TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Scurtă istorie'' (1957)
Filmul de animaţie "Scurtă istorie", regia şi scenariul Ion Popescu Gopo, a fost primul din seria care are în centru figura celebrului omuleţ stilizat. Pentru "Scurtă istorie", Gopo a primit premiul Palme d'Or la Festivalul de film de la Cannes. Muzica filmului este semnată de compozitorul Dumitru Capoianu.
Filmul concentrează în câteva minute povestea umanităţii, începând cu formarea sistemului solar şi ajungând la zborul în spaţiu. Regizorul scria, în cartea "Filme, filme, filme, filme" (1963), că primul desen pe care l-a făcut pentru "Scurtă istorie" a fost o scară cu trepte, la început, de bolovani, apoi din lemne, din piatră, din cărămizi, din beton şi din fier, iar la final, o scară rulantă acţionată de energie atomică. Scara e o reprezentare simbolică a istoriei omenirii, potrivi site-ului www.istoriafilmuluiromanesc.ro.
"Pe prima treaptă urca un om îmbrăcat în piei de animale, pe a doua era îmbrăcat într-un costum din vremea egiptenilor, pe a treia purta un costum grec, pe a patra un costum de fier din evul mediu, apoi împodobit cu mătase purpurie şi dantele, el sărea pe următoarea treaptă, aşezându-şi pe cap o pălărie înaltă sau turtită, până când omuleţul îmbrăcat în haine moderne sare pe scara automată din vârful căreia priveşte înapoi istoria costumului", scrie Gopo în cartea amintită.
Filmul începe cu imaginea unui soare cu chip uman, pe care planetele stau aşezate ca nişte bucle, iar nasul este Pământul, o planetă albăstruie, pe care se plimba un omuleţ din pricina căruia soarele a strănutat iar planetele s-au risipit în spaţiu, rotindu-se fiecare pe orbita ei.
Omuleţul lui Gopo a impresionat criticii de film prin grafismul sumar. "Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bună voie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă. A crescut atenţia pentru fond", spunea Gopo, potrivit site-ului www.istoriafilmuluiromanesc.ro.
***
Cineastul Ion Popescu-Gopo s-a născut în Bucureşti, la 1 mai 1923. A studiat la Academia de Arte din Bucureşti, apoi a urmat un curs de animaţie la Moscova. În 1939 debuta în presă cu caricaturi, a ilustrat cărţi pentru copii, printre care cele de poezii ale lui Topârceanu, conform cinemagia.ro.
Primul film de desene animate l-a realizat în 1949, împreună cu tatăl său şi cu regizorul şi caricaturistul Matty Aslan - "Punguţa cu doi bani". A fost angajat în 1950 la Studioul Cinematografic Bucureşti, secţia de animaţie, apoi a organizat studioul Animafilm. A realizat filme de desene animate ca "Albina şi porumbelul" (1951), "Răţoiul neascultător" (1951), "Doi iepuraşi" şi altele.
Celebrul omuleţ din "Scurtă istorie" (1957) a fost prezent şi în filmele "Şapte arte" (1958 - premiul Cel mai bun film de animaţie la Festivalul de Film de la Tours), "Homo sapiens" (1960) "Allo! Hallo!" (1962).
A regizat şi filme cu actori: "Fetiţa mincinoasă" (1956), "S-a furat o bombă" (1962) - nominalizat la Festivalul Internaţional de Film şi Televiziune Cinéma tout écran, Elveţia, "De trei ori Bucureşti" (1967), "Paşi spre Lună" (1963), "Comedie fantastică" (1975), "De-aş fi Harap-Alb" (1965), "Poveste de dragoste" (1976), "Faust XX" (1966). În 1981 a regizat şi a scris scenariul filmului "Maria Mirabela", produs la Chişinău, de Moldova Film.
A şi jucat în câteva dintre filmele regizate de el ca "Rămăşagul", "Faust XX", "O zi la Bucureşti", dar şi în filme ale altor regizori - "O noapte de pomină", "Dimitrie Cantemir", precizează cinemagia.ro.
Ion Popescu-Gopo a fost preşedintele Asociaţiei Cineaştilor din România în perioada 1969-1989, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie, directorul secţiei de film din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. A murit la 29 noiembrie 1989. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.













