"Gargantua şi Pantagruel" ("La Vie de Gargantua et de Pantagruel") este o serie de cinci opere literare, cu teme şi personaje comune, scrisă de autorul francez renascentist Francois Rabelais (c. 1494-1553).

Primele două cărţi ale pentalogiei, "Pantagruel", respectiv "Gargantua" au fost publicate în 1532 şi 1534. Următoarele două, "A treia carte a lui Pantagruel" şi "A Patra carte a lui Pantagruel" datează din 1546, respectiv 1552. A cincea a apărut postum, în 1564, deşi unii istorici literari au unele îndoieli legate de identitatea autorului, potrivit renaissance-france.org.

Inspirându-se din cărţi populare anonime, Rabelais narează aventurile lui Pantagruel, apoi pe cele ale tatălui acestuia, Gargantua. Personaje care s-au bucurat în epocă de un succes semnificativ printre cititori şi continuă să-i încânte, cei doi sunt nişte uriaşi cumsecade, care trec prin nenumărate întâmplări cu iz satiric şi fantastic.

În ciuda caracterului pronunţat comic, cărţile francezului ascund cugetări şi îndemnuri cât se poate de serioase. Cei doi giganţi ai lui Rabelais sunt, la modul comic, simboluri ale idealului de om universal, specific Renaşterii. Robuşti din punct de vedere al fizicului, spirite enciclopedice, sunt însetaţi de cunoaştere şi au o largă înţelegere pentru tot ce este omenesc.

Poate cea mai importantă parte a lucrărilor este scrisoarea pe care Gargantua o adresează fiului său şi care prevede un program de educaţie pe cât de riguros, pe atât de ambiţios. Extrapolând, în viziunea lui Rabelais tinerii ar trebui să studieze limbi clasice precum greaca, latina şi ebraica, geometria şi aritmetica, astronomia, muzica, dreptul civil şi medicina. Ştiinţele naturii sunt puse la loc de cinste, iar îndeletniciri precum astrologia sau alchimia, atât de populare în Evul Mediu, sunt marginalizate. Nu lipsesc nici reflecţiile etice, căci, scrie autorul francez, "ştiinţa fără conştiinţă nu-i decât o ruină a sufletului".

Deşi dezaprobă cu tărie războiul, Rabelais îşi încurajează cititorii să înveţe mânuirea armelor în scopuri defensive. De altfel, chiar paşnicul Gargantua va fi nevoit să lupte pentru a-şi apăra ţara în faţa invadatorilor conduşi de crudul rege Picrochole.

Cele mai savuroase episoade satirizează pedanteria şi clericalismul. De pildă, un student este ironizat din cauza exagerărilor lui latiniste, ridicole şi de neînţeles. Când Pantagruel începe să devină deranjat de exprimarea studentului, acesta îşi aminteşte imediat graiul de acasă. La rândul lor, clericii cu pretenţii de erudiţi dar, în realitate, superficiali sunt reprezentaţi de teologul Janotus de Baligardo.

Stilul lui Rabelais avea să fie admirat şi, într-o anumită măsură, chiar imitat de autori din Europa, în special de britanici precum John Webster şi Francis Bacon. "Călătoriile lui Guliver", de Jonathan Swift are elemente comune cu textele lui Rabelais, ca şi "Tristram Shandy" a lui Laurence Sterne. Operele francezului nu au rezonat, însă, în cercurile religioase, cu atât mai puţin în rândurile puritanilor.

În literatura română, opera lui Ion Creangă este apropiată de spiritul lui Rabelais. Nu întâmplător, Nicolae Iorga l-a numit pe povestitor "Un Rabelais român". În "Arta prozatorilor români" (Editura Contemporană, 1941), Tudor Vianu scria că "Rabelais este scriitorul străin asemănător mai mult cu Creangă, nu numai prin fabulaţia enormă, care face din Oşlobanu, din Gerilă, din Păsări-Lăţi-Lungilă tipuri înrudite cu Gargantua şi Pantagruel, nu numai prin instinctivitatea acestor personaje, nu numai prin umorul abundent, dar şi prin oralitatea stilului, care-l determină şi pe el, ca şi pe Rabelais, să folosească larg zicerile poporului, să cultive onomatopeea şi asonanţa şi să se lase în voia unor adevărate orgii de cuvinte". AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Anda Badea)