PERSONALITATEA ZILEI: Fostul mare jucător de tenis Yannick Noah
Jucătorul de tenis Yannick Noah s-a născut la 18 mai 1960, în localitatea Sedan.
Stabilit de la vârsta de trei ani în Camerun, a început să practice tenisul de câmp.
Revenit în Franța, la Nisa, a început să se pregătească la nivel profesionist în sportul alb, conform www.atptour.com.

În 1977, Yannick Noah a obținut primul său succes notabil, câștigând turneul de juniori de la Wimbledon.
A trecut la seniori, anul următor, prilej cu care a jucat cu unii dintre cei mai buni jucători ai acelei perioade, Jimmy Connors, Guillermo Vilas, Ivan Lendl, Björn Borg.
În 1983, Yannick Noah a câștigat turneul de la Roland Garros, învingându-l în finală pe suedezul Mats Wilander.

La vârsta de 23 de ani, Yannick Noah a ajuns pe locul trei în clasamentul mondial, impresionând prin jocul său spectaculos.
Timp de 19 ani, pe parcursul carierei sale, a înregistrat 478 de victorii la simplu, 209 meciuri pierdute, 23 de turnee la simplu câștigate și 16 la dublu, potrivit www.tennisfame.com.
Yannick Noah a fost prezent în Top 10 mondial, cinci ani la rând, fiind pe locul 9 în 1983 și ajungând treptat anual până pe locul 3. A ajuns de trei ori până în sferturile de finală ale turneului US Open (1983, 1985 și 1989), iar în anul 1990 a ajuns până în semifinalele turneului de la Australia Open. A jucat doar de șase ori la turneele de la Australian Open și de la Wimbledon. Una dintre marile sale victorii din carieră a avut loc în 1982 la turneul ATP Palm Springs, unde l-a învins pe Ivan Lendl cu scorul 6-4, 3-6, 6-2, conform https://www.tennisfame.com/.

A câștigat titlul la Rolland Garros la dublu, în 1984, făcând echipă cu compatriotul său Henri Leconte împotriva echipei de dublu din Cehia formată din Pavel Siozil și Tomas Smid într-un meci maraton întins pe durata a cinci seturi (6-4, 2-6, 3-6, 6-3, 6-2). Cuplul la dublu Noah și Leconte au fost finaliști la turneul US Open din 1985, iar Noah a fost finalist la Openul Franței din 1987 alături de Guy Forget.
Noah a jucat pentru echipa de Cupa Davis a Franței timp de 11 ani (1978-1985 și 1988-1990). A fost căpitanul echipei de Cupă Davis în perioada 1991-1992 și 1995-1998. În 1991, a condus echipa Franței, în calitate de căpitan, care a câștigat Cupa Davis pentru prima dată în 59 de ani (de la momentul 1932), învingând puternica echipa favorită a SUA cu scorul de 3-1 în finală. În anul 1996, a condus din nou echipa Franței spre titlul Cupei Davis, învingând Suedia cu scorul de 3-2, în finala desfășurată la Malmo, în Suedia.
În anul 1997, Yannick Noah a fost căpitanul echipei de tenis a Franței care a cucerit Fed Cup în primul său titlu, învingând echipa similară a Olandei cu scorul de 4-1. El a fost de asemenea căpitanul echipei de tenis a Franței pentru Fed Cup în anul 1998, indică https://www.tennisfame.com/.
În 2005, numele său a fost introdus în galeria celebrităților tenisului mondial - International Tennis Hall of Fame, potrivit https://lavercup.com/.

Îmbrățișând cariera muzicală, Yannick Noah a cunoscut succesul, reușind să vândă peste 4 milioane de albume și să concerteze în lumea întreagă, conform https://lavercup.com/.

În 2025, la 19-21 septembrie, îi va urma fostului mare jucător de tenis Bjorn Borg în calitate de căpitan în cadrul echipei Team Europe pentru întrecerea Cupa Laver, conform https://lavercup.com/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Yannick Noah Officiel /Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție












