La 21 noiembrie 1991, proiectul de Constituţie a României a fost votat de deputaţii şi senatorii constituiţi la acea vreme în Adunarea Constituantă. La 8 decembrie acelaşi an, proiectul avea să fie aprobat prin referendum de către populaţia României. Procesul de elaborare a proiectului de Constituţie a durat un an şi jumătate, timp în care Parlamentul, constituit în Adunare Constituantă, a dezbătut şi votat proiectul de Constituţie, propus de Comisia de redactare a proiectului de Constituţie, conform site-ului cdep.ro.

Potrivit Decretului-Lege nr. 92/1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României.

Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iulie 1990, când a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari şi cinci experţi - personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată (Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), conform volumului "Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante" (Regia Autonomă "Monitorul Oficial", 1991).

Dezbaterile Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii a statului, Bucureşti, 13 februarie 1991.

Foto: (c) CORNEL MOCANU/AGERPRES FOTO/ARHIVA ISTORICĂ

Adunarea Constituantă s-a întrunit în 43 de şedinţe, lucrările acesteia cuprinzând prezentarea tezelor, dezbaterea lor, depunerea de amendamente, discutarea amendamentelor şi votul pe articole. Fiecare dezbatere a câte unui titlu al proiectului era precedată de alocuţiunea câte unuia dintre specialiştii în drept, membri ai Comisiei de redactare.

Astfel, la 21 noiembrie 1991, din numărul total de 510 deputaţi şi senatori care compuneau Adunarea Constituantă, 476 au răspuns la apel (371 deputaţi şi 105 senatori) şi 33 de parlamentari au votat prin corespondenţă. Din totalul voturilor exprimate, 414 membri ai Adunării au votat pentru adoptarea Constituţiei, întrunindu-se, astfel, majoritatea de două treimi necesară adoptării Constituţiei. S-a declarat, astfel, adoptată Constituţia României de către Adunarea Constituantă, se arată în procesul verbal privind rezultatul votului exprimat asupra proiectului de Constituţie, din şedinţa din 21 noiembrie 1991, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

Redăm, mai jos, câteva fragmente din alocuţiunea specialistului Ion Deleanu pe marginea titlului V din Constituţia de la 1991 referitoare la controlul de constituţionalitate al legilor.

Fragmente din alocuţiunea raportorului Comisiei de redactare, Ion Deleanu, pe marginea Titlului V (Stenograma şedinţei din 14 mai 1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a, nr. 18 din 16 mai 1991; pp. 854-855 din volumul "Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante"):

"Cel dintâi şi neîndoios, cele mai semnificative dimensiuni ale statului de drept, la edificarea căruia munca, exigenţa şi înţelepciunea parlamentarilor români au deja rezonanţe istorice, sunt respectul faţă de Constituţie, faţă de om, faţă de acele drepturi şi libertăţi ale fiinţei umane fără de care societatea însăşi îşi suprimă dreptul la existenţă.

Controlul constituţionalităţii legilor şi celorlalte acte normative subordonate ei nu este, aşadar, o sinecură pentru jurişti. Este o necesitate irepresibilă şi unanim admisă. Şi aceasta pentru că sau Constituţia este o lege superioară şi suverană imposibil de schimbat prin mijloace de drept comun - şi, în consecinţă, un act legislativ contrar Constituţiei nu este, nu poate fi o lege -, sau Constituţia este o lege ca oricare alta şi, în consecinţă, este absurd să i se atribuie forţa de a limita o putere nelimitată prin natura ei.

Care sunt procedeele adecvate pentru înfăptuirea controlului de constituţionalitate?

În acest sens, pot fi aduse în atenţie următoarele tendinţe şi practici: controlul prin referendum, controlul efectuat de un organ politic din afara Parlamentului, controlul judecătoresc, controlul printr-un organ unic special şi specializat. (...)

Deputatul liberal Mircea Ionescu-Quintus, la şedinţa Adunării Constituante pentru adoptarea Constituţiei României, Bucureşti, 21 noiembrie 1991.

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES FOTO/ARHIVA ISTORICĂ

Controlul prin referendum este, desigur, forma de control cea mai expresiv democratică. Dar câteva inconveniente nu trebuie ignorate, nici minimalizate. Consultarea poporului prin referendum se face, mai ales, în considerarea unei semnificaţii şi implicaţii politice ale faptului ce face obiectul referendumului. Or, neconstituţionalitatea este o problemă strict juridică. Tocmai de aceea este greu de presupus că soluţia rezultată din referendum va fi indubitabil pertinentă şi corectă. Oricum, referendumul este de natură să temporizeze rezolvarea conflictului apărut între o lege ordinară şi Constituţie.

Controlul printr-un organ politic a fost propus şi experimentat, fără rezultate concludente, în Franţa. Acest sistem a fost cu totul şi pretutindeni abandonat.

Controlul printr-un organ judecătoresc este considerat, de o parte a doctrinei şi în practica unor ţări, ca fiind mai eficace şi mai conform cu natura lucrurilor. La acest sistem s-a ataşat şi Constituţia României din 1923, care a înzestrat Curtea de Casaţie în secţiuni unite cu dreptul de a judeca, numai la cazul respectiv, constituţionalitatea legilor.

În unele ţări, după modelul american, instaurat de o manieră pretoriană, adică prin autoînvestire şi aproape discreţionar, controlul judecătoresc este difuz, el aparţinând tuturor instanţelor, indiferent de gradul lor (Canada, Japonia Argentina etc). În alte ţări, controlul judecătoresc este concentrat, el aparţinând numai instanţei supreme (Australia, Monaco, Mexic, Elveţia). Cu toate avantajele lui, deloc neglijabile, controlul judecătoresc nu se află la adăpost de orice observaţii critice. Foarte adesea, judecătorii sunt obligaţi sau tentaţi să alunece de la aprecierea juridică a operei legislative la aprecierea ei politică. Controlul judecătoresc poate deveni un instrument al puterii executive, sau chiar al celei judecătoreşti, pentru aşa-zisa reglare a unor diferenţe existente între acesta şi puterea legiuitoare sau, ceea ce este şi mai grav, o veritabilă putere de guvernare, o autoritate deasupra celorlalte. (...)

Decizia judecătorească, chiar greşită fiind, o dată intrată în puterea lucrului judecat, nu mai poate fi retractată, întreţinând, astfel, o confuzie juridică şi de fapt. De altfel, pe continentul nostru, după cel din urmă război mondial, nicio constituţie modernă nu a mai adoptat controlul judecătoresc de constituţionalitate. (...)

Iată câteva dintre motivele pentru care, în cele din urmă, opţiunea majoritară a membrilor Comisiei s-a îndreptat spre un control printr-un organ unic, special şi specializat.

Aceste sistem pe care vi-l aducem în atenţie s-a cristalizat între anii 1920-1930, mai ales în Austria, răspândindu-se, însă, după cel din urmă război mondial, când în Italia şi Germania s-a creat Curtea Constituţională, iar în Franţa Consiliul Constituţional. O dată cu adoptarea acestui sistem de Spania, în 1978, el a devenit un model european adoptat de Turcia (1961), Iugoslavia (1963), Grecia (1975), Portugalia (1976), Belgia (1983), Polonia (1982), Ungaria (1984) etc.

Controlul de constituţionalitate printr-un organ special şi specializat are cel puţin următoarele avantaje:
* Realizează deposedarea jurisdicţiilor de drept comun de competenţa de a verifica, în litigiile dintre particulari, constituţionalitatea legilor, asigurându-se, astfel, omogenitatea jurisprudenţei.
* Efectele confirmării conformităţii legii cu Constituţia sau, dimpotrivă, ale infirmării acesteia, producându-se pentru toţi faţă de toţi, constituie, neîndoielnic, un rezultat mai satisfăcător decât autoritatea lucrului judecat a unei decizii judiciare.
* Cadrul strict în care se realizează verificarea constituţionalităţii legilor reduce considerabil insecuritatea juridică.

Secţie de votare la referendumul pentru Constituţie; 8 decembrie 1991.

Foto: (c) : VIRGIL PAVEL @AGERPRES FOTO / ARHIVA ISTORICĂ

(...) Fireşte, sistemul de control al constituţionalităţii supus atenţiei dvs. este perfectibil, atât sub aspectul modului de alcătuire a Consiliului Constituţional, cât şi sub aspectul funcţionalităţii acestui organ."

***
Titlul V din Constituţia din 1991 se numeşte "Curtea Constituţională" şi cuprinde 6 articole: Structura; Condiţii pentru numire; Incompatibilităţi; Independenţa şi inamovabilitatea; Atribuţii; Deciziile Curţii Constituţionale.

***
Revizuirea din 2003 a Constituţiei conferă, potrivit site-ului cdep.ro, o dimensiune superioară Curţii Constituţionale, considerată a fi "garantul supremaţiei Constituţiei" (art. 142 din Constituţia revizuită în 2003).

Constituţia din 2003 a reconsiderat, de asemenea, raportul dintre Curtea Constituţională şi Parlament în materie de constituţionalitate a actelor juridice adoptate de forul legislativ, textul referitor la deciziile Curţii eliminând posibilitatea Parlamentului de a anula deciziile acestei instanţe. Astfel, Constituţia din 2003 prevede că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. De asemenea, dacă este vorba de cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor în acord cu decizia Curţii. (art. 147 din Constituţia revizuită în 2003). AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Specificaţie foto din deschidere: Secţie de votare la referendumul pentru Constituţie; 8 decembrie 1991.

Citiţi şi: 

Parlament: Şedinţă solemnă pentru marcarea a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei

#CONSTITUŢIE 30: Dezbaterile Adunării Constituante pe marginea Titlului III - alocuţiune Antonie Iorgovan

#CONSTITUŢIE 30: Dezbaterile Adunării Constituante pe marginea Titlului III - alocuţiune Florin Vasilescu

#CONSTITUŢIE 30: Dezbaterile Adunării Constituante pe marginea Titlului III - alocuţiune Ioan Vida

#CONSTITUŢIE 30: Dezbaterile Adunării Constituante pe marginea Titlului II - alocuţiune Ioan Muraru

#CONSTITUŢIE 30: Dezbaterile Adunării Constituante pe marginea Titlului I - alocuţiune Ion Deleanu