicilor care fac controlul şi monitorizează la nivelul centrelor de colectare îmbarcarea animalelor către punctele de inspecţie la frontieră", a explicat oficialul ANSVSA.
Pe termen mediu şi lung, ANSVSA şi-a propus actualizarea prevederilor legislative în domeniul protecţiei animalelor în timpul transportului precum şi monitorizarea aplicării acestora, iar în acest sens au fost elaborate două proiecte de acte normative care reglementează autorizarea navelor de transport de animale vii şi transportul lor către ţări terţe.
Pe data de 24 noiembrie, Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi şi având un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în portul Midia, după ce a plecat de la cheu. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste o mie de observații s-au primit la consultările pe proiectul legii salarizării; sunt zone care necesită îmbunătățiri (ministru)
Peste o mie de observații la proiectul privind legea salarizării unitare au fost primite în cadrul consultărilor cu reprezentanții confederațiilor sindicale reprezentative și familiilor ocupaționale și sunt zone care necesită îmbunătățiri, a declarat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului
Pîslaru: Proiectul pe legea salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate
Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate, dar important este că niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar al Mu
Pîslaru: România a depășit 60% din absorbția pe PNRR; vineri, Consiliul EcoFin ar putea da ultima bifă pentru cererea patru
România a depășit, în acest moment, 60% din absorbția pe PNRR iar vineri, pe 5 iunie, vom avea, cel mai probabil, Consiliul EcoFin care va da ultima bifă necesară pentru cererea de plată numărul patru, a anunțat miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Potrivit acestuia, în perioada următoare urmează să
Volker Raffel: E.ON este un investitor orientat pe termen lung în România; capitolul privind vânzarea furnizării e închis complet
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: E.ON este un investitor orientat pe termen lung în România și își va dezvolta activitățile, capitolul privind vânzarea părții de furnizare din companie fiind închis, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România. 'Ne dezvoltăm activitățile.
CCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) va deschide la Guangzhou, capitala provinciei chineze Guangdong, primul birou de reprezentare externă din istoria instituției, care va funcționa ca punct de contact permanent pentru facilitarea schimburilor economice și educaționale dintre România și China. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, preș
OCDE: România trebuie să continue consolidarea finanțelor publice și reformele structurale
România are nevoie de o consolidare fiscală susținută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică și a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE), publicate miercuri. În acest document, în care OCDE prognozează că economia României se va contracta cu
Patronatul Operatorilor de Service Auto solicită modificarea cadrului de raportare a despăgubirilor RCA achitate în regie proprie
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să modifice cadrul de raportare din piața RCA, astfel încât asigurătorii să fie obligați să comunice distinct numărul și valoarea despăgubirilor achitate în regie proprie, precum și ponderea acestora în totalul dosarelor și despăgubirilor RCA, apreciin
CONAF Argeș organizează 'Biblioteca Vie-Pactul pentru Tineri', un eveniment de orientare profesională pentru elevii de gimnaziu
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), prin sucursala Argeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești, organizează, de Ziua Educației, evenimentul 'Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri', o întâlnire dedicată el
CCIB a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo în Sri Lanka
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo (Sri Lanka), iar Vithana Arachchige Teshan Dilannka a fost numit la conducerea acestuia, a anunțat, miercuri, Camera bucureșteană. 'Biroul de Reprezentare CCIB din Colombo va asigura reprezentarea instituțională în relația cu autoritățile centr
CNIR: Creșterea schemei de personal reprezintă o etapă graduală și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte
Solicitarea de dimensionare a personalului până la nivelul de 150 de salariați, în anul 2026, nu depășește nivelul avut în vedere de legiuitor, ci reprezintă o etapă graduală, proporțională și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), la solici
Comisia Europeană: România și-a respectat angajamentele cu privire la reforme și investiții
Implementarea etapelor cheie ale reformelor și investițiilor care trebuiau efectuate de România până la 30 aprilie 2026 pare a fi, în general, pe drumul cel bun, a apreciat Comisia Europeană în cadrul Pachetului de primăvară al semestrului european 2026, prezentat miercuri. Potrivit Executivului european, România a demarat lucrări
Petrescu (ASF): OCDE estimează o contracție a economiei României de 0,1% în 2026, urmată de o revenire în 2027
România va traversa o perioadă economică dificilă pe termen scurt, cu o contracție estimată a PIB de 0,1% în 2026, după scăderile înregistrate la finalul anului 2025 și începutul lui 2026, urmând ca economia să revină pe creștere în 2027, când avansul PIB ar putea ajunge la 2,5%, potrivit celui mai recent raport OECD Economic Outlook
Tanczos Barna: Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului, măsură cerută de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am cerut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului. UDMR a
Volker Raffel (E.ON): Eliminând rapid blocajele din rețele, putem reduce prețul energiei pe piața angro cu 40% în următorii 10 ani
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Eliminarea blocajelor din rețele poate duce la diminuarea prețului energiei pe piața angro cu aproximativ 40% în următorii zece ani și cu mai mult de jumătate din această reducere chiar în următorii patru-cinci ani, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Comisia Europeană consideră că România a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, pachetul de primăvară al semestrului european 2026 în care se precizează că Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Polonia, România și Slovacia au luat măsuri eficiente în vederea corectării deficitului excesiv și, prin urmare, nu este necesar să se ia măsuri suplimentare în cadrul procedurii de defi




