După cel de-Al Doilea Război Mondial, problematica dezarmării a constituit una dintre problemele spinoase ale relaţiilor dintre statele lumii. La nivel naţional, statele au încercat demersuri individuale, dar şi comune în plan multilateral, pentru codificarea unor instrumente dedicate stopării războiului sau reglementării mijloacelor sale.

În 1952, Adunarea Generală a creat, prin rezoluţia 502 (VI) din 11 ianuarie 1952, Comisia ONU pentru dezarmare, în subordinea Consiliului de Securitate, cu un mandat de pregătire a propunerilor pentru un tratat de reglementare, limitare şi reducere echilibrată a tuturor forţelor armate şi armamentelor, inclusiv eliminarea tuturor armelor de distrugere în masă. S-a reunit, ocazional, după 1959, conform site-ului https://www.un.org/.

Negocierile pentru dezarmare, începând cu anul 1960, s-au desfăşurat în cadrul a numeroase organisme, începând cu Comitetul de dezarmare a celor zece naţiuni. Acest organism a devenit, în 1962, Comitetul de dezarmare, ale cărui lucrări au început la 14 martie 1962, a celor 18 naţiuni, ulterior, în 1969 sub forma Conferinţei Comitetului pentru Dezarmare şi în 1978 în cadrul Conferinţei Dezarmării, potrivit site-ului https://www.un.org.

Conferinţa asupra dezarmării a fost recunoscută cu prilejul celei de-a zecea sesiuni speciale asupra dezarmării a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (1978) drept un singur forum multilateral de negociere pentru dezarmare la nivelul comunităţii internaţionale, conform site-ului https://www.un.org/. Reuneşte 65 de state membre, inclusiv cele cinci puteri nucleare şi alte 60 de state importante din punct de vedere militar. În plus, în fiecare an, state care nu sunt membre ale Conferinţei, la cererea lor, participă la lucrările conferinţei. Numărul acestor state participante a ajuns, în 2019, la 50, cel mai mare din ultimii 20 de ani. Directorul general al Biroului din Geneva al Naţiunilor Unite Tatiana Valovaya ocupă, în prezent, funcţia de secretar general al Conferinţei pentru dezarmare, care, deopotrivă, acţionează în calitate de reprezentant special al Conferinţei pe lângă Secretarul general al Naţiunilor Unite. Membrii Biroului ONU pentru chestiuni de dezarmare din Geneva furnizează sprijin consistent şi de secretariat pentru Conferinţa de dezarmare, în parteneriat strâns cu Departamentul UNOG pentru managementul conferinţei.
În 1978, cu prilejul primei sesiuni speciale a Adunării Generale dedicate problemei dezarmării, a fost instituită Comisia Dezarmării, organ subsidiar al Adunării, compus din toate statele membre ale Naţiunilor Unite. A fost creat similar unui organism consultativ, cu sarcini de evaluare şi propunere a recomandărilor asupra a numeroase problematici în domeniul dezarmării şi pentru punerea în aplicare a numeroase decizii relevante şi recomandări ale sesiunii speciale. Anual, prezintă raportul către Adunarea Generală.

În acord cu principiile sale de funcţionare, Comisia Dezarmării se concentrează asupra unor chestiuni de pe agenda fiecărei sesiuni. În 1989, s-a hotărât ca agenda de discuţii să fie limitată la patru chestiuni. Din 1993, a gestionat, în practică, două sau trei problematici, fiecare dintre acestea fiind luate în considerare pentru următorii trei ani. În anul 1998, prin decizia 52/492, Adunarea Generală a decis că agenda Comisiei, până în orizontul anului 2000, să cuprindă două chestiuni importante din întregul spectru al problemelor dedicate dezarmării, dintre care una să fie dedicată problematicii dezarmării nucleare.

Comisia Dezarmării se reuneşte timp de trei săptămâni în fiecare an, la nivelul sesiunilor plenare şi al grupurilor de lucru, numărul acestora din urmă fiind direct proporţional cu numărul problemelor fundamentale aflate pe agenda de discuţii. Preşedinţia Comisiei este asigurată prin rotaţie de fiecare dintre cele cinci grupuri geografice şi de grupurile de lucru.

De-a lungul anilor, Comisia Dezarmării a formulat principii bazate pe consens, reglementări şi recomandări asupra a numeroase tematici, care au fost avansate de Adunarea Generală. Din 1999 şi până în 2017, Comisia nu a reuşit să ajungă la un acord asupra vreunei chestiuni importante. În 2017, s-a reuşit adoptarea, prin consens, a recomandărilor privind ''Măsurile de coagulare a încrederii practice în domeniul armelor convenţionale''.

În prezent, Conferinţa Dezarmării îşi concentrează, în principal, activitatea asupra următoarelor chestiuni: oprirea cursei înarmărilor şi dezarmarea nucleară, prevenirea unui război nuclear, inclusiv a tuturor chestiunilor conexe, prevenirea unei curse a înarmărilor în spaţiul cosmic, acorduri internaţionale eficiente pentru a oferi asigurări că statele care nu deţin arme nucleare pot fi protejate de posibilitatea folosirii sau faţă de ameninţarea utilizării armelor nucleare, noile tipuri de arme de distrugere în masă şi noile sisteme de astfel de arme, armament radiologic, programe extinse de dezarmare, transparenţă în armamente, conform Biroului pentru Chestiuni ale Dezarmării, notează site-ul https://www.un.org/.

Comisia Dezarmării este sprijinită consistent de Biroul pentru Chestiuni ale Dezarmării şi la nivel tehnic de Departamentul pentru Probleme şi Servicii de Conferinţă al Adunării Generale al Naţiunilor Unite.

În cadrul sesiunii din 2022, Conferinţa dezarmării îşi desfăşoară lucrările în cadrul a trei întruniri (24 ianuarie, 8 februarie-15 aprilie), (16 mai -1 iulie), (1 august-16 septembrie). Deopotrivă, s-a întrunit, la nivel înalt, în perioada 28 februarie - 2 martie, conform site-ului https://libraryresources.unog.ch/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: nsarchive.gwu.edu

* Explicaţie foto: Ministrul Afacerilor Externe Frank Aiken a fost primul semnatar al Tratatului de neproliferare în 1968.