La 21 noiembrie 1991, proiectul de Constituţie a României a fost votat de deputaţii şi senatorii, constituiţi la acea vreme în Adunarea Constituantă. La 8 decembrie acelaşi an, proiectul avea să fie aprobat prin referendum de către cetăţeni. Procesul de elaborare a proiectului de Constituţie a durat un an şi jumătate, timp în care Parlamentul, constituit în Adunare Constituantă, a dezbătut şi votat proiectul de Constituţie, propus de Comisia de redactare a proiectului de Constituţie, conform cdep.ro.

Potrivit Decretului-Lege nr. 92/1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României.

Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iulie 1990, când a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, a fost formată din 23 de parlamentari şi 5 experţi - personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată (Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), conform volumului "Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante" (Regia Autonomă "Monitorul Oficial", 1991) şi site-ului http://www.cdep.ro/.

Adunarea Constituantă s-a întrunit în 43 de şedinţe, lucrările acesteia cuprinzând prezentarea tezelor, dezbaterea lor, depunerea de amendamente, discutarea amendamentelor şi votul pe articole. Fiecare dezbatere a câte unui titlu al proiectului era precedat de alocuţiunea câte unuia dintre specialiştii în drept, membri ai Comisiei de redactare.

Astfel, la 21 noiembrie 1991, din numărul total de 510 deputaţi şi senatori care compuneau Adunarea Constituantă, 476 au răspuns la apel (371 deputaţi şi 105 senatori), 33 de parlamentari au votat prin corespondenţă, în timp ce un singur senator nu a răspuns la apelul nominal şi nici nu şi-a exprimat votul prin corespondenţă. Din totalul voturilor exprimate, 414 membri ai Adunării au votat pentru adoptarea Constituţiei, întrunindu-se, astfel, majoritatea de două treimi necesară adoptării Constituţiei. S-a declarat, astfel, adoptată Constituţia României de către Adunarea Constituantă, se arată în procesul verbal privind rezultatul votului exprimat asupra proiectului de Constituţie, în şedinţa din 21 noiembrie 1991, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

Şedinţa parlamentară a Adunării Constituante pentru adoptarea Constituţiei României din 21 noiembrie 1991

Foto: (c) AGERPRES FOTO/ARHIVA ISTORICA

Redăm, mai jos, câteva fragmente din alocuţiunea specialistului Ion Deleanu pe marginea titlului I din Constituţia de la 1991 referitoare la conceptele de naţiune, suveranitate, stat social şi cetăţenie.

Fragmente din alocuţiunea raportorului Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie, Ion Deleanu, pe marginea Titlului I (Stenograma şedinţei din 13 februarie 1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr. 1 din 15 februarie 1991; pp. 63-64 din volumul "Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante"):

"Se întâmplă foarte rar ca o putere constituantă originară să aibă şansa de a rămâne în istorie prin stabilirea unor cu totul alte rânduieli economice, sociale şi juridice, puse sub semnul ambiţiei altruiste de a împlini vocaţia poporului din care ea provine. Adunarea Constituantă a României are o asemenea şansă, ei fiindu-i conferită prin punerea în operă de către poporul român a celei mai frumoase moralmente invenţii ale omenirii - revoluţia. (...)

Dezbaterile Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii a statului; imagine din sală; şedinţa din 13 februarie 1991

Foto: (c) CORNEL MOCANU/ARHIVA ISTORICA

Ca dimensiune de ordin psihologic a statului, naţiunea nu este un fenomen exclusiv etnic sau biologic, ea sintetizează şi exprimă trecutul istoric, tradiţiile, modul de viaţă, comunitatea de limbă şi cultură, legătura genetică a generaţiilor şi unitatea idealurilor lor pentru formarea şi afirmarea statului naţional român. Sentimentul naţional constituie, astfel, cel mai puternic ferment al coeziunii şi al permanenţei lui.

Teritoriul nu se reduce la semnificaţia unei simple dimensiuni geografice a statului, el îndeplineşte şi semnificaţii politice între care acelea de a înscrie naţiunea pe planul unei realităţi concrete, garantarea suveranităţii, asigurarea securităţii individului şi a existenţei materiale a colectivităţii, circumscrierea prerogativelor autorităţilor publice.

Suveranitatea naţională, exprimând supremaţia puterii de stat şi independenţa acesteia, aparţine poporului. Ea este, deci, unică, inalienabilă, indivizibilă şi imprescriptibilă. Poporul, ca titular unic, exclusiv suveran şi plenar al puterii, îşi exercită puterea prin organele sale reprezentative şi prin referendum. Se materializează, astfel, nu numai principiul sacru al omnipotenţei poporului, dar şi dezideratul îmbinării democraţiei directe cu democraţia reprezentativă.

În organizarea politică a societăţii, cel puţin două repere au preeminenţă. În primul rând partajarea prerogativelor puterii, relativa autonomie a organelor statului şi independenţa acestora, astfel încât niciuna dintre autorităţile publice să nu poată aspira la omnipotenţă ori să poată aluneca spre voluntarism şi aroganţă. În al doilea rând, constituirea unui stat de drept şi democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii acestora, ordinea constituţională, egalitatea juridică, justiţia, pluralismul politic sunt valori supreme.

Dezbaterile Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii a statului; imagine din sală; şedinţa din 13 februarie 1991

Foto: (c) CORNEL MOCANU/ARHIVA ISTORICA

Definind baza socială a statului, se precizează că niciun privilegiu nu este admis în beneficiul uneia dintre categoriile sociale. Sunt suprimate, astfel, ierarhizările valorice arbitrare între clasele sociale, exclusivismul în conducerea societăţii, marginalizarea unor categorii de persoane. Se recunoaşte, astfel, totodată, egalitatea sub aspectul rolului şi al importanţei tuturor factorilor de producţie şi sociali. Dintr-o asemenea perspectivă, sprijinul mutual şi colaborarea tuturor categoriilor sociale, adică solidaritatea lor pentru realizarea binelui comun, este condiţia eminentă a dăinuirii şi prosperităţii. (...).

Cetăţenia română este definită ca apartenenţa persoanei la statul român din care, potrivit legii, rezultă drepturi şi obligaţii specifice condiţiei de cetăţean. (...) Oricât de gravă ar fi abaterea unei persoane şi oricât de drastic punitivă, nu poate justifica, în concepţia noastră, scoaterea persoanei în afara zidurilor cetăţii. Căci cetăţenia nu este doar o legătură juridică, ci şi una genetică imposibil de distrus prin verdicte juridice (...)".

***
Titlul I din Constituţia din 1991 se numeşte "Principii generale" şi cuprinde un singur titlu, cu acelaşi nume, cu următoarele articole: Statul roman; Suveranitatea; Teritoriul; Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni; Cetăţenia; Dreptul la identitate; Românii din străinătate; Pluralismul şi partidele politice; Sindicatele; Relaţii internaţionale; Dreptul internaţional şi dreptul intern; Simboluri naţionale; Limba oficială; Capitala.

***
Revizuirea din 2003 a Constituţiei din 1991 a adus titlului I câteva modificări. La articolul 1, alineat 3, după ce România este definită ca "stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme", s-a adăugat că aceste valori sunt "în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989". (art. 1 din Constituţia revizuită), conform http://cdep.ro/.

Dezbaterile Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii a statului; imagine din sală; şedinţa din 13 februarie 1991

Foto: (c) CORNEL MOCANU/ARHIVA ISTORICA

O altă completare adusă prin revizuirea din 2003 a fost precizarea conform căreia statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. (art. 1 din Constituţia revizuită).

De asemenea, prevederea iniţială potrivit căreia "suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative" a fost completată cu precizarea că acestea sunt "constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte" (art. 2 din Constituţia revizuită).

În legătură cu relaţia dintre dreptul internaţional şi cel intern, Constituţia din 2003 prevede că, în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei (art. 11 din Constituţia revizuită), mai scrie site-ul http://cdep.ro/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea)