Papa emerit Benedict al XVI-lea împlineşte 91 de ani

Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger) s-a născut pe 16 aprilie 1927, în Marktl am Inn, Bavaria, Germania. În 1951 a fost hirotonit preot, împreună cu fratele său, Georg Ratzinger.
Tatăl său, ofiţer de poliţie, provenea dintr-o familie tradiţională de fermieri din Bavaria de Jos. Anii adolescenţei şi i-a petrecut în Traunstein, şi a fost convocat în forţele auxiliare antiaeriene în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit site-ului catholica.ro.
Între 1946-1951, a studiat filosofia şi teologia la Universitatea din Munchen şi la Şcoala superioară din Freising. În 1953 a obţinut doctoratul în teologie cu o teză intitulată: "Poporul şi Casa lui Dumnezeu în doctrina Sf. Augustin despre Biserică ". Patru ani mai târziu a obţinut diploma de profesor universitar.
A predat apoi teologie fundamentală şi dogmatică la Şcoala superioară de filosofie şi teologie din Freising, apoi la Bonn din 1959 până în 1969, la Munster din 1963 până în 1966, Tubinga din 1966 până în 1969. Din 1969, a fost profesor de teologie dogmatică şi de istorie a dogmelor la Universitatea din Regensburg, şi vice-preşedinte al acestei instituţii de învăţământ.
În 1962, la vârsta de 35 de ani, a devenit consultor al Conciliului Vatican II, al arhiepiscopului de Koln, cardinalul Joseph Frings.
În martie 1977, papa Paul VI l-a numit arhiepiscop de Munchen şi Freising, iar la 28 mai 1977 a fost consacrat episcop. La 25 noiembrie 1981, a fost numit de către papa Ioan Paul al II-lea prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; preşedinte al Comisiei Biblice şi al Comisiei Pontificale Teologice Internaţionale.
A fost relator la a V-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor (1980); preşedinte delegat la a VI-a Adunare Sinodală (1983). La 6 noiembrie 1998, a fost ales vice-decan al Colegiului Cardinalilor. La 30 noiembrie 2002, a fost ales decan al Colegiului Cardinalilor. A fost preşedintele Comisiei pentru redactarea Catehismului Bisericii Catolice (1986-1992).
A fost creat şi proclamat cardinal de papa Paul al VI-lea la 27 iunie 1977.
Cardinalul Ratzinger a condus oficierea slujbei religioase cu ocazia funeraliilor papei Ioan Paul al II-lea, la 8 aprilie 2005.
La 19 aprilie 2005, în a doua zi de Conclav, a fost ales ca al 265-lea papă, cu numele de Benedict al XVI-lea.
Alegerea papei Benedict al XVI-lea a fost una dintre cele mai rapide din istoria Conclavelor, conform sursei citate. Noul Papă a fost ales la al patrulea sau al cincilea vot, în a doua zi de Conclav. Colegiul Cardinalilor s-a dovedit a fi nu foarte ezitant, şi în nici un caz foarte divizat, alegând cu operativitate pe cel care i-a urmat papei Ioan Paul al II-lea.
Solemnitatea inaugurării pontificatului a avut loc în Bazilica Sfântul Petru din Roma la 24 aprilie.
Papa Benedict al XVI-lea a fost al optulea papă german; primul a fost papa Grigore al V-lea (996-999). Ultimul papă cu numele de Benedict, Benedict al XV-lea, a servit ca pontif din 1914 până în 1922, pontificatul său fiind legat de Primul Război Mondial.
În timpul pontificatului său, papa Benedict al XVI-lea a făcut 24 călătorii apostolice. Prima a fost la Koln, Germania, cu ocazia celei de-a XX-a Zi mondială a tineretului, în august 2005. A călătorit în ţări din Europa, America Latină, Africa, Australia, Orientul Mijlociu şi în Statele Unite ale Americii, fiind oaspetele unei reuniuni a Naţiunilor Unite la New York. De asemenea, a efectuat 30 de vizite apostolice în Italia.
Papa Benedict al XVI-lea a anunţat pe 11 februarie 2013 că se va retrage din funcţia de suveran pontif. Într-un discurs ţinut în faţa Consistoriului (întâlnirea formală a tuturor cardinalilor Bisericii Catolice) a declarat că în urma examinării conştiinţei şi-a dat seama că puterile sale nu mai sunt adecvate, din cauza vârstei, pentru îndeplinirea misiunii pontificale.
La 28 februarie 2013 s-a retras din funcţie, deschizând calea alegerii papei Francisc. Noul său titlu este acela de "papă emerit".
De la retragerea sa, papa emerit a trăit într-o mică mănăstire din Vatican, însoţit de patru călugări şi de secretarul său personal, arhiepiscopul Georg Gänswein. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos
Arhiepiscopul Casian s-a născut în 18 martie 1955, în comuna Lopătari, județul Buzău, din părinții Vasile și Rada Crăciun. A urmat școala din localitatea natală, apoi Seminarul Teologic 'Chesarie Episcopul' din Buzău (1970-1975), Institutul Teologic Universitar din București (1976-1980). A făcut studii de specializare la Univ
UN SECOL DE ISTORIE: Cea mai gravă tornadă din istoria SUA (18 martie)
În urmă cu 100 de ani, la 18 martie 1925, tornada care a cuprins un vast teritoriu, străbătând sud-estul Missouri, sudul Illinois și sud-vestul Indianei, a făcut cel mai mare număr de morți din istoria dezastrelor meteo a SUA, menționează www-emuseum-org. Cea mai gravă tornadă din istoria SUA, de
CÃDEREA COMUNISMULUI, 35 DE ANI! Primele alegeri libere în Republica Democrată Germană (18 martie 1990)
Căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989, a fost momentul de cotitură care a schimbat fundamental societatea germană și scena politică germană, contribuind la declanșarea procesului de unificare a Germaniei. Pe fondul presiunii publice crescânde din Republica Democrată Germană (RDG), programata dată a alegerilor din luna mai 1990 a fost devansată
CITATUL ZILEI
'Sunt pe cale să urmez natura, fără să fiu capabil să o sesizez. Poate că florilor le datorez faptul că am devenit pictor.' - Claude Monet (sursa: https://www.ladepeche.fr/)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 martie
Ortodoxe Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului Greco-catolice Sf. aep. Ciril al Ierusalimului Romano-catolice Sf. Ciril din Ierusalim, ep. înv. Sfântul Ierarh Chiril, arhiepiscop al Ierusalimului (351-386), este sărbătorit de Biseric
Consiliul Afaceri Generale al UE din 18 martie 2025
Consiliul Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 18 martie 2025, la Bruxelles, între subiectele luate în discuție numărându-se: pregătirea Consiliului European din martie, relațiile UE-Regatul Unit, semestrul european sau programarea legislativă, informează site-ul https://ww
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 martie
Este a 77-a zi a anului 2025. Au mai rămas 288 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 18 h 26 m. Luna apune la 07 h 43 m și răsare la 22 h 58 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Liviu Tatu)
17 martie - Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al irlandezilor
Ziua Sfântului Patrick este sărbătorită în fiecare an pe 17 martie pentru a-l comemora pe Sfântul Patrick, patronul Irlandei. Ceea ce a fost cândva o sărbătoare religioasă a devenit, astăzi, o sărbătoare internațională a Irlandei, a culturii și a istoriei acestei țări. În Irlanda și nu numai, în toate comunitățile irlandeze din între
Consiliul Afaceri Externe al UE din 17 martie 2025
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se va desfășura în 17 martie 2025, la Bruxelles, luând în discuție subiecte precum războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, relațiile UE-SUA, situația din Iran, situația din Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://ww
CITATUL ZILEI
'Pictez flori ca să nu moară.' - Frida Kahlo (sursa: https://www.denverartmuseum.org/) AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Roxana Losneanu)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 17 martie
Ortodoxe Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu Greco-catolice Sf. cuv. Alexie Omul lui Dumnezeu Romano-catolice Sf. Patriciu, ep. Sfântul Cuvios Alexie este pomenit de Biserică la 17 martie. S-a născut la Roma, în vremea împăraților Arcadius (395-408) și Honorius (395-423)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 martie
Este a 76-a zi a anului 2025. Au mai rămas 289 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 18 h 24 m. Luna apune la 07 h 23 m și răsare la 21 h 52 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Liviu Tatu)
PERSONALITATEA ZILEI: Scrimerul Aladár Gerevich
Aladár Gerevich, unul dintre cei mai titrați scrimeri la nivel mondial, cu cele mai multe medalii olimpice de aur, s-a născut la 16 martie 1910, în localitatea Jászberény, centrul Ungariei, potrivit https://www.topendsports.com. La ediția Jocurilor Olimpice din 1932 de la Los
FRAGMENT DE ISTORIE: Sir Arthur Evans a descoperit ruinele complexului antic Knossos (16 martie 1900)
Săpăturile de la Knossos sau Kafala, un oraș antic situat pe insula Creta, au oferit perspective neprețuite asupra civilizației minoice antice, care a înflorit în timpul epocii bronzului. Dezgropat sistematic la începutul secolului al XX-lea de arheologul britanic Sir Arthur Evans, situl a dezvăluit natura complexă și avansată a societății minoice. Knossos
DOCUMENTAR: 5 ani de la instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în contextul pandemiei de COVID-19 (16 martie)
La 16 martie 2020, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care se instituia starea de urgență pe întreg teritoriul României timp de 30 de zile, în contextul pandemiei de COVID-19. Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României a fost publicat în Monitorul Oficial