La 21 noiembrie 1991, proiectul de Constituţie a României a fost votat de deputaţii şi senatorii, constituiţi la acea vreme în Adunarea Constituantă. La 8 decembrie acelaşi an, proiectul avea să fie aprobat prin referendum de către cetăţeni. Procesul de elaborare a proiectului de Constituţie a durat un an şi jumătate, timp în care Parlamentul, constituit în Adunare Constituantă, a dezbătut şi votat proiectul, propus de Comisia de redactare a proiectului de Constituţie, conform www.cdep.ro.

Potrivit Decretului-Lege nr. 92/1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României.

Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iulie 1990, când a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, a fost formată din 23 de parlamentari şi 5 experţi - personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată (Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), conform volumului "Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante" (Regia Autonomă "Monitorul Oficial", 1991) şi site-ului www.cdep.ro.

Adunarea Constituantă s-a întrunit în 43 de şedinţe, lucrările acesteia cuprinzând prezentarea tezelor, dezbaterea lor, depunerea de amendamente, discutarea amendamentelor şi votul pe articole. Fiecare dezbatere a câte unui titlu al proiectului era precedat de alocuţiunea câte unuia dintre specialiştii în drept, membri ai Comisiei de redactare.

Astfel, la 21 noiembrie 1991, din numărul total de 510 deputaţi şi senatori care compuneau Adunarea Constituantă, 476 au răspuns la apel (371 deputaţi şi 105 senatori), 33 de parlamentari au votat prin corespondenţă, în timp ce un singur senator nu a răspuns la apelul nominal şi nici nu şi-a exprimat votul prin corespondenţă. Din totalul voturilor exprimate, 414 membri ai Adunării au votat pentru adoptarea Constituţiei, întrunindu-se, astfel, majoritatea de două treimi necesară adoptării Constituţiei. S-a declarat, astfel, adoptată Constituţia României de către Adunarea Constituantă, se arată în procesul verbal privind rezultatul votului exprimat asupra proiectului de Constituţie, în şedinţa din 21 noiembrie 1991, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Marţian (dr.), la Şedinţa Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii, Bucureşti, 17 aprilie 1991.

Foto: (c) : VIRGIL PAVEL @AGERPRES FOTO / ARHIVA ISTORICĂ

Redăm mai jos câteva fragmente din alocuţiunea specialistului Florin Vasilescu pe marginea titlului III din Constituţia de la 1991 referitoare la modalitatea de alegere a preşedintelui ţării, atribuţiile sale şi tipul de regim instituit în România.

"Instituţiile statale trebuie să provină de la cetăţenii acestuia, cei care au fost atâta vreme ignoraţi şi batjocoriţi de un regim strâmb şi de o oligarhie acaparatoare. În ansamblul acestor structuri, o poziţie cu totul deosebită revine instituţiei prezidenţiale. Ea trebuie să fie legitimă şi, pentru a fi legitimă nu poate fi altfel decât democratică. În lume există două moduri de a desemna pe preşedintele de republică, desigur ambele democratice: prin vot direct de către corpul electoral şi prin vot indirect, de către parlament sau colegii anume constituite în acest scop.

Prin alegerea preşedintelui prin vot universal direct de către alegători, funcţia prezidenţială capătă aceeaşi legitimitate cu cea pe care o au deputaţii în parlament. Şi unul şi ceilalţi sunt expresia nemijlocită a voinţei poporului şi răspund în faţa acestuia. Desigur că poziţia preşedintelui nu poate fi aceeaşi în cazul în care el nu este ales direct de către popor, cum este în republicile parlamentare. (...)

Prin urmare, trebuie să reflectaţi că, alegând un mod de alegere a preşedintelui, alegeţi un anumit regim politic. Pentru că, în cazul votării directe de către popor şi implicit al realizării unei legitimităţi superioare nu se pot acorda atribuţii de ordin secundar, neesenţiale pentru funcţia executivă. (...)

Pe de altă parte, este de subliniat faptul că, în cazul alegerii preşedintelui de către parlament, dacă prin compoziţia acestuia nu se ajunge la desemnarea unui candidat care să întrunească majoritatea necesară, soarta desemnării şefului executivului este lăsată în voia unor acorduri ce trebuie să intervină în statele-majore ale partidelor ce compun adunarea. Prin urmare, cetăţenilor le este străină aflarea modului în care s-a ajuns la un compromis şi, desigur, a elementelor care îl compun. (...)

Radu Câmpeanu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, la şedinţa Adunării Constituante pentru adoptarea Constituţiei Romaniei, Bucureşti, 21 noiembrie 1991.

Foto: (c) : ARMAND ROSENTHAL @AGERPRES FOTO / ARHIVA ISTORICĂ

În aceste condiţii, majoritatea membrilor Comisiei Constituţionale a considerat mai potrivită ţării noastre alegerea preşedintelui prin vot direct de către toţi membrii corpului electoral. Este soluţia aplicată în Franţa, Irlanda, Polonia, Finlanda, Portugalia, Islanda, Austria. (...)

Ceea ce este important este faptul că atribuţiile ce se încredinţează preşedintelui să-i confere puterea necesară unui şef de stat, concomitent cu existenţa unor garanţii constituţionale în măsură să împiedice orice acces spre totalitarism.

În aceste condiţii, este firesc să subliniez că nu atât tipul de republică asigură prin el însuşi valoarea democratică a unui regim politic, ci modul în care sunt înfăptuite normele constituţionale şi cum este asigurat controlul exercitării lor.

Aşadar, ceea ce trebuie să prevaleze în orice instituţie democratică este existenţa unor sisteme de control constituţional suficient de eficace, pentru a asigura exerciţiul democratic, corect al atribuţiilor încredinţate."

***
Titlul III din Constituţia din 1991 se numeşte "Autorităţile publice" şi este structurat în şase capitole. Capitolele, la rândul lor, sunt împărţite pe secţiuni:

Capitolul I - Parlamentul
Secţiunea 1: Organizarea şi funcţionarea
Secţiunea 2: Statutul deputaţilor şi al senatorilor
Secţiunea 3: Legiferarea

Capitolul II - Preşedintele României

Capitolul III - Guvernul

Capitolul IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul

Capitolul V - Administraţia publică
Secţiunea 1: Administraţia publică centrală de specialitate - cu următoarele articole: Structura; Înfiinţarea; Forţele armate; Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
Secţiunea 2: Administraţia publică locală - cu următoarele articole: Principii de bază; Autorităţi comunale şi orăşeneşti; Consiliul judeţean; Prefectul.

Capitolul VI - Autoritatea judecătorească
Secţiunea 1: Instanţele judecătoreşti
Secţiunea 2: Ministerul Public
Secţiunea 3: Consiliul Superior al Magistraturii

***
Printre modificările aduse de revizuirea din 2003 la Titlul III, se numără: stabilirea mandatului preşedintelui ţării la cinci ani faţă de patru ani cât era în Constituţia din 1991 (art. 83 din Constituţia din 2003); introducerea unui nou alineat care prevede că preşedintele nu îl poate revoca pe primul ministru (art. 107); transformarea Curţii Supreme de Justiţie în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 126 din Constituţia revizuită); sporirea rolului şi importanţei Consiliului Superior al Magistraturii ca fiind garantul independenţei justiţiei şi incluzând în componenţa acestuia reprezentanţi ai societăţii civile (art. 133, 134 din Constituţia revizuită); scăderea numărului de cetăţeni care pot promova o iniţiativă legislativă de la 250.000 la 100.000 (art. 74 din Constituţia revizuită); restrângerea imunităţii parlamentare la voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (art. 72 din Constituţia revizuită).

Dezbaterile Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii a statului, Bucureşti, 13 februarie 1991.

Foto: (c) : CORNEL MOCANU @AGERPRES FOTO / ARHIVA ISTORICĂ

Pentru fluidizarea activităţii legislative şi eliminarea etapelor medierii şi divergenţelor, Constituţia din 2003 a prevăzut o mai bună partajare a competenţelor legislative ale fiecăreia dintre camere, asigurându-se o anumită specializare a acestora, dar, în acelaşi timp, o menţinere a egalităţii în atribuţii. Potrivit modificării din 2003, proiectele legislative sunt dezbătute şi adoptate de ambele Camere, dar, pe rând, fiecare Cameră va avea o competenţă decizională, în sensul că a doua Cameră sesizată se va pronunţa definitiv în domeniul rezervat acesteia. Camera Deputaţilor va avea în competenţă decizională, în principal, legile ordinare, în timp ce Senatului îi va reveni ratificarea acordurilor internaţionale. Legile organice sunt fi împărţite în mod egal, ca importanţă şi număr, între cele două Camere, scrie cdep.ro. (art. 65, art. 73, art. 75, art. 76 din Constituţia revizuită).

Cu privire la administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale, Constituţia din 2003 prevede că, pe lângă principiile descentralizării şi autonomiei locale, aceasta se întemeiază şi pe principiul deconcentrării serviciilor publice, subliniindu-se că între prefect şi celelalte autorităţi publice locale nu există raporturi de subordonare (art. 120, art. 123), conform www.cdep.ro. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, redactori Arhivă Foto: Elena Bălan, Vlad Ruşeanu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Dezbaterile Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii a statului, Bucureşti, 13 februarie 1991.