În luna august 1848, Mihail Kogălniceanu a publicat, la Cernăuţi, broşura ''Dorinţele partidei naţionale în Moldova'', alcătuit din împuternicirea Comitetului revoluţionar moldovean, în care se dezvoltă o seamă din ideile ''Proclamaţiei de la Islaz'' şi din ''Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei'', după cum indică lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

După evenimentele din martie 1848 din Moldova, în primăvara anului 1848 Transilvania a constituit centrul spre care s-au îndreptat numeroşi fruntaşi politici din Moldova, pentru ca mai apoi Bucovina să devină centrul activităţii exilaţilor moldoveni.

În iunie şi iulie 1848, ''cei mai de seamă fruntaşi politici ai Moldovei ostili regimului lui Mihail Sturdza se aflau în Bucovina, punând astfel capăt unor peregrinări în provinciile româneşti din Austria şi în Ţara Românească'', scrie istoricul Apostol Stan în volumul ''Revoluţia română de la 1848. Solidaritate şi unitate naţională'' (Bucureşti, 1987). Potrivit acestuia, în vara lui 1848 se aflau în Bucovina, îndeosebi la Cernăuţi, circa 50 de pribegi, consideraţi ''fruntea'' tineretului din întreaga Moldovă, între aceştia numărându-se: Iancu şi Vasile Alecsandri, Grigore Balş, I. A. Cantacuzino, Costache şi Petrache Cazimir, Alexandru Cuza, N. Dimitrescu, M.C. Epureanu, Vasile Ghica, Mihail Kogălniceanu, Vasile Mălinescu, Costache Negri, Alecu Rosetti, Lascăr Rosetti, Alecu Russo ş.a.

Printre ultimii fruntaşi sosiţi în Bucovina s-a numărat şi Mihail Kogălniceanu. ''Cu venirea lui Kogălniceanu, întreaga emigraţie moldovenească simţii că primise o întărire puternică, că venise bărbatul ce putea cel mai bine da glas aspiraţiilor şi dorinţelor partidei naţionale'', scrie istoricul Dumitru Hîncu în volumul ''Kogălniceanu'' (Editura Tineretului, 1960). După întrevederi avute cu Vasile Alecsandri, Costache Negri şi Vasile Mălinescu, Mihail Kogălniceanu a convocat câteva adunări ale emigranţilor. Kogălniceanu a fost însărcinat să redacteze neîntârziat un document programatic. El s-a sfătuit cu Vasile Mălinescu, pe care îl considera ca fiind cel mai bun cunoscător al chestiunii ţărăneşti în Moldova, mai menţionează istoricul D. Hîncu în lucrarea amintită.

Exilaţii aflaţi în Bucovina s-au constituit într-un Comitet revoluţionar sau Societatea română din Cernăuţi, condus de un triumvirat: C. Negri - preşedinte, Petrache Cazimir - secretar şi V. Alecsandri - membru. La reuniunile şi dezbaterile politice participau şi localnici, îndeosebi membrii familiei Hurmuzaki. De altfel, familia Hurmuzaki a găzduit în această perioadă, la moşia sa de la Cernăuca, o parte dintre moldovenii aflaţi în exil în Bucovina. M. Kogălniceanu aprecia ''buna şi cordiala ospitalitate'' acordată în ''scumpa şi neuitata Bucovină'' (''Revoluţia română de la 1848. Solidaritate şi unitate naţională'').

În vara anului 1848 activitatea exilaţilor a evoluat sub semnul unei puternice influenţe exercitate de desfăşurarea evenimentelor din Ţara Românească. ''Concretizarea cea mai deplină a impactului revoluţiei muntene asupra pribegilor din Bucovina au reprezentat-o ''Dorinţele partidei naţionale în Moldova'', cel mai de seamă şi mai complet program al conaţionalilor din această provincie'', arată istoricul Apostol Stan în lucrarea amintită.

Programul ''Dorinţele partidei naţionale în Moldova'' prevedea: autonomia deplină a ţării, egalitatea în drepturi (civile şi politice), ''libertatea culturilor'', întrucât ''religiile prigonite în alte ţări au găsit pururea în ţara noastră un azil'', ''emancipaţiunea generală a israeliţilor moldoveni'', Adunare reprezentativă, domn ales din toate stările societăţii, responsabilitatea miniştrilor şi funcţionarilor publici, libertatea cuvântului şi a tiparului, libertatea individuală şi inviolabilitatea domiciliului, instrucţie egală şi gratuită, secularizarea averilor mânăstireşti, desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor boiereşti, abolirea sarcinilor nobiliare şi împroprietărirea ţăranilor, cu despăgubire, desfiinţarea robiei, unirea Moldovei cu Ţara Românească, socotită drept ''cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional''.

De asemenea, după cum arată istoricul Dan Berindei în volumul "Revoluţia de la 1848 în Ţările Române. Culegere de studii" (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1974), o sinteză a revendicărilor economice româneşti a făcut-o tot Kogălniceanu, el cerând în ''Dorinţele partidei naţionale în Moldova'' nu numai "desfiinţarea a orice dări asupra exportaţiei productelor naţionale", promulgarea unor legi de credit, crearea unei bănci, dar şi "aşezarea" de şcoli profesionale, crearea de aziluri "pentru muncitorii neputincioşi", deschiderea de canale şi drumuri de comunicaţie şi construirea drumurilor publice cu plată şi nu prin beilicuri şi havalele.

"Atât în Ţara Românească, prin Proclamaţia de la Islaz, cât şi în Moldova - prin proiectul de Constituţie şi prin ''Dorinţele partidei naţionale în Moldova'' - s-a cerut desfiinţarea pedepsei cu bătaia şi a celei cu moartea. 'Epoca în care vieţuim - remarca Kogălniceanu - face de prisos orice comentariu întru aceasta'" ("Revoluţia de la 1848 în Ţările Române. Culegere de studii", Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1974). Kogălniceanu făcea referire totodată, în ''Dorinţele partidei naţionale în Moldova'', la "o naţionalitate de opt milioane de români".

Mihail Kogălniceanu a dezvoltat pe larg acest program în ''Proiect de Constituţie pentru Moldova'', redactat pe baza programelor revoluţionare din Ţările Române şi a constituţiilor din Occident (în special a celei belgiene din 1831) şi care cuprindea 130 de articole repartizate în zece capitole: Despre suveranitate; Despre puterea legislativă; Despre puterea executivă; Despre sfatul miniştrilor; Despre administraţia din Lăuntru; Despre puterea judecătorească; Despre puterea armată; Despre drepturi şi datorii; Despre revizia Constituţiei; Dispoziţii provizorii. (''Istoria României în date'', Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003) AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)