La 17 februarie 1866 începea să funcţioneze Banca României, bancă de scont şi emisiune, creată prin transformarea filialei din Bucureşti a Băncii Imperiale Otomane - dominată de capitalul englez -, cu un capital de 25.000.000 de lei. După retragerea privilegiului de emisiune, operaţiile bancare au continuat sub numele de Bank of Roumania Ltd., potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Primul preşedinte al Consiliului de administraţie al Băncii României a fost Ion Ghica.

În anii anteriori ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza (silit să abdice la 10/11 februarie 1866), au avut loc mai multe încercări de înfiinţare a unei bănci de emisiune şi a unei bănci funciare.

Astfel, chiar de la începutul domniei sale, în 1859, Cuza a urmărit realizarea unui substanţial împrumut extern şi l-a însărcinat pe Victor Place, consulul din Iaşi al Franţei, cu tratativele necesare. ''Acest împrumut - de 60.000.000 de franci - urma să permită înfiinţarea a două ''instituţii utile'', şi anume banca de emisiune şi banca funciară, ultima fiind menită să finanţeze reforma agrară, deci împroprietărirea ţăranilor'', arată istoricul Constantin C. Giurescu, în lucrarea sa "Viaţa şi opera lui Cuza Vodă" (Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966). Acest împrumut nu a fost finalizat. În cursul anilor următori, până în 1864, s-au făcut şi alte încercări de împrumuturi externe, dar fără succes.

La 10 august 1864, a fost contractat primul împrumut extern al României, cu Banca Imperială Otomană şi casa ''Stern Brothers'' din Londra, în valoare de 916.000 lire sterline, cu o dobândă de 7 la sută şi rambursabil în 22 de ani. Realizarea acestui împrumut reflecta consolidarea poziţiei statului român pe plan internaţional după lovitura de stat din 2 mai 1864, se subliniază în lucrarea ''Politica externă a României. Dicţionar cronologic'' (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986).

Proiectele de realizare a unei bănci de emisiune şi scont şi a unei bănci funciare l-au preocupat pe domnitorul Cuza şi pe parcursul anului 1865, atrăgând numeroşi concurenţi.

La 19 octombrie 1865, Al. I. Cuza acorda unui grup de capitalişti englezi concesiunea înfiinţării unei bănci de scont şi emisiune numită "Banca României", care, patru ani mai târziu, a renunţat la privilegiul emisiunii, devenind o bancă de scont, potrivit site-ului https://www.bnr.ro/.
***

Ion Ghica, scriitor, economist şi om politic, exponent al generaţiei paşoptiste, cel care a fost totodată primul preşedinte al Consiliului de administraţie al Băncii României, s-a născut la 12 august 1816, la Bucureşti. A urmat Colegiul ''Sf. Sava'' din Bucureşti şi şi-a luat bacalaureatul în Litere la Sorbona (1836) şi în ştiinţe matematice, la Facultatea de ştiinţe a Universităţii din Paris (1838). A absolvit, de asemenea, Şcoala de Mine din Paris (1840) şi a audiat cursuri de economie politică la College de France şi pe cele ale Conservatorului de Arte şi Meserii din Paris, potrivit dicţionarului ''Membrii Academiei Române (1866-2003)'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Un moment important în activitatea Academiei Mihăilene l-a constituit numirea lui Ion Ghica (1816-1897) ca profesor de geologie şi mineralogie şi, apoi, de economie politică. La 23 noiembrie/5 decembrie 1843, Ion Ghica a deschis cursul de economie politică, la anul II "de legi".

Ion Ghica a făcut parte din comitetul revoluţionar cu componenţă lărgită din Ţara Românească, constituit la 10/22 mai 1848, alături de Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Cezar Bolliac, fraţii Goleşti, Ion Heliade Rădulescu ş.a. Lui Ion Ghica i-a revenit sarcina să poarte tratative cu Poarta otomană pentru a o convinge să accepte guvernul şi programul revoluţionar de la 1848 din Ţara Românească.

După înfrângerea revoluţiei în Ţara Românească, Ion Ghica a făcut parte, alături de Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti ş.a., din comitetul aflat în fruntea ''Asociaţiei române pentru conducerea emigraţiei'', constituită la Paris la 2 decembrie 1849. Rămas în exil, a fost guvernator (1854) şi apoi bei (prinţ) de Samos (1856).

Revenit în ţară în 1858, Ion Ghica a ocupat, după Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, diferite funcţii: prim-ministru şi ministru de Interne al Moldovei (1859) şi al Ţării Româneşti (octombrie 1859 - mai 1860), iar după Unirea definitivă a Principatelor Române a fost vicepreşedinte al Adunării Legislative, director în Departamentul Lucrărilor Publice (1861), membru în Consiliul Superior al Instrucţiunii Publice (1862).

A condus, de asemenea, guvernul liberal din perioada 18 decembrie 1870 - 11 martie 1871 şi s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Liberal (1875). Ion Ghica a fost, de asemenea, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Londra (1881-1890). A fost ales membru (din 13 august 1874) şi preşedinte al Societăţii Academice Române (1876-1879), apoi al Academiei Române (1879-1882, 1884-1887, 1890-1893, 1894-1895). A murit la 22 aprilie 1897, la moşia din Ghergani, judeţul Dâmboviţa, unde a şi fost înmormântat. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Gabriela Badea)

* Explicaţie fotografie din deschidere: Bust al lui Ion Ghica din Parcul ''Nicolae Iorga'' din Bucureşti