ANPC s-a autosesizat în legătură cu posibila existenţă a unei diferenţe de debitare la o pompă a benzinăriei OMV
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a autosesizat în legătură cu posibila existenţă a unei diferenţe de debitare la una din pompele benzinăriei OMV de pe Şoseaua de Centură a Bucureştiului şi a demarat un control, dar în urma verificărilor nu s-au constatat abateri de la limitele legale, a anunţat duminică instituţia într-un comunicat de presă.
"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2019 referitoare la existenţa unei diferenţe de debitare a unei pompe dintr-o benzinarie OMV de pe Şoseaua de Centura a Bucureştiului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) s-a autosesizat şi a derulat un control în staţie", se spune în comunicat.
În analizarea aspectelor descrise, ANPC a constatat faptul că la proba cu vasul etalon deviaţia înregistrată a fost de 0,002 litri - 0,003 litri, în conformitate cu normele metrologice în vigoare. Eroarea tolerată conform legii este de +/-0,5% din volumul măsurat, deci pentru cazul de faţă, la alimentarea a 20 litri, pompa se încadrează în limitele legale.
ANPC recomandă operatorilor economici care comercializează carburanţi cât şi instituţiilor responsabile cu omologarea /acreditarea metrologică să informeze proactiv consumatorii în ceea ce priveşte testarea corectitudinii debitării pompelor doar cu vasul etalon ce indica valoarea măsurată, pe când indicaţiile de la bordul maşinii sunt valori estimative.AGERPRES/(AS - editor: George Bănciulea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: România a depășit 60% din absorbția pe PNRR; vineri, Consiliul EcoFin ar putea da ultima bifă pentru cererea patru
România a depășit, în acest moment, 60% din absorbția pe PNRR iar vineri, pe 5 iunie, vom avea, cel mai probabil, Consiliul EcoFin care va da ultima bifă necesară pentru cererea de plată numărul patru, a anunțat miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Potrivit acestuia, în perioada următoare urmează să
Volker Raffel: E.ON este un investitor orientat pe termen lung în România; capitolul privind vânzarea furnizării e închis complet
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: E.ON este un investitor orientat pe termen lung în România și își va dezvolta activitățile, capitolul privind vânzarea părții de furnizare din companie fiind închis, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România. 'Ne dezvoltăm activitățile.
CCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) va deschide la Guangzhou, capitala provinciei chineze Guangdong, primul birou de reprezentare externă din istoria instituției, care va funcționa ca punct de contact permanent pentru facilitarea schimburilor economice și educaționale dintre România și China. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, preș
OCDE: România trebuie să continue consolidarea finanțelor publice și reformele structurale
România are nevoie de o consolidare fiscală susținută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică și a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE), publicate miercuri. În acest document, în care OCDE prognozează că economia României se va contracta cu
Patronatul Operatorilor de Service Auto solicită modificarea cadrului de raportare a despăgubirilor RCA achitate în regie proprie
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să modifice cadrul de raportare din piața RCA, astfel încât asigurătorii să fie obligați să comunice distinct numărul și valoarea despăgubirilor achitate în regie proprie, precum și ponderea acestora în totalul dosarelor și despăgubirilor RCA, apreciin
CONAF Argeș organizează 'Biblioteca Vie-Pactul pentru Tineri', un eveniment de orientare profesională pentru elevii de gimnaziu
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), prin sucursala Argeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești, organizează, de Ziua Educației, evenimentul 'Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri', o întâlnire dedicată el
CCIB a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo în Sri Lanka
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo (Sri Lanka), iar Vithana Arachchige Teshan Dilannka a fost numit la conducerea acestuia, a anunțat, miercuri, Camera bucureșteană. 'Biroul de Reprezentare CCIB din Colombo va asigura reprezentarea instituțională în relația cu autoritățile centr
CNIR: Creșterea schemei de personal reprezintă o etapă graduală și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte
Solicitarea de dimensionare a personalului până la nivelul de 150 de salariați, în anul 2026, nu depășește nivelul avut în vedere de legiuitor, ci reprezintă o etapă graduală, proporțională și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), la solici
Comisia Europeană: România și-a respectat angajamentele cu privire la reforme și investiții
Implementarea etapelor cheie ale reformelor și investițiilor care trebuiau efectuate de România până la 30 aprilie 2026 pare a fi, în general, pe drumul cel bun, a apreciat Comisia Europeană în cadrul Pachetului de primăvară al semestrului european 2026, prezentat miercuri. Potrivit Executivului european, România a demarat lucrări
Petrescu (ASF): OCDE estimează o contracție a economiei României de 0,1% în 2026, urmată de o revenire în 2027
România va traversa o perioadă economică dificilă pe termen scurt, cu o contracție estimată a PIB de 0,1% în 2026, după scăderile înregistrate la finalul anului 2025 și începutul lui 2026, urmând ca economia să revină pe creștere în 2027, când avansul PIB ar putea ajunge la 2,5%, potrivit celui mai recent raport OECD Economic Outlook
Tanczos Barna: Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului, măsură cerută de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am cerut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului. UDMR a
Volker Raffel (E.ON): Eliminând rapid blocajele din rețele, putem reduce prețul energiei pe piața angro cu 40% în următorii 10 ani
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Eliminarea blocajelor din rețele poate duce la diminuarea prețului energiei pe piața angro cu aproximativ 40% în următorii zece ani și cu mai mult de jumătate din această reducere chiar în următorii patru-cinci ani, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Comisia Europeană consideră că România a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, pachetul de primăvară al semestrului european 2026 în care se precizează că Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Polonia, România și Slovacia au luat măsuri eficiente în vederea corectării deficitului excesiv și, prin urmare, nu este necesar să se ia măsuri suplimentare în cadrul procedurii de defi
AEI: Scumpirea accelerată a carburanților a determinat o parte importantă a pieței să cumpere mai mult și mai repede
Prețul benzinei și al motorinei a înregistrat, în martie 2026, una dintre cele mai abrupte creșteri lunare din ultimii ani, însă volumele livrate către piață au crescut puternic, în special la motorină, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI). 'La prima vedere, datele INS privind vânzările de produse p
Flota TAROM va avea o nouă aeronavă care va purta numele 'Mircea Lucescu'
TAROM a încheiat, miercuri, un protocol de utilizare a numelui fostului internațional și antrenor al echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, pentru denumirea primei aeronave moderne, Boeing 737 MAX, care înnoiește flota companiei, a anunțat compania aeriană într-un comunicat. Aeronava Boeing 737 MAX, cea mai performantă din dotarea TAROM



