Data de 11 martie 1990 este una dintre cele mai importante pentru istoria Lituaniei, marcând restabilirea independenţei de stat.

În această zi, în urmă cu 30 de ani, 124 de deputaţi lituanieni au votat în favoarea restabilirii independenţei, iar şase s-au abţinut, conform https://www.baltictimes.com.

La jumătatea secolului al XIX-lea Lituania este ocupată de Rusia. În 1911, Lituania obţine independenţa, care este restabilită la 16 februarie 1918 prin adoptarea Legii de Independenţă a Lituaniei. Peste două decenii prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 aruncă nefasta cortină a dominaţiei prin sfere de influenţă şi asupra Lituaniei. Uniunea Sovietică susţinea că Lituania şi-a exprimat voinţa în acest sens, însă protocoalele înţelegerii din 1939 indicau chiar opusul. La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Lituania devine parte a Uniunii Sovietice.

Lituanienii desfăşoară o luptă de rezistenţă, care a îmbrăcat aspecte paşnice, uneori şi violente, faţă de conducerea sovietică şi la adresa procesului de sovietizare al Lituaniei. Disidenţa a luat încă din anii '60 un aspect legalist şi deschis - petiţii, manifestaţii de masă, denunţuri prin samizdat.

Formele de rezistenţă faţă de autoritarismul comunist s-au evidenţiat diferit în funcţie de specificitatea culturilor, de raportul de forţe din interiorul fiecărui stat şi de conjunctură, potrivit lucrării "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre" (Jean-Francois Soulet, Polirom, 1998).

Aceste forme de rezistenţă au erupt din enclave diferite ale societăţii lituaniene. Un rol semnificativ l-a jucat Biserica Catolică, care, de altfel, a demonstrat o implicare constantă în istoria Lituaniei şi a mişcării de independenţă naţională a statului baltic. Reprezentanţii Bisericii Catolice au realizat şi au distribuit petiţii publice şi scrisori în care criticau vehement deportările represiunii sovietice, conform https://nvdatabase.swarthmore.edu.

În anii '60-'70, se coagulase la nivelul societăţii lituaniene un dezacord general între societatea civilă şi puterea comunistă. Acest curent se manifesta şi în Polonia. Pe ziduri erau scrise mesaje care exprimau dorinţa de libertate şi independenţă a poporului lituanian, precum: ''Trăiască Lituania liberă''!, potrivit volumului "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre".

Momentul care a dat un imbold hotărâtor luptei de rezistenţă lituaniene a fost chiar implementarea ''perestroikăi'' şi a ''glasnost-ului'' în Uniunea Sovietică în 1985. După acest moment, mişcarea de rezistenţă lituaniană a găsit oxigenul necesar să treacă la nivelul următor al luptei pentru libertate naţională. Liderii Partidului Comunist Lituanian nu au îmbrăţişat aceste politici promovate de Moscova, dar intelectualii lituanieni au profitat de această conjunctură prielnică şi au publicat noi reviste literare în paginile cărora criticau conducerea sovietică. A existat, de asemenea, o rezistenţă manifestată prin intermediul grupurilor de protejare a mediului care au acţionat pentru blocarea distrugerii ecologice implementată de proiectele industriale sovietice.

În primăvara anului 1988, mişcarea pentru independenţa Lituaniei a înţeles însemnătatea momentului prielnic şi un grup de intelectuali au început să lucreze la o nouă constituţie pentru Lituania. La 3 iunie 1988, peste 500 de intelectuali şi oficiali tineri ai Partidului Comunist Lituanian s-au reunit la Academia de Ştiinţe şi au pus bazele grupului denumit Sajudis, care îşi asuma drept rol coordonarea campaniei pentru independenţa Lituaniei. La scurt timp după constituire, Sajudis a organizat câteva reuniuni în care au fost dezbătute probleme dedicate independenţei naţionale, potrivit https://nvdatabase.swarthmore.edu.

La 14 iunie 1988, grupul pentru independenţă denumit "Liga pentru Libertatea Lituaniană", care funcţiona din anii '70, a organizat un marş, în capitala Vilnius, la care au participat circa 6.000 de persoane şi unde pentru prima dată de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fluturat drapelul Lituaniei independente.

În zilele de 21 şi 24 iunie 1988, mult mai moderaţii Sajudis au organizat două adunări pentru a desemna reprezentanţii lituanieni pentru al XIX-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice desfăşurat la Moscova. La revenirea în Vilnius, liderii Sajudis au organizat o nouă adunare pentru a arăta sprijinul popular pentru reformele introduse în blocul comunist. La această manifestare, la care au fost prezenţi peste 100.000 de lituanieni, au fost fluturate numeroase steaguri ale Lituaniei independente şi s-a cântat pentru prima dată imnul naţional. După data de 9 iulie, foarte mulţi lituanieni s-au alăturat boicotului planificat al Sajudis faţă de principalul cotidian al Partidului Comunist, indică https://nvdatabase.swarthmore.edu.

La momentul împlinirii a 48 de ani de la instituirea Republicii Socialiste Sovietice Lituania, în 20 iulie 1988, întreaga ţară a fost cuprinsă de proteste. În cadrul acestora s-a desfăşurat şi o cursă pentru protejarea mediului a 100 de ciclişti şi 24 de întruniri de sprijin, precum şi un marş al simpatizanţilor ''rock'n'roll'' pentru a-şi arăta omagiul pentru independenţa naţională. Ca urmare a protestelor, Consiliul Suprem Lituanian a cerut anunţarea cu zece zile în avans a desfăşurării oricărui tip de manifestaţie. În urma instituirii acestei măsuri, 5.000 de oameni s-au adunat în faţa clădirii Consiliului Suprem pentru a protesta.

Sajudis publică protocoalele secrete ale Pactului Ribbentrop Molotov care demonstrau anexarea forţată a Lituaniei la Uniunea Sovietică. Mai târziu, cu prilejul datei dedicate semnării Pactului, peste 250.000 de lituanieni s-au adunat în Vilnius purtând steaguri ale Lituaniei independente pentru a protesta împotriva conducerii sovietice. Au fost desfăşurate manifestaţii similare şi în alte oraşe ale Lituaniei.

Sprijinul la nivel naţional pentru Sajudis şi pentru mişcarea de independenţă a Lituaniei a continuat să crească.

La congresul Sajudis din octombrie 1988 a fost exprimat sprijinul pentru continuarea reformelor, dar a fost condamnată conducerea sovietică ilegală. A fost ales un organism de 220 de persone, Seimas (Dietă), ca o structură alternativă la Consiliul Suprem. În prima reuniune a acestui organism a fost condamnată noua lege pentru Uniunea Sovietică care afecta suveranitatea Lituaniei şi a celorlalte republici socialiste. Peste 1,8 milioane de lituanieni au semnat o petiţie pentru blocarea legii, însă aceasta a fost adoptată de Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice.

Seimas a adoptat o declaraţie care cerea independenţa Lituaniei. Pentru susţinerea acestui ideal, în Ajunul Crăciunului mii de lituanieni au oprit luminile locuinţelor pentru jumătate de oră şi au aprins lumânări la ferestre ca un gest de referendum simbolic pentru susţinerea independenţei naţionale a ţării lor.

În data de 23 august 1989, două milioane de persoane din Lituania, Estonia şi Letonia au format un lanţ uman care unea capitalele celor trei republici într-o inedită formă de protest faţă de ocupaţia sovietică şi pentru a demonstra, totodată, solidaritatea baltică.

Protestele au continuat în cursul anului 1989. Tineri lituanieni au boicotat serviciul militar şi au dat foc livretelor militare. Peste o sută de veterani lituanieni ai armatei sovietice au returnat medaliile şi distincţiile. Unele organizaţii publice, sindicate, societăţi, inclusiv Partidul Comunist Lituanian, au rupt relaţiile cu Moscova.

În 24 februarie 1990, Sajudis au obţinut o majoritate covârşitoare în Consiliul Suprem, iar la 11 martie 1990 au exprimat printr-un vot, aproape unanim, declararea oficială a independenţei Republicii Lituania. Ziua următoare, declaraţia de independenţă şi alte documente au fost trimise direct liderului Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov.

După adoptarea declaraţiei, Uniunea Sovietică a răspuns prin numeroase măsuri, unele chiar de forţă, pentru ca în data de 25 iunie 1990 să impună o blocadă a bunurilor către Lituania.

Consiliul Suprem a cerut, la 29 iunie 1990, un moratoriu de o sută de zile pentru declaraţia de independenţă pentru a începe negocierile cu Moscova, care au început două luni mai târziu. Retrăgându-se de la negocierile cu Vilnius, în decembrie 1990, Moscova a trimis forţe să patruleze pe străzile oraşelor lituaniene.

Moscova a cerut la 10 ianuarie 1991 autorităţilor de la Vilnius să retragă declaraţia de independenţă şi concomitent a fost anunţată constituirea Comitetului Salvării Naţionale, format din oameni fideli Moscovei şi militari sovietici. Sub oblăduirea Comitetului, trupele sovietice au ocupat Departamentul apărării naţionale al Lituaniei şi centrul de presă din Vilnius. Lituanienii au răspuns printr-un plan de apărare nonviolentă, formând patrule civile care să protejeze Consiliul Suprem şi clădirile televiziunii şi radioului.

La miezul nopţii din 12 spre 13 ianuarie 1991, Comitetul Salvării Naţionale anunţă că Lituania este sub controlul direct al preşedintelui Uniunii Sovietice. Trupele sovietice au avansat către clădirile radioului şi televiziunii, iar lituanienii au format baricade umane pentru protejarea instituţiilor. Trupele sovietice au atacat şi au ucis 13 civili lituanieni şi au rănit câteva sute, potrivit http://news.bbc.co.uk. Forţele sovietice au ocupat turnul de transmisie al televiziunii, însă difuzarea evenimentelor s-a putut realiza dintr-o locaţie diferită.

Liderul de la Casa Albă, George Bush, a cerut oprirea intervenţiei forţelor sovietice, avertizând că relaţiile sovieto-americane pot fi afectate şi că nu există justificare pentru folosirea forţei împotriva unui guvern ales democratic, potrivit http://news.bbc.co.uk. Preşedintele Boris Elţîn condamnă actele de violenţă, cere oprirea ostilităţilor pentru evitarea escaladării şi recunoaşte suveranitatea statelor baltice la 13 ianuarie 1991. Actele de agresiune au continuat la adresa forţelor lituaniene de poliţie, a oficiilor de graniţă şi a altor grupuri de lituanieni.

După eşecul loviturii de stat de la Moscova, din 19 august 1991, Lituania a fost recunoscută ca stat independent.

În 17 septembrie 1991, Lituania devine stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, conform https://nvdatabase.swarthmore.edu şi https://www.urm.lt.

Relaţiile Lituaniei cu Rusia au intrat într-o etapă de normalizare prin semnarea acordului de graniţă între cele două state la 24 octombrie 1997, moment important pentru relaţiile bilaterale între Vilnius şi Moscova.

În 2004, Lituania aderă la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, iar în 2007 la spaţiul Schengen. La 1 ianuarie 2015, Lituania a adoptat moneda euro. Este unul dintre statele importante ale prezenţei avansate de apărare colectivă a NATO pe Flancul Estic, găzduind un grup de luptă internaţional de mărimea unui batalion al Alianţei Nord-Atlantice. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cristian Anghelache)

Sursa foto: http://vilnews.com/18_files/image004.jpg