SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 mai
Ortodoxe
Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului;
Aducerea moaștelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare; Sf. Matrona de la Moscova
Greco-catolice
Aducerea moaștelor Sf. Atanasie cel Mare al Alexandriei
Romano-catolice
Ss. Atanasiu, ep. înv.; Antonin din Florența, ep.
Sfântul Ierarh Atanasie al-III-lea (Patelarie) s-a născut în anul 1580 (sau 1560) în orașul Rethimno din insula Creta, primind la botez numele de Alexie.
A intrat în viața călugărească la Mănăstirea 'Sf. Ecaterina' din Muntele Sinai, unde a fost călugărit cu numele de Anania. A ajuns la Muntele Athos, unde a intrat în obștea Mănăstirii Esfigmenu (sau Xeropotam), mai târziu s-a retras într-un loc aproape de Kareia, unde petrecea în rugăciune, post și priveghere. Aici a fost hirotonit ieromonah, primind numele de Atanasie.
În anul 1626, o veche scriere grecească arată că Sfântul Atanasie se afla în Țara Românească, unde profesa ca dascăl pentru fii de boieri.
A fost ales mitropolit al Tesalonicului în anul 1631, iar trei ani mai târziu, pentru scurtă vreme, Sfântul Atanasie a ocupat scaunul patriarhal de la Constantinopol.
După mai multe încercări pe care le-a suferit, în mare parte din partea turcilor, patriarhul Atanasie a fost găzduit la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galați. În anul 1653 a plecat în Rusia, sperând în ajutorul țarului. Pe drumul de întoarcere spre Galați, la 5 aprilie 1654, în a treia zi a Sfintelor Paști, Sfântul Atanasie a trecut la cele veșnice.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 6 martie 2008, a hotărât înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Ierarh Atanasie, patriarhul Constantinopolului.
* Sfântul Atanasie cel Mare era din Alexandria, Egipt, și a trăit în timpul succedării la conducerea Imperiului Roman a mai multor împărați, de la Constantin cel Mare (306-337) până la Valens (364-378).
A primit o educație solidă și a fost făcut cleric de patriarhul Alexandru, căruia i-a urmat la păstorirea bisericii din Alexandria. A fost ales ierarh, dar, din cauza permanentei lupte cu ereticii arieni printre care se aflau și membrii ai clerului, Sfântul Atanasie a fost exilat de cinci ori din cetate.
În acea mare furtună și tulburare stârnită de erezia ariană (erezie antitrinitară care susținea că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl, iar între cele două persoane ale Sfintei Treimi ar fi existat diferența dintre 'născut' și 'creat', de unde rezulta inferioritatea Fiului), patriarhi în centrele bisericești care mărturiseau dreapta credință erau: Maxim al Ierusalimului (333-350), Alexandru al Constantinopolului (327-337) și Atanasie al Alexandriei (328-373), care, deși în surghiun, nu lăsa cârma bisericii, cu cuvântul și cu scrisul îndreptând dreapta credință.
Sfântul Atanasie a trecut la ceruri după 46 de ani de episcopat și după osteneli lungi și multe nevoințe pentru dreapta credință. În cele din urmă, după mai multe izgoniri, a avut un scurt timp de liniște și pace în scaunul episcopal, apoi s-a dus către părinții săi, către patriarhi, către proroci, către apostoli, către mucenici și către mărturisitori; căci s-a nevoit ca ei pe pământ.
Ziua sa de prăznuire este la 18 ianuarie, iar în ziua de 2 mai este sărbătorită aducerea sfintelor sale moaște la Constantinopol, după mulți ani de la trecerea sa la cele veșnice.
* Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în familia unor țărani din satul Sebino, guberia Tula. Părinții ei, Dimitrie și Natalia, țărani foarte evlavioși și cinstiți, au dus o viață foarte modestă alături de cei patru copii ai lor, Matrona fiind cea mai mică, dobândită pe când părinții nu mai erau tineri.
Întrucât din naștere a fost lipsită de vedere, copiii adesea o batjocoreau, pricină pentru care încă din copilărie se ferea de oameni, încetând să mai iasă din casă și dăruindu-se rugăciunii și cugetării la cele dumnezeiești. Locuind în apropierea bisericii satului, mergea la toate slujbele, stând neclintită și învățând cu timpul toate cântările.
Chiar de îi lipsea vederea cea din afară, vederea cea duhovnicească a făcut-o să iubească nespus de mult icoanele, astfel că în odaia sa întregul perete de sus până jos era plin de icoane în fața cărora ardeau neîncetat candele și dinaintea cărora petrecea îndelungate ceasuri în rugăciune, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.
Pe când avea 6-7 ani, se arătară darurile bogate pe care Dumnezeu le vărsase într-însa, căci putea vedea limpede gândurile și păcatele oamenilor.
Datorită purtării de grijă a boierului satului, Matrona a făcut pelerinaje la Kiev, Moscova și Sankt Petersburg. Pe când a intrat în Catedrala Sfântului Andrei, unde slujea Sfântul Ioan de Kronstadt, acesta a cerut oamenilor să se dea la o parte și să îi facă loc tinerei Matrona, pe atunci de numai 14 ani, numind-o 'al optulea stâlp al Rusiei'.
Pe când avea 17 ani, Dumnezeu a lipsit-o pe Sfânta Matrona de mângâierea pelerinajelor, luându-i pe neașteptate puterea de a merge. Din acea clipă a petrecut tot restul vieții mai mult întinsă pe pat, dăruindu-se cu mai multă osârdie rugăciunii, postirii și mângâierii celor ce veneau la dânsa.
Curând sosiră vremuri grele și tulburi peste Rusia: revoluția, împărțirea pământurilor și foametea.
În anul 1925, pe când avea 40 de ani, sfânta maică a venit să locuiască în Moscova, petrecând în răstimpuri scurte în case ale creștinilor, unde venea mulțime mare de popor pentru a primi mângâiere și izbăvire de mâhniri și necazuri. Iar dânsa îi liniștea, îi mângâia pe cap, îi însemna cu sfânta cruce și le spunea cuvinte de încurajare. Uneori glumea, alteori era aspră. Câteodată spunea numai un cuvânt și sufletul se tămăduia de tulburare și tristețe.
Nu cu multă vreme înaintea adormirii sale, le spunea celor apropiați: 'Toți, toți să veniți la mine și să-mi povestiți necazurile voastre, de parcă aș fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi și vă voi ajuta'.
La 2 mai 1952, s-a mutat în lăcașurile cele de sus, iar la 8 martie 1998, s-au aflat moaștele sale, răspândind bună mireasmă și izvorând fără oprire minuni, care s-au așezat în Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova. Peste un an, la 2 mai 1999, Sfânta Matrona a fost trecută în rândul sfinților, cinstirea sa răspândindu-se apoi în lumea întreagă pentru marea mulțime de minuni săvârșite. (surse: https://basilica.ro; https://www.crestinortodox.ro/; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














